Un DNA fără doctrină de partid

Problema justiţiei nu este una partizană. De aceea nimic nu este mai greşit decât inflamarea care a cuprins o anumită tabără la zvonul unei înţelegeri dintre primul ministru şi preşedinte în ce priveşte numirea procurorilor şefi. Cei care au denunţat anticipat „trădarea” premierului ignoră ce s-ar putea întâmpla dacă USL va reuşi să-şi impună unilateral punctul de vedere. Chiar dacă numirile vor fi făcute cu bună credinţă, adversarii vor răspândi pe toate canalele imaginea unei justiţii politizate.

Aceşti militanţi USL, orbiţi de propria pasiune, uită că ideea unei „majorităţi barbare” care a pornit în marş împotriva statului de drept a fost formulată anticipat, înainte de suspendarea preşedintelui, ca alertă preventivă. Or, dacă, teoretic, USL va instala procurori fără acordul preşedintelui, sau dacă măcar va căuta să forţeze procedura, nu va face decât să dea impresia că toate semnalele de alarmă au fost perfect îndreptăţite. În acest moment, nimic nu este mai potrivit decât un acord între USL şi preşedinte privind numirea procurorilor şefi.

Este cu totul lipsit de importanţă dacă preşedintele se bucură sau nu de simpatie sau de încredere publică, câtă vreme el reprezintă, pur şi simplu, una dintre părţile chemate să valideze caracterul neutru al activităţii judiciare.

Se teme cineva că premierul Victor Ponta va numi la presiunile lui Traian Băsescu nişte procurori care vor închide ochii la corupţia adminstraţiei PDL? Sau se teme că aceiaşi procurori vor fi prea exigenţi cu unii dintre exponenţii USL? Nu este foarte clar. Dar, în orice caz, nu aceasta ar trebui să fie grija partidelor.

Crisparea care însoţeşte dezbaterile despre justiţie nu face decât să creeze suspiciuni. Orice observator neutru şi detaşat de luptele partizane, va fi neplăcut surprins de polemica românească privind numirea procurorilor. La acest capitol ar trebui, pur şi simplu, să existe un acord tacit, lipsit de polemici. Un procuror şef la DNA nu este asemenea unui înalt magistrat american chemat să decidă în subiecte majore de societate, cum ar fi avortul sau euthanasia. Un procuror este doar un simplu anchetator, ale cărui opţiuni ideologice nu au nicio relevanţă.

De aceea neliniştea din tabăra USL este nefirească. Dar la fel de suspectă pare şi obstinaţia preşedintelui de a propune mereu aceleaşi şi aceleaşi persoane. Lumea ajunge să se întrebe, pe bună dreptate, dacă în întreaga procuratură se găsesc doar doi procurori competenţi şi cinstiţi şi, dacă este aşa, cum au funcţionat până acum parchetele? Preşedintele trebuie la rândul său să înţeleagă că justiţia nu îşi va câştiga o reputaţie de neutralitate dacă nu va ţine seama de propunerile Guvernului şi, în subisidiar, de circumspecţiile unei mari părţi a societăţii.

În orice caz, un prim pas al compromisului a fost făcut, căci preşedintele a renunţat la Daniel Morar numindu-l compensatoriu la Curtea Constituţională. Compromisul este singura cale rezonabilă, căci altfel grupurile politice din România vor continua să se denunţe reciproc, acuzându-se, la nesfârşit, de politizarea justiţiei.