Croaziera spre moarte

30 ianuarie 1945. Adolf Hitler se adresa germanilor la radio. Era în jurul orei 21. Discursul putea fi urmărit şi în sala de mese, arhiplină, a vasului de croazieră "Wilhelm Gustloff". Însă refugiaţii din Pomerania, din Prusia Orientală şi Apuseană, care se îngrămădeau pe vapor, nu mai aveau urechi şi pentru vorbele Führer-ului. Nu voiau decât un singur lucru: să scape cu viaţă.

Însă doar puţini din cei 10.000 de oameni aflaţi la bord - în special copii şi femei, dar şi soldaţi ai Marinei - au avut noroc. 1252 de pasageri au supravieţuit ultimei curse a vasului "Wilhelm Gustloff". Restul au pierit în apele Mării Baltice. Vaporul lovit în plin de trei torpile ruseşti s-a scufundat în decurs de doar 60 de minute. Temperatura era de minus 18 grade Celsius, sanşele de supravieţuire practic nule.

Portul Gdynia (Gotenhafen), în apropiere de Gdańsk. Locul de plecare a navei Gustloff în ultima sa călătorie. În ianuarie, cu doar câteva luni înaintea încheierii războiului, peste 100.000 de civili germani din Est se refugiaseră în orăşelul portuar. Pe urmele lor: Armata Roşie. Nemmersdorf, numele primului sat căzut în mâna ruşilor, era pe buzele tuturor. Răzbunarea pe duşmanul neamţ era nemiloasă. Singura speranţă a germanilor retraşi din calea Armatei Roşii era Marina.

Vaporul naziştilor

Printre vapoarele pregătite să evacueze soldaţi, răniţi şi civili se număra şi Gustloff. Cu o lungime de doar 208 metri, nu era cea mai mare navă, dar, în schimb, cea mai cunoscută. Naziştii făceau paradă cu ea. Hitler însuşi a botezat-o în 1937. I-a dat numele unui mare nazist, ucis în 1936.

Gustloff era vaporul de vis al anilor 30, un vas de croazieră cunoscut de toată lumea. În calitate de susţinători devotaţi ai naţional-socialismului, unii dintre germanii refugiaţi din calea ruşilor petrecuseră vacanţe de vis pe acest vapor, în Marea Nordului sau Mediterană. Pe 30 ianuarie 1945, însă, aceştia şi-au trăit ultimele clipe de viaţă pe ambarcaţiunea transformată în navă de război.

Fapta măreaţă a Marinei Militare

Fuga prin Marea Baltică reprezintă un capitol aparte din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Aproximativ 2,5 milioane de persoane au fost preluate din teritoriile est-germane, transportate pe mare şi, astfel, salvate - estimează istoricii. O mobilizare fără precedent în faţa căreia până şi adversarii de război ai Germaniei s-au înclinat cu respect. Despre acţiunea de evacuare în masă a germanilor a scris mai ales Karl Dönitz, marele Amiral şi succesorul lui Hitler pentru doar câteva zile.

În fapt, însă, Dönitz n-a făcut decât să se folosească de pregătirile pe care germanii (Grupul de Armate Curlanda) le făceau de ani de zile, la comanda lui Hitler, în eventualitatea retragerii, cu cât mai puţine pierderi, prin Marea Baltică. La începutul anului 1945, situaţia militară se schimbase atât de mult încât orice transfer strategic al trupelor germane ieşea din discuţie.

În schimb, pe această cale au fost salvaţi civili. În această infrastructură militară, Dönitz s-a angajat în evacuarea est-germanilor. În total, în timpul transporturilor de refugiaţi prin Marea Baltică, au murit 30.000 de oameni.

În afară de "Wilhelm Gustloff", în aceleaşi ape s-au mai scufundat "Steuben", "Goya" şi "Cap Arcona". Aceasta din urmă se pare că a fost ţinta unui atac al britanicilor. La bordul vasului se aflau prizonieri din lagărele de concentrare.

Trei decizii greşite

Sfârşitul navei Gustloff putea fi împiedicat, consideră experţii. S-a întâmplat ce s-a întâmplat din cauza unor decizii greşite. Fiindcă pe vapor se aflau o mie de marinari care trebuiau duşi urgent la Kiel, vaporul s-a pus în mişcare fără echipament de protecţie pe flancuri.

De-a lungul coastei se bănuia că sunt plasate mine aşa că vaporul a navigat în larg. Şi fiindcă de patru ani de zile nava nu mai ieşişe din port, căpitanul Wilhelm Peterson a vrut să fie prudent şi a impus o viteză de deplasare mai mică. Toate acestea au echivalat cu condamnarea la moarte a pasagerilor.

În opinia experţilor militari, cu un echipament de protecţie adecvat, de-a lungul coastei şi cu o viteză de 15 noduri, submarinul rusesc S-13 n-ar fi avut nicio şansă să-l nimerească.

Un mesaj radio şi mesagerul misterios

La 70 de ani de la catastrofă, în jurul scufundării navei încă pluteşte misterul. Să fi fost vorba de sabotaj? Cu trei ore înainte de prima lovitură de torpilă, comandantul navei a primit un mesaj ciudat în care era avertizat de existenţa mai multor dragoare care se apropiau frontal de vapor.

Ca să evite un carambolaj, căpitanul a deschis luminile de poziţie. Pentru S-13 a fost o ţintă oferită pe tavă. Multe vorbesc în favoarea teoriei aşa-numiţilor prizonieri de război trecuţi de partea duşmanului, adică germani pe care ruşii i-ar fi paraşutat în spatele frontului şi care ar fi trimis mesajul fals către "Wilhelm Gustloff".

Pentru Heinz Schön, un lucru greu de imaginat. La vremea aceea avea18 ani. Chiar dacă se numără printre puţinii supravieţuitori, Schön nu consideră că atacul asupra navei a fost crimă de război. Pe vapor se aflau soldaţi. Nava era camuflată şi dispunea de armament uşor la bord. Conform legilor războiului, lovitura era justificată.