Un partid bricolaj

PDL şi grupările care până demult alcătuiau ”partidul preşedintelui” plătesc astăzi asocierile nesincere din trecut. Cei care se simt astăzi ameninţaţi cu excluderea, deşi e greu de crezut că se va ajunge până acolo, nu au ascuns prea bine niciodată că, în sinea lor, au dispreţuit PD-ul, o aripă a fostului FSN.

În destule privinţe dispreţul lor era îndreptăţit, căci FSN-ul a fost partidul mineriadelor, partidul Securităţii pe cale de conversiune şi al nomenclaturii care se pregătea să preia pe cont propriu administrarea fostei economii de stat. Privatizarea a fost concepută anume ca foştii directori comunişti să poate prelua activele valoroase, lăsând balastul în proprietatea statului şi pe salariaţi la voia sorţii.

După separarea de Ion Iliescu, PD-ul a jucat un rol ambiguu, încurajând pe de o parte anumite reforme alături de PNŢCD şi de PNL, dar blocând, totodată, alte reforme alături de foştii colegi de Front. Dacă ar fi să facă un bilanţ sincer şi fără omisiuni oportune, PDL-ul de astăzi nu ar avea prea multe motive să se mândrească cu trecutul său. Prea multe duplicităţi şi ambiguităţi şi prea puţine poziţii politice demne de a fi reţinute.

Or, cei care au intrat recent în PD, fie odată cu gruparea Stoica (PL-D), fie abia mai târziu, ştiau prea bine aceste lucruri. PDL, care urma să şteargă urmele trecutului lipsit de glorie şi să înnobileze partidul, a pus laolaltă oameni care nu aveau nimic în comun, cu excepţia voinţei de a face carieră publică.

Într-adevăr, ce legătură poate fi între Cristian Preda, fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, care şi-a petrecut tinereţea studioasă frecventând adunările GDS, şi Vasile Blaga, Ioan Oltean şi atâţia alţii din vechea familie pd-istă? Ce legătură putea fi între Monica Macovei, care denunţa alături de colegii de la APADOR-CH abuzurile poliţiei, monopolul televiziunii publice şi toate abuzurile de putere ale FSN, PD, PDSR, cu Blaga, Berceanu &Co? Întrebarea poate fi repetată pentru Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Adrian Papahagi şi cine le mai împărtăşeşte astăzi frustrările. De altfel, Adrian Papahagi a avut uimitoarea lipsă de tact să dea de înţeles într-un articol că îi dispreţuieşte pe vechii fesenişti, deşi se pregătea să militeze alături de aceştia.

PDL nu a reuşit să devină un partid în adevăratul sens al cuvântului din cauză că a pus laolaltă oameni fără nicio afinitate reală. Drama este cu atât mai mare, cu cât noii veniţi, ei înşişi, sunt ca apa cu focul, în ciuda faptului că se străduiesc din minim instinct de conservare să nu arunce în aer şi ultimile relaţii sociale. Dovada cea mai bună este scindarea brutală a aşa-numitului grup al intelectualilor, care opune pe Traian Ungureanu celorlalţi, care se simt alienaţi după despărţirea partidului de Traian Băsescu. Astăzi, Teodor Baconschi şi Monica Macovei dau impresia că ar mai face parte din acelaşi grup (al ”reformiştilor”), dar fără un liant mai puternic nu au niciun viitor împreună. Oricât de mic ar fi grupul, el tinde să se scindeze până la atomizare.

Am arătat de multe ori în trecut că PDL încearcă în mod nefiresc să federeze ”curentele dreptei”, pregătindu-se în realitate de o multiplă şi repetată scindare. Ceea ce se petrece acum este doar urmarea logică a unui proiect greşit, care a căutat să împace idei ireconciliabile şi să pună împreună oameni cu convingeri prea diferite.

Am avertizat de multe ori că modernişti din familia lui Lovinescu nu se pot împăca cu tradiţionalişti ortodocşi, că laicişti progresişti nu merg laolaltă cu conservatori, că liberali de stânga nu pot milita decât vremelnic şi făţarnic alături de oameni de dreapta. Din clipa în care interesele comune s-au pulverizat, au început să se manifeste strident şi distructiv diferenţele.

Din nefericire pentru PDL, proiectul federator a fost doar un bricolaj care a rezistat un singur sezon, iar riscul este ca întreprinzătorii politici din specia lui Traian Băsescu să pregătească un nou bricolaj pentru sezonul următor. România ar avea nevoie, în schimb, de un partid coerent. bazat pe convingeri şi sensibilităţi afine, dacă nu chiar de un partid întemeiat pe o minimă prietenie şi stimă reciprocă.