Utilizarea opiniei publice ca simplu alibi

Ministrul de Interne Radu Stroe a demisionat ca urmare a presiunilor morale exercitate asupra sa. Liderul PNL Crin Antonescu sugerase acest deznodământ încă din ajun prin comentarii puţin favorabile la adresa ministrului de Interne. Dar ceea ce atrage atenţia este ambianţa de incertitudine în care se produce demisia. Ministrul însuşi spusese iniţial că, deşi regretă profund accidentul, nu are motive să demisioneze. Din mărturiile anonime consemnate de agenţia Mediafax reiese de asemenea că membrii conducerii PNL au reprezentări neclare şi contradictorii cu privire la responsabilitatea ministrului. “Ar trebui să plece, dar nu e singurul vinovat”. Trebuie să-i fie retras sprijinul politic. Şi atunci când au fost inundaţii, şi atunci când au fost zăpezile, eu m-am implicat de fiecare dată în teren chiar şi atunci când nu aveam o funcţie la nivelul judeţului”. Alţii au în schimb opinii diametral opuse: „Radu Stroe e bleg, dă declaraţii de copil. Responsabilitatea pentru astfel de situaţii este la Ministerul Transporturilor unde s-a făcut o celulă de criză pentru astfel de situaţii”. În fine unii consideră că răspunderea principală s-ar afla la STS.

De aici reiese că nu se ştie bine cum funcţionează administraţia. Şi din acest motiv e greu să fie identificate responsabilităţile. Explicaţiile confuze şi contradictorii care au urmat accidentului au sugerat că nu există, de fapt, atribuţii precis stabilite şi proceduri clare. Dacă s-ar fi ştiut bine cine cu ce se ocupă şi ce proceduri are de urmat, ar fi fost uşor de spus cine este de vină.

Din această cauză demisia lui Radu Stroe sau a oricărui altcuiva nu are niciun efect. Nu este clar pentru nimeni că de aici înainte va fi mai bine. De asemenea nici demiterile unor subordonaţi nu par ceva pe deplin motivat. Unii dintre liderii politici care au fost intervievaţi au părut chiar surprinşi că demisiile lovesc aleatoriu. Destui s-au întrebat de ce nu demisionează şi ministrul Transporturilor.

Problema demisiei este veche. Cu ani în urmă nimeni nu demisiona. Protestele publice erau considerate un fel de ornament al democraţiei, dar nu un instrument al ei, funcţional. De la un moment încoace partidele au devenit mai sensibile la opinia publică, dar mai ales la chestiunile superficiale de imagine. Aşa se explică faptul că cele mai multe demisii/demiteri din ultima vreme au fost provocate de câteva declaraţii neinspirate. Nimeni nu şi-a pus problema dacă bilanţul ministrului este pozitiv sau negativ, fiind luate, aparent, în calcul doar riscurile de imagine. Asta în cazul în care nu a fost vorba de simple pretexte.

Demisiile acestea provocate sau demiterile par să fie de cele mai multe ori o ocazie pentru partide de a rezolva chestiuni de o cu totul altă natură. Înlocuirea unei persoane devenite incomode din tot felul de motive, promovarea altei persoane utile, o reglare a raporturilor de forţe şamd. Ţinând seama de standardele de exprimare publică din România puţină lume a fost convinsă că, de exemplu, ministrul de Externe Teodor Baconschi sau ministrul Culturii Daniel Barbu au fost demişi doar din cauza unor cuvinte neinspirate.

Dar utilizarea opiniei publice ca simplu alibi pentru acte cu motivaţii nedezvăluite e la fel de rea ca ignorarea ei totală. Ba uneori e mai gravă căci seamnănă cu o formă de manipulare.