Ungaria, oaie neagră şi măr al discordiei în UE

Organizată de postul public de radio şi TV WDR, întrunirea are deja tradiţie. Prin ponderea temelor dezbătute şi rangul participanţilor, Forumul Europa suscită o binemeritată atenţie. Cu toate că în ultima vreme observatorii şi analiştii par uşor excedaţi de caracterul redundant al tematizării publice şi politice a soartei UE, un subiect aparent colateral, abordat la recenta ediţie a Forumului Europa, pare a fi avut ulterior un mai larg şi polarizat ecou mediatic decît tema însăşi a reuniunii. Ce-i de făcut cu Ungaria? Cum poate fi readus la ordine premierul Viktor Orban?

Candidatul social-democrat la funcţia de cancelar la alegerile din toamnă din Germania, Peer Steinbrück, ia în calcul, in extremis, activarea articolului 7 din Tratatul UE, in cazul Ungariei, care prevede ca la incalcari repetate ale principiilor fundamentale ale UE, o tara poate fi lipsita de dreptul de vot.

Animat de conjunctura pre-electorală în care se află Germania, liderul de stînga nu a pierdut ocazia de a critica politica, în ochii săi, mult prea clementă, prea tolerantă a creştin-democraţilor germani faţă de partenerul rebel de la Budapesta.

Calmă, Angela Merkel şi-a reiterat miza pe munca de lămurire care trebuie dusă spre a readuce Ungaria pe calea cea bună şi dreaptă, formulînd cu abilitate diplomatică şi un avertisment: o schimbare poate totuşi surveni acolo unde legile şi modificările aduse constituţiei ţării nu sunt în concordanţă cu acordurile şi reglementările europene.

Merkel nu a omis să dea o ripostă iscusită notoriei retorici belicoase cu care Steinbrück obişnuieşte să-şi formuleze revendicările, fie că este vorba de bancherii elveţieni fie de guvernanţii Ungariei: nu ar fi nevoie ca de la bun început, să fie trimisă cavaleria la locul faptei. Enunţul avea să stîrnească valuri imprevizibile.

Duelul verbal dintre Merkel şi Steinbrück trece drept simptomatic pentru o atmosferă electorală în care şi cele mai anodine subiecte pot fi transformate în muniţie. Cît despre reacţia insolentă a Budapestei, ea a trădat atît idiosincrazia gravă a lui Viktor Orban la recomandările UE cît şi reminiscenţele unei germanofobii stereotipe. Nu este nevoie ca germanii să-şi trimită cavaleria la Budapesta de vreme ce tancurile lor ar fi ajuns deja acolo, a vituperat Orban. Mass media din Ungaria dar şi cea din Germania au înregistrat şi comentat confruntările de pe poziţii uşor diferenţiate.

DER SPIEGEL bunăoară, publică o foarte documentată trecere în revistă a tensiunilor în relaţiile dintre Budapesta şi Bruxelles, focalizînd însă, din titlu deja, virulenţa ripostei lui Orban. Liderul de la Budapesta ar fi comparat, într-o intervenţie radiodifuzată, politica Angelei Merkel cu cea a lui Hitler, care în 1944 a ordonat ocuparea Ungariei. Opoziţia autohtonă este siderată, se mai menţionează în chapeau-ul articolului semnat de Keno Verseck.

DIE WELT la rîndul lui, înregistrează vehementa ostilitate a lui Orban faţă de orice „imixtiune” germană în treburile Ungariei. Ciudat este însă că şi în orizontul de receptare german se strecoară un incontestabil, deşi abia perceptibil „partizanat”. Fiindcă, autorul articolului, Boris Kalnoky, susţine că i-ar fi izbutit colegului său de la DER SPIEGEL să „bricoleze” din spusele lui Orban un atac la adresa lui Merkel.

Aşa zisa „furtună în paharul cu apă” este alimentată şi de la Bruxelles. Preşedintele Parlamentului UE, Martin Schulz, ar fi declarat cotidianului belgian METRO că Ungaria vrea să facă recensămîntul evreilor. Or, afirmaţia este neavenită. Este adevărat că ea fusese făcută de un deputat al partidului extremist de dreapta Jobbik, dar la fel de adevărat este că acesta a fost condamnat de către guvern şi că, între timp, partidul Fidesz a creat prin al patrulea val de modificări ale constituţiei, baza pentru pedepsirea afirmaţiilor antisemite şi xenofobe. Faptul că discursurile rasiste şi instigările la ură xenofobă au putut fi atît de îndelung tolerate s-ar datora definiţiei foarte largi pe care liberalii de stînga au dat-o libertăţii de expresie.

Cît de încinsă este atmosfera la Budapesta, se poate deduce şi din faptul că guvernul i-a cerut lui Martin Schulz, social-democrat, să-şi rectifice spusele şi să ceară scuze. Nu au lipsit nici vocile care au solicitat demiterea acestuia din funcţia de preşedinte al Parlamentului European.

Cum a reacţionat Schulz? A împuternicit un purtător de cuvînt să facă cunoscut că vorbele îi fuseseră citate fals în amintita publicaţie, invitată de urgenţă să rectifice textul cu pricina. Ceea ce încă nu s-a întîmplat.

In schimb NEPSABADSAG de la Budapesta le-a reamintit cititorilor maghiari că firmele germane nu vin în Ungaria nici cu cavaleria, nici cu tancurile ci cu autoturismele şi că din 1991 ele au investit în Ungaria 21 de miliarde de euro.

Cazul Ungariei, fie că ea este oaie neagră a UE, ori măr al discordiei, dar cel mai plauzibil, şi una şi cealaltă, dezvăluie subiacent cît de tensionate, de emoţionale şi de polarizate au devenit pe fundalul crizei, relaţiile dintre membrii UE, cît de expuse, sub presiunea aceleiaşi crize, sunt tinerele democraţii europene unor derapaje extremiste grave.