Un nou partid, pe vechile dureri

Poate doar cîştigarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale de către Convenţia Democrată şi Emil Constantinescu în 1996 este excepţia de la această regulă nescrisă după care a funcţionat electoratul român.

Lansarea la începutul acestei săptămîni a Partidului Mişcarea Populară este un eveniment care nu a surprins pe nimeni, partidul fiind anunţat practic încă de la constituirea Fundaţiei Mişcarea Populară în primăvara acestui an. După ce Vasile Blaga a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PDL la Convenţia Naţională a partidului din 23 martie, preşedintele Traian Băsescu şi-a luat adio de la partidul pe care l-a construit. Ne aducem bine aminte de mesajul video al preşedintelui: "Adio PD, adio PDL! Astăzi ne-am despărţit. Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta."

După cîteva zile, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu anunţa înfiinţarea Fundaţiei Mişcarea Populară. Încă de la început preşedintele fundaţiei, Marian Preda, nu a exclus constituirea unui partid care să exprime şi să fructifice politic principiile şi valorile promovate de fundaţie. Aşa se face că Fundaţia a recoltat timp de cîteva luni, în urma unor dezbateri organizate în toată ţara, obiectivele pe care să le aibă noul partid.

În Programul Partidului Mişcarea Populară citim că acesta s-a născut "pentru a oferi un vehicul politic clasei mijlocii din România." Dacă noul partid se adresează clasei de mijloc existente, atunci miza este extrem de mică, avînd în vedere ponderea redusă a acestei categorii în societatea românească. Dacă partidul are ca principal obiectiv dezvoltarea clasei de mijloc, atunci avem de-a face cu un enunţ neclar, la limita neseriozităţii.

De altfel, doar două-trei obiective din Programul partidului ar putea să stimuleze dezvoltarea clasei mijlocii: "reducerea impozitelor şi a nivelului contribuţiilor sociale", "adoptarea unor mecanisme simple, flexibile şi transparente pentru accesarea fondurilor europene", "acordarea unor avantaje fiscale pentru începerea unei afaceri". Toate aceste măsuri sînt desigur aşteptate de români, dar problema care se pune, şi la care nu avem un răspuns, este din ce bani vor fi finanţate.

Ajungem la ceea ce contează în chip esenţial pentru ca un partid să fie credibil, dincolo de proiecţii şi programe, şi anume la factorul uman. Între membrii fondatori ai Partidului Mişcarea Populară îi regăsim între alţii pe Adrian Papahagi şi Teodor Baconschi. Preşedintele interimar, tînărul Eugen Tomac, nu spune mare lucru românilor. El a demisionat de puţin timp din PDL, cu sprijinul căruia a obţinut un mandat de deputat pentru românii din diaspora. Este un exemplu de traseism politic cu care noul partid porneşte la drum. Oare nu a fost de găsit o personalitate care să îşi asume conducerea interimară a partidului pînă la alegeri? O personalitate mult mai vizibilă în spaţiul public, pentru a pregăti revenirea în politică a lui Traian Băsescu după încheierea mandatului prezidenţial?

Problema de fond a partidului prezidenţial pare să fie, cel puţin în acest moment, lipsa de oameni politici sau personalităţi din societatea civilă care să se implice în acest proiect. Iar dacă noul partid va fi populat cu transfugi din PDL şi PNL, aşa cum pare să se întîmple, vom asista la aceeaşi schemă pe care Traian Băsescu a mai aplicat-o şi în alte dăţi.

Şansa Partidului Mişcarea Populară este una singură: să prezinte publicului o garnitură de oameni politici nepătaţi, fără antecedente transpartinice, pentru a obţine în felul acesta votul pozitiv mai ales din partea acelui electorat, peste 50%, care nu mai votează de ani de zile din lipsa de încredere în partidele existente.

Iar dacă lucrurile se vor întîmpla aşa, nu cred că mai e suficient ca Traian Băsescu să fie "locomotiva" partidului. Mult mai importantă, mai vizibilă şi mai credibilă va trebui să fie întreaga garnitură a trenului.