Un poet refuză premiul ICR

Poetul Dan Sociu a devenit dintr-o dată mai cunoscut decât poemele sale. Nu asta şi-a dorit, cu siguranţă, dar un gest excepţional fascinează, fie şi pentru o singură clipă. Institutul Cultural Român urma să decerneze premiul „Cartea de Poezie a anului 2013”, poetului Dan Sociu. Juriul a fost alcătuit din critici literari din noua generaţie care se bucură la rândul lor de marea preţuire a publicului avizat. Cu toţii sunt tineri remarcabili care garantează prin semnătura şi conduita lor publică că premiul nu este o coterie literară.

La drept vorbind nici nu mai există critici din vechea generaţie, căci aceştia au predat de multă vreme ştafeta, admiţând că lumea s-a schimbat radical. Astăzi vedem cum foarte tinerii critici îi premiază pe foarte tinerii poeţi, ceea ce nu ar trebui să pară un semn de precaritate. După o perioadă de vid în care părea că nimeni nu mai exercită nicio autoritate în câmpul literelor au apărut câţiva tineri bine alcătuiţi intelectual care ar putea deveni seniorii respectaţi de mâine, deşi sensul însuşi al autorităţii s-a schimbat.

În orice caz organizarea acestui premiu nu anticipa un dezastru. Exista o aparentă omogenitate între membrii juriului şi cei premiaţi, o afinitate ideologică care sugera că premiul va fi bine primit nu doar ca certificare a valorii literare, dar şi ca celebrare a unei sensibilităţi sociale împărtăşite. Şi cu toate acestea, Dan Sociu, care nu putea spera la o mai mare empatie, a hotărât să refuze premiul, deşi a mulţumit membrilor juriului cărora nu avea nimic să le reproşeze. Motivaţia sa a fost larg difuzată: ”Le mulţumesc lui Mihai Iovănel, Alex Goldiş si Bianca Burta-Cernat pentru că au ales Vino cu mine, ştiu exact unde mergem pentru premiul cartea de poezie a anului (nici nu ştiam de nominalizare) şi mi-ar fi prins bine banii, dar nu pot să iau un premiu de la ICR-ul ăsta şi de la ministerul ăsta al culturii, ţine de un guvern prea scârbos, care nu respectă contractele cu noi, e compus din mincinoşi patologici, a încălcat (le-a rasturnat) toate promisiunile (şi doctrina social-democrată), a bătut şi a hărţuit ţărani şi protestatari, dispreţuieşte săracii, e arogant şi unsuros, crede că poate face ce vrea din legi şi altele, după cum le ştim”. (Realitatea TV)

Aşadar poetul Dan Sociu refuză să primească un premiu din partea unui guvern care şi-a trădat vocaţia de stânga. Unii l-au felicitat din dreapta, încântanţi că dezavuează noul ICR. Dar nici stânga nu are motive să celebreze, căci Dan Sociu şi-a dezamăgit prietenii, care păreau bucuroşi că au ocazia să-i aducă un omagiu. Nici în sensul ideilor generale nu pare cu adevărat conform, de vreme ce refuză un cadou din partea statului. Din perspectiva stângii refuzul lui Dan Sociu pare naiv, căci nu e nevoie ca guvernul să fie onest şi oamenii care îl populează să aibă privirile limpezi şi trăsăturile ferme. Ar fi destul să existe instituţii funcţionale şi, desigur, jurii competente.

Dar cu toate că nimeni nu îl poate asimila până la capăt, gestul său face impresie puternică. Este efectul renunţării de sine. Un gest spiritual prin excelenţă, care trasează o linie clară între ceea ce este ideal şi ceea este impur şi personal. Destui oameni au susţinut cu tărie că actele lor politice sunt dezintersate, că se înscriu în ordinea propriilor convingeri necondiţionate, dar nu au putut face proba renunţării, nu au putut niciodată dovedi că ideile lor pot merge uneori chiar împotriva interesului personal. Renunţarea de sine este proba ultimă a adevărului. Nu ar fi greşit să spunem că gestul său este unul poetic.

Dar dincolo de tulburarea de-o clipă, refuzul poetului Dan Sociu este o traumă pentru sistemul de subvenţii culturale. Dacă toţi scriitorii ar face la fel, s-ar desfiinţa în curând instituţia premiilor literare.Un astfel de gest crează un standard care nu poate fi susţinut. Aşa încât se vor găsi oameni interesaţi să-l răstălmăcească, să-l combată, să-l interpreteze, să-l devalideze într-un fel sau altul. Încetul cu încetul se va porni discret şi lent o campanie revizionistă menită să facă din nou posibile premiile literare. Viaţa merge înainte în mediocritatea ei aurită.