Valorile la stâlpul infamiei

Am asistat săptămîna trecută la executarea unui mare scriitor român, Mircea Cărtărescu, la o emisiune a postului Realitatea tv, în care un grup de ziarişti, mai exact de "directori de opinie" au făcut din Cărtărescu o creaţie a Institutului Cultural Român. Mai exact, ziariştii din platou au acuzat fosta conducere a ICR că a cheltuit în ultimii şapte ani o sumă "fabuloasă" (aprox. 100.000 de euro, dar suma era vehiculată în lei vechi, peste patru miliarde, pentru a ameţi mintea omului din popor) pentru traducerea cărţilor lui Mircea Cărtărescu în afara ţării.

Execuţia aceasta s-a petrecut exact cu o zi înaintea anunţării de către Academia Suedeză a cîştigătorului Premiului Nobel pentru Literatură – după cum se ştie, pe lista scurtă a potenţialilor cîştigători s-a aflat şi Mircea Cărtărescu.

Au intervenit în zilele următoare o serie de intelectuali care au încercat prin articolele lor să pună lucrurile la punct, să-l prezinte pe Mircea Cărtărescu drept cine este - un scriitor de mare anvergură care, tradus în afara ţării prin programele ICR, a adus un plus de imagine Institutului Cultural Român şi de fapt României şi românilor.

În emisiunea "Sub semnul întrebării" de la B1 tv moderată de Robert Turcescu (luni, 15 octombrie) realizatorul i-a avut ca invitaţi pe Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu. A fost o discuţie de ţinută intelectuală, cu întrebări şi răspunsuri pertinente, cu argumente nu doar în sprijinul lui Mircea Cărtărescu, ci în sprijinul culturii române în genere care s-a dovedit competitivă pe pieţele occidentale.

Dar răul fusese comis, iar enormităţile spuse în emisiunea de la Realitatea tv (între care aceea că Mircea Cărtărescu ar fi agent SIE) nu vor putea fi spulberate printr-o discuţie televizată şi cîteva articole de solidarizare cu scriitorul pus la zid.

Acuzatorii în cazul de faţă au folosit reţeta comunistă după care, spunînd un lucru de o gravitate extremă despre cineva, oricîte argumente ar fi aduse ulterior pentru demontarea acelui neadevăr grosolan, ceva tot rămîne întipărit în mintea consumatorului de informaţii de-a gata.

În România sînt terfeliţi de regulă intelectualii care "îndrăznesc" să se implice în spaţiul public, cei care au convingeri şi opinii ferme nu doar în zona culturii, ci şi despre societatea românească în ansamblul ei. Împotriva lor se mobilizează, în media, aplaudacii USL-işti, punîndu-i la zidul infamiei prin atacuri la persoană pe placul "poporului" doritor de sînge. Nu argumentele fac regula, ci calomniile şi injuriile.

În societatea românească, acum mai mult decît oricînd, ziariştii de casă ai presei aservite actualei puteri politice au un rol enorm în manipularea mulţimii de oameni neinformaţi. Aceşti ziarişti nu au întrebări, nu au îndoieli, nu se încurcă în nuanţe sau detalii, ei au doar răspunsuri. Altfel spus, ei doar acuză.

Ziariştii-procurori întocmesc dosare unor valori consacrate ale culturii române din simplul motiv că, prin vizibilitatea lor, aceste valori sînt considerate un pericol public pentru "liniştea noastră". Combustibilul care îi mînă în luptă pe acuzatori este un amestec de carierism, invidie, impuls resentimentar şi ură.

Cînd în societatea românească vom ajunge şi la exerciţii de admiraţie, care să ne însoţească împreună cu îndoiala şi privirea în oglindă, putem spera la începutul unei culturi a dialogului. Pînă atunci însă, mulţi dintre noi asistăm fără reacţie la cultivarea urii faţă de cei care sînt mai buni decît noi.