1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un plagiat vechi

Vlad Draghicescu 6 februarie 2013

Ziarele germane analizează pe larg scandalul provocat de retragerea titlului de doctor al ministrului educaţiei din Germania, Annette Schavan.

https://p.dw.com/p/17YuC
Annette Schavan şi Angela MerkelImagine: Reuters

Universitatea din Düsseldorf a luat această măsură după ce în presă au apărut informaţii, conform cărora lucrarea de doctorat a demnitarului, realizată cu 30 de ani în urmă, ar conţine mai multe pasaje plagiate.

Berliner Zeitung punctează fermitatea cu care a acţionat universitatea, "ai cărei specialişti au refuzat să ceara consultanţă externă, părând astfel că nu au nici un dubiu în această chestiune".

Cotidianul berlinez îşi continuă analiza, punând la îndoială justeţea tratamentului la care este supusă Annette Schavan.

"În zilele următoare, competenţa specialiştilor de la Düsseldorf va deveni cu siguranţă subiectul dezbaterilor politice. Este irefutabil faptul că lucrarea de doctorat a Annettei Schavan prezintă masive lacune ştiinţifice. Însă reevaluarea ei, după 30 de ani, cu consecinţe grave în planul carierei politice a lui Schavan, este cel puţin ciudată. Dacă s-ar fi aplicat codul penal, faptele acestea ar fi fost de multă vreme prescrise", este de părere cotidianul Berliner Zeitung.

Decizia Universităţii din Düsseldorf de a-i retrage titlul de doctor ministrului german al educaţiei este criticată şi de Süddeutsche Zeitung din München.

"Chiar dacă, din punct de vedere juridic, decizia este justificabilă, ea nu este, totuşi, corectă. Pe de-o parte, cazul Schavan este unul 'la limită', fapt pe care îl arată însăşi îndelungata procedură de verificare a universităţii, dar şi numeroasele certuri pe care acuzaţiile aduse lui Schavan le-au produs în rândurile oamenilor de ştiinţă. Pe de altă parte, greşelile ei au fost comise acum 30 de ani. Ar fi trebuit să se ţină cont de toate aceste lucruri şi doar să fie amendate citările greşite din lucrare", consideră Süddeutsche Zeitung.

Însă Stuttgarter Zeitung este de altă părere, considerând, fie şi indirect, drept justă decizia evaluatorilor ştiinţifici. "Criteriile morale şi politice în cazul Schavan sunt foarte dure. Ea poate încerca să conteste sentinţa universităţii din punct de vedere juridic, nefiind exclus ca după câteva luni să aibă câştig de cauză în instanţă. Cu toate acestea, credibilitatea şi puterea de convingere ale ministrului Annete Schavan sunt atât de afectate, încât ar trebui să renunţe la funcţie", scrie Stuttgarter Zeitung.

Şi mai categoric este editorialul din Saarbrücker Zeitung, în care se afirmă că Annetta Schavan nu va putea eluda demisia.

"Un ministru al educaţiei care primeşte cea mai mare pedeapsă academică nu mai poate sta la masa guvernului şi comunica nestingherit cu lumea ştiinţifică. Acest lucru este ştiut şi de cancelară, care i-a luat partea prietenei sale. La fel ca şi în cazul Theodor zu Guttenberg, demisia nu are alternativă".

Presa internaţională alocă spaţii însemnate vizitei preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad la Cairo.

Cotidianul sârbesc Politika scrie că "preşedintele Iranului nu a făcut un secret din faptul că ia în calcul un parteneriat cu egiptenii şi cu palestinienii, care ar urma să modifice harta politică a Orientului Apropiat". În opinia analiştilor sârbi, acesta "este unul dintre aspectele cel mai problematice ale vizitei liderului iranian în Egipt. Al doilea este susţinerea iraniană pentru liderul sirian, Baschar al-Assad".

De la Beijing, ziarul Jiefangjun Bao scrie că "primăvara arabă a oferit atât Egiptului şi Iranului şansa de a rupe o tăcere veche de 30 de ani. Preşedintele Morsi se distanţează de politica externă a lui Mubarak, care implica relaţii de prietenie cu America şi Israel, consolidând în schimb relaţiile cu vecinii. Iranul trebuie la rândul său să iasă din izolarea internaţională şi are nevoie urgentă de pieţe de desfacere pentru petrolul său. Piedicile în calea parteneriatelor dintre aceste ţări nu sunt însă de ignorat. Relaţia dintre Egipt şi Iran este marcată de o profundă neîncredere, iar criticile aspre exprimate de Mursi la adresa susţinerii oferite de liderii iranieni Siriei cu siguranţă nu a fost uitată de Ahmadinejad. Statele Unite şi statele din Golf vor urmări cu atenţie cursul relaţiilor iraniano-egiptene", scrie Jiefangjun Bao.