1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ucraina, privită din intimitatea sa răsăriteană

Horaţiu Pepine25 februarie 2014

O eroare răspândită în mediile româneşti este tratamentul chestiunii ucrainiene în termenii simplificatori ai geopoliticii.

https://p.dw.com/p/1BEtQ
Imagine: Reuters

Subiectul Ucrainei interesează şi fascinează mai cu seamă ca episod al rivalităţii dintre SUA, UE şi Rusia pe terenul Europei de est. Perspectiva geopolitică, abstractă şi ideologică copleşeşte empatia şi mai ales împiedică o reflecţie reală asupra evenimentelor de la frontiera de răsărit a României.

Românii au însă un mare avantaj, pe care riscă să-l irosească din prea multă pasiune geopolitică. La fel ca ucrainenii, ei fac parte în bună măsură din aceeaşi lume răsăriteană, în care se amestecă modernitatea cu metalitatea folclorică, după cum au experienţa unei tranziţii injuste şi avantajul de a şti ce este dezamăgirea.

Într-adevăr, evenimentul cel mai important de la Kiev ar părea să fie acum decepţia. Cine intuieşte dinamica intimă a acestor mari mişcări colective înţelege că ”rezolvarea” crizei nu avea cum să dea satisfacţie marilor aştepări confuze care animau populaţia Maidan-ului. Mobilizarea cvasi militară a unei minorităţi active, resucitarea unui naţionalism din alte epoci sau radicalitatea de tip anarhist au fost semne că revolta a mers în ordinea sentimentului politic foarte departe. Societatea ucraineană a extras din propriul trecut tot ceea ce i-a permis să dea formă propriei suveranităţi. Dar suveranitatea ca autarhie, aşa cum a fost trăită în utopia Maidan-ului, se dovedeşte o iluzie imposibil de susţinut pe termen lung. După ce au refuzat cu maximă îndărătnicie Rusia, eroii Maidan-ului vor trebui să accepte împrumuturi masive de la FMI, laolaltă cu reformele dureroase care decurg de aici.

În ciuda a ceea ce se crede de la distanţă, locuitorii statornici ai Maidan-ului au fost fericiţi în toate lunile din urmă, căci au regăsit în ambianţa aceea atât de aspră, în condiţiile unei tabere militare, utopia unei societăţi organice în care fiecare îşi ocupă rolul spontan, fără preocupare de ierarhie şi privilegii personale. Este extrem de grăitor faptul că intelectualii ucraineni care fac profesie de credinţă pro-occidentală, care exaltă valorile europene şi se exprimă în numele lor (vezi de pildă Constantin Sigov, profesor de filosofie la Kiev) au înălţat un imn Maidan-ului tocmai pentru că au întrezărit aici utopia unei societăţi organice perfecte. Dar este exact ceea ce separă mai net cultura occidentală de cea răsăriteană. Dacă există ceva care defineşte mai bine Occidentul este tocmai oroarea pe care o manifestă faţă de organicitate şi în cele din urmă faţă de colectivism.

La Kiev, Maidan-ul a părut să fie în primul rând celebrarea colectivismului, iar intelectualii pro-occidenetali ucraineni care i-au făcut elogiul par victimele unei neînţelegeri, dacă nu exprimă cumva o schizoidie. Ataşaţi de Occident prin prestigiul bibliografiei, ei sunt nu mai puţin fascinaţi de expresia autohtonă şi arhaică a organicităţii. Este simptomatic că mulţi ucraineni cu vădită înclinaţie pro-occidentală (vorbesc fluent limbi europene) au caracterizat Maidan-ul ca fiind cea mai bună expresie a ”societăţii civile”.

De aici nu poate decât să răsară o dublă decepţie. În primul rând decepţia actorilor anonimi ai revoltei care, după luni întregi de fraternitate şi devotament, trăite într-o totală uitare de sine, se vor regăsi în ”normalitatea” privată de orice solidaritate a vieţii de zi cu zi, administrată de la distanţă de aceiaşi politicieni. În momentul în care democraţia directă a Maidan-ului a fost abolită şi înlocuită din nou cu democraţia complicată a procedurilor, masa participanţilor la revoltă a simţit că a pierdut ceva important. A pierdut priza asupra evenimentelor şi a fost alungată subit din centrul viu în care se fabrică istoria.

În al doilea rând se va produce decepţia mai puţin sesizabilă a celor mai sofisticaţi, care vor fi provocaţi să-şi remanieze propriile reprezentări despre societatea civilă şi să regândească subiectul suveranităţii. Reforma unei societăţi este în primul rând reforma ei intelectuală.

Dar aşa cum am spus, din cauza unor rigide schematizări geopolitice, riscăm să pierdem din vedere aceste „detalii” esenţiale, fără de care tot ce se va întâmpla în viitor va părea de neînţeles.