Un debuşeu pentru universităţile falimentare

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a replicat hotărât criticilor săi. În opinia sa acuzaţiile sunt false căci ”colegiile” care au provocat atâtea dispute nu sunt facultăţi propriu-zise, ci un soi de ”şcoli postliceale”. Singura diferenţă faţă de alte şcoli post-liceale, fiind aceea că pot fi înfiinţate de universităţi.

Ordonanţa adoptată recent de Guvern cu privire la educaţie permite printre altele şi înfiinţarea în cadrul universităţilor a acestor ”colegii”, care au permisiunea de a înscrie candidaţi în anul întâi fără bacalaureat. Ministrul a mai precizat că absolvenţii colegiului nu vor primi la sfârşit o diplomă de licenţă, ci doar o certificare a calificării lor profesionale”. Cursanţii ”colegiului” a mai spus el nu sunt ”studenţi”.

Există şcoli post-liceale, cum ar fi cele medicale, care au înscris elevi şi în anii trecuţi fără diplomă de bacalaureat. A fost decizia lor, căci altfel ar fi rămas fără cursanţi, iar sistemul medical riscă să intre în deficit de personal. Observăm că nu asistăm doar la o criză de natură etică, aşa cum sugerează cei mai mulţi critici ai guvernului, ci la una a mecanismelor de transmitere a cunoştinţelor şi a formării profesionale. Adevărata criză este mai amplă şi priveşte întregul mecanism educaţional.

Există în plus şi o problemă socială mai generală, căci absolvenţii fără bacaulareat tot mai numeroşi nu au prea multe posibilităţi la dispoziţie. Piaţa muncii îi refuză, căci are la îndemână destui licenţiaţi care să accepte joburi sub calificările lor, iar Vestul a devenit şi el mai pretenţios în aşa fel, încât şomajul tinerilor ar putea exploda şi în România.

Guvernul e dator să facă ceva. Întrebarea este dacă aceste ”colegii” vin în întâmpinarea tinerilor care vor să înveţe ceva, dacă au o legătură reală cu piaţa muncii sau dacă reprezintă un ajutor de stat oferit unor intreprinderi private (universităţile). Ce şcoli post-liceale pot înfiinţa peste noapte universităţile? Există riscul să asistăm la improvizaţii iniţiate mai ales de acele universităţi particulare rămase fără studenţi/clienţi după înăsprirea bacalaureatului. O universitate nu are mijloace să înfiinţeze o şcoală profesională, iar dacă se va strădui să le creeze va deveni, treptat, altceva, încetând să mai fie universitate. Aşa cum am văzut din declaraţiile de până acum, nici măcar politehnicile nu sunt dispuse să facă acest lucru, deşi ele ar avea o mai largă deschidere către aplicaţiile practice. Laboratoarele de cercetare şi atelierele aferente nu s-ar putea transforma în şcoli tehnice fără să-şi sacrifice vocaţia.

Câtă vreme nu există niciun control al calităţii acestor şcoli, ele vor prolifera la fel cum au proliferat şi universităţile. Vor apărea fabrici de ”atestări profesionale”, care se vor adăuga fabricilor de diplome de licenţă. Altfel spus sistemul se va rafina, creând un fals stratificat.

Multe critici s-au referit la posibiliatea ca aceşti cursanţi fără bacalaureat să devină totuşi studenţi prin sistemul transferului de credite. Ministrul Remus Pricopie a dezminţit acest lucru, dar chiar şi aşa, noile şcoli riscă să devină o pierdere de vreme, care va pregăti, chipurile, agenţi de turism, agenţi imobiliari, şi, desigur, manageri de tot felul de nimicuri pretenţioase, care pot fi predate fără niciun efort.. Adevăratele meserii nu pot fi deprinse decât într-un mediu profesional cu vechime sau într-o şcoală cu îndelungată experienţă. Şi de ce nu s-ar înfiinţa aceste colegii în afara universităţilor, ca instituţii autonome? De ce tocmai universităţile să fie investite cu posibilitatea juridică de a înfiinţa colegii? Dacă ar exista undeva resursele tehnice şi competenţele umane pentru a înfiinţa o şcoală post-liceală, de ce ar fi nevoie de umbrela universităţilor? Şi de ce, totuşi, se numesc ”colegii” şi nu şcoli post-liceale? Sunt întrebări la care ministrul Remus Pricopie nu a răspuns.

Prin urmare e firesc ca lumea să creadă că această ordonanţă de urgenţă nu e decât un debuşeu pentru universităţilor particulare falimentare.