Vestul şi alegerile din România

Există un reflex prost al opoziţiei de ”dreapta”: la orice înfruntare internă mai dură, la orice obstacol mai însemnat, face recurs la Occident, cerând protecţie şi sprijin.

Liderii opoziţiei anticomuniste din anii 90 făceau acest lucru în modul cel mai firesc, căci România continua să fie dominată de oamenii vechiului regim într-un mod cu totul dezechilibrat. Ion Iliescu şi FSN deţineau un cvasimonopol al expresiei politice, pe care nu erau deloc dispuşi să-l împartă. În plus, ţărăniştii şi liberalii trăiau încă în ambianţa deceniului al cincilea, pe când elita politică tradiţională mai spera să nu fie abandonată. Recursul la Occident era un reflex firesc în situaţia în care URSS îi impusese pe comunişti cu brutalitate.

După 1989, ca răspuns la transformările politice din ţară, Occidentul a ajutat România în multe privinţe, dar nu în modul direct şi imediat în care sperau, de pildă, ţărăniştii, care s-au văzut oarecum din nou abandonaţi unui joc electoral ”democratic”, dezechilibrat şi fără speranţă. În orice caz, România a devenit candidată la NATO şi UE, intrând într-un proces de reforme dificile şi îndelungate care au apropiat-o de Occident.

Prin urmare, situaţia s-a schimbat, dar reflexul a rămas. Puşi în dificultate, opozanţii (cel puţin unii dintre ei) simt pe mai departe nevoia să sesizeze ambasadele occidentale, plângându-se de conduita majorităţii.

”Liderii grupurilor parlamentare ale Alianţei Creştin-Liberale din Camera Deputaţilor şi Senat au înaintat o scrisoare ambasadelor statelor Uniunii Europene şi ambasadei SUA prin care denunţă intenţia abuzivă şi nedemocratică a Guvernului Ponta de a legaliza pentru o scurtă perioadă migraţia politică a aleşilor locali. Considerăm că astfel Ponta şi PSD pregătesc fraudarea alegerilor prezidenţiale şi pun în pericol imaginea externă a României ca stat democratic, în care şansele sunt egale între competitori” (comunicat semnat de liderii grupurilor parlamentare PNL şi PDL, George Scutaru şi Tinel Gheorghe, şi publicat de Mediafax).

Conţinutul scrisorii este corect. Există cu siguranţă un pericol în ordonanţele recente ale Guvernului Ponta. Dar ce ar putea face guvernele occidentale? Fără mijloace nu sunt, dar nu pot la orice întâmplare să intervină direct ca nişte arbitri în politica internă. Există limite şi am văzut de altfel că diplomaţii americani, care nu au ezitat să intervină în politica românească când au crezut de cuviinţă, au admis şi ei faptul că nu pot suplini o anumită rezistenţă internă, o formă de activism civic, o mobilizare a societăţii româneşti în favoarea anumitor obiective. În plus, guvernele occidentale nu pot interveni în alegeri. De aceea toate aceste plângeri ale opoziţiei par mai curând contraproductive.

În primul rând, guvernele occidentale sunt suficient de bine informate. În al doilea rând, dacă reprezentanţii unor partide de la Bucureşti ar simţi nevoia să transmită un punct de vedere ar fi ciudat să o facă în mod public.

Gestul parlamentarilor din opoziţie pare de aceea să fie expresia unui vechi reflex de minoritate politică, care, în absenţa propriilor mijloace, face recurs la autoritate. Ei sunt totuşi suficient de bine informaţi ca să ştie că ambasada SUA nu are nevoie de o sesizare publicată simultan de agenţiile de presă, aşa încât nu mai rămâne decât ipoteza că opozanţii speră ca ”sesizarea” Occidentului să aibă un efect puternic asupra opiniei publice româneşti. Unul de ”încurajare” eventual şi de consolidare a ”rezistenţei interne”! Sau poate intenţionează să-şi sperie competitorii?

Dar nimic nu poate fi mai departe de realitate. Apelurile acestea nu fac decât să creeze impresia că opoziţia e slabă, incapabilă de mobilizare proprie, lipsită de idei, şi de speranţă. În loc să se adreseze prin toate mijloacele publicului românesc, se adresează ambasadelor vestice, ca acum un sfert de secol. În loc să lupte cu PSD pe un teren care îi aparţine în egală măsură, cere sprijin din afară. Electoral vorbind, face impresie proastă, căci alegătorii vor oameni hotărâţi şi capabili să conducă şi nu politicieni care se lamentează.