1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vasile Blaga şi politica nostalgiei

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti9 aprilie 2013

Noul purtător de cuvânt al PDL a reuşit prin propria sa biografie şi aventură politică să explice mai bine decât prin cuvinte ce intenţii are preşedintele Vasile Blaga şi echipa sa de conducere.

https://p.dw.com/p/18CPx
Imagine: AP

Vasile Blaga a impus-o, probabil, pe Adriana Săftiou ca purtător de cuvânt cu scopul de a sugera mai bine care este propria sa poziţie faţă de preşedintele Băsescu. Adică o poziţie ambivalentă. Convenţia PDL nu a marcat o despărţire reală a partidului de Traian Băsescu, ci doar o distanţare neclară şi care nu pare cu totul ireversibilă. Este adevărat că Adriana Săftoiu a spus, din noua sa poziţie, că este bine că preşedintele Traian Băsescu se desparte de partid şi că ar fi trebuit să o facă mai devreme, dar de aici nu rezultă câtuşi de puţin că democrat-liberalii ar dezavua politicile preşedintelui Traian Băsescu, ci doar faptul că aspiră să evolueze pe cont propriu şi să iasă de sub stricta tutelă prezidenţială. Or, de pe poziţiile unei independenţe de judecată regăsite, democrat liberalii ar putea să se reapropie de preşedinte.

Nu este deloc de mirare că tocmai Elena Udrea sau Roberta Anastase dezaprobă reintegrarea Adrianei Săftoiu, căci ele exprimă perfect tocmai modelul de colaborare cu preşedintele pe care l-a contestat mereu Vasile Blaga. Golirea partidului de orice viaţă democratică şi transformarea lui în maşină politică pusă la dispoziţia unei voinţe unice au fost deplânse explicit de actualul preşedinte PDL încă de la Convenţia din mai 2010. Aşadar, desemnarea Adrianei Săftoiu ca purtător de cuvânt este un mesaj simbolic puternic, care spune mai mult decât pare. Este o despărţire de Băsescu, dar poate în primul rând este o întoarcere nostalgică la „epoca de aur” în care Băsescu, consiliat de Adriana Săftiou şi înconjurat de o echipă colegială în adevăratul înţeles al cuvântului, duceau o luptă politică în care toţi credeau în aceeaşi măsură. Vasile Blaga mărturiseşte astfel că a nutrit cu amărăciune sentimentul că partidul s-a degradat în mod grav şi că a asistat în toţii anii din urmă la o mare decădere.

Ca să înţelegem mai bine ar trebui să arătăm că există cel puţin două perspective diferite. Unii care au sosit mai târziu în partid şi care nu au apucat să-i guste viaţa intimă au susţinut că PDL a progresat în ultimii ani prin cooptarea unor politicieni ca Monica Macovei, Sever Voinescu, Cristian Preda, Adrian Papahagi, şamd. Ceilalţi însă au fost martorii, cel mai adesea tăcuţi şi melancolici, ai unei profunde degradări a vieţii intime de partid, care a dus la înlocuirea vechii colegialităţi cu intriga şi carierismul noilor sosiţi dispuşi să susţină necondiţionat pe cel mai puternic. Există desigur şi perspectiva publicului care nu este deloc preocupat de aceste aspecte şi judecă, fireşte, oamenii politici după alte criterii decât cele ale prieteniei şi loialilităţii pe care se construieşte o organizaţie. Aceste perspective, care îşi au îndreptăţirea lor, sunt greu conciliabile şi, de aceea, asistăm astăzi la aceste discursuri antagonice: unii exaltă virtuţile ”reformiştilor”, în timp ce alţii le acordă 5% la sută din preţuirea lor. Ar fi naiv să credem că întregul partid se înşeală atât de îngrozitor, aşa cum susţine o anumită presă, după cum ar fi greşit să spunem că ”reformiştii” ar avea doar 5% din virtuţile care li se acordă în propria organizaţie.

În orice caz, desemnarea fostei colaboratoare a preşedintelui ca purtător de cuvânt arată că Vasile Blaga este preocupat să regăsească vechiul etos al colegialităţii, care l-ar putea recupera, dacă nu ar fi prea târziu, pe preşedintele însuşi.