Ucraina: blestemul sistemului oligarhic

Când oameni din Ucraina, dar şi din Republica Moldova sau Armenia, ies în stradă pentru a cere apropierea de UE, ei sunt în primul rând sătui de traiul lor în ţări în care câţiva oameni de afaceri nu stăpânesc doar economia, ci şi clasa politică, cu tot cu instituţii. Într-un astfel de sistem, oligarhii nu numai că reuşesc să-şi ţină la distanţă potenţialii concurenţi, dar folosesc în interes propriu şi resursele statului, în dauna poporului. Aceste sisteme oligarhice sunt greaua povară care apasă spaţiul post-sovietic, între UE şi Rusia.

Cine a fost la vreme potrivită, în special la începutul anilor 90, isteţ şi lipsit de scrupule, acela a putut cu noroc şi relaţii să construiască un imperiu economic. Cu cât sunt mai importante resursele unei ţări, cu atât mai mulţi şi mai bogaţi oligarhi produce ea. În ţări în care structurile statului de drept sunt slabe, nu prea există legi care să le stea rechinilor în cale.

Cine sunt aceşti oameni de afaceri şi cum exercită ei puterea nu constituie în cele mai multe cazuri un secret. Între cei mai cunoscuţi întreprinzători din Ucraina se numără Rinat Ahmetov, Dimitri Firtaş, Viktor Pintciuk, Petro Poroşenko şi Serghei Tighipko. Ahmetov a făcut avere cu cărbune şi oţel, Firtaş cu gaz, Pintciuk cu conducte pentru transportul gazului, Poroşenko cu ciocolată şi Tighipko cu afaceri bancare şi produse agricole.

Cine dintre oligarhi nu este el însuşi şi politician, după cum este Tighipko, acela are oameni de încredere în guvern. Ahmetov este, potrivit unei analize întocmită de un grup de experţi în 2012, aliat cu vicepremierul Boris Koleznikov. Potrivit aceluiaşi raport, cei doi controlează votul a aproximativ 40 de deputaţi din Rada de la Kiev. Omul de afaceri Firtaş se află la rândul său în strânsă legătură cu şeful administraţiei prezidenţiale, Serghei Liovotşkin. Împreună, influenţează felul în care votează 30 de deputaţi.

Între caracteristicile unui oligarh se numără şi controlul unui segment din mass media. Aşa, de pildă, Firtaş şi Liovotşkin posedă postul TV "Inter", iar "Canalul Cinci" îi aparţine lui Poroşenko.

Spre nemulţumirea unor oligarhi consacraţi, preşedintele Viktor Ianukovici îşi foloseşte, din 2010, de la debutul mandatului, poziţia de putere pentru a acumula averi împreună cu familia sa. Mai ales fiul său mai mare, Oleksander, s-a făcut în ultima vreme remarcat, el reuşind, potrivit revistei "Forbes", să deţină în cel mai scurt timp o avere de 500 de milioane de dolari americani. Suma este de trei ori mai mare decât cea pe care o deţinea, oficial, încă în luna aprilie.

"Unii oligarhi, cum ar fi Poroşenko sau Tighipko, sunt daţi la o parte. Alţii s-au văzut nevoiţi să părăsească ţara", afirmă Elelna Ghnedina, expertă în probleme economice. "Cele mai importante decizii se iau în cerc restrâns, sub conducerea lui Ianukovici, care este poreclit familia", afirmă Ghnedina.

Oamenii lui Ianukovici îşi fac plinul mai ales din afaceri cu statul, explică Kiryl Zavin, directorul biroului din Kiev al fundaţiei Heinrich Böll, apropiată Partidului Ecologist din Germania. Potrivit lui Zavin, Ianukovici a avut grijă ca, în acest scop, să îşi trimită mai întâi oameni de încredere la conducerea Justiţiei şi instituţiilor guvernamentale.

Un studiu al fundaţiei Ştiinţă şi Politică de la Berlin descrie de pildă cum şi-au pierdut instanţele de judecată independenţa, cum şi-au pierdut organismele de supraveghere instrumentele de control şi cum au fost ocupate funcţii-cheie de oameni de casă ai preşedintelui. Şi toate acestea s-au petrecut în timp ce Ianukovici făcea oficial o politică pro-europeană.

Nici Ianukovici, nici oligarhii ucraineni nu vor să-şi împartă sferele de influenţă cu oameni de afaceri ruşi. De aceea, Ucraina nu va adera la uniunea vamală dominată de Federaţia Rusă decât în condiţiile unor presiuni extreme exercitate de liderii de la Kremlin. De partea cealaltă, Ianukovici nu-şi poate nici permite să facă prea mulţi paşi în direcţia UE. Aceasta fiindcă aplicarea consecventă a prevederilor acordului gata negociat de asociere şi înfiinţare a unei zone de liber schimb cu UE ar presupune o pierdere parţială a puterii şi o restrângere a surselor de venit. Totodată, aplicarea reformelor cerute de Bruxelles ar conferi întreprinzătorilor mai multă protecţie în faţa unor posibile abuzuri ale Justiţiei, făcundu-i mai independenţi de bunăvoinţa potentaţilor zilei.

În prezent, Ianukovici şi oligarhii urmăresc acelaşi ţel: menţinerea sistemului actual şi netulburarea afacerilor proprii. Totuşi, după trei săptămâni de proteste necontenite, s-ar putea ca Ucraina să ajungă curând în situaţia să nu mai existe cale de întoarcere, afirmă Zavin. Este sigur, în opinia expertului, că Ianukovici nu poate lua singur deciziile, fiind dependent de sprijinul unor oameni cum ar fi Ahmetov. Este posibil ca voinţa pentru dialog cu opoziţia, manifestată de Ianukovici în ultimele zile, să se datoreze unor astfel de oameni din umbră.

Şi consilierul francez pentru probleme politice, Thomas Eymond-Laritaz, crede că oligarhii exercită o mare influenţă în situaţia actuală de la Kiev. "Ei pot juca un rol decisiv în soluţionarea crizei, fiindcă guvernul poate să cadă dacă 'deputaţii lor' votează împotrivă", a evidenţiat el.

Trebuie menţionat în context că grupările de oligarhi nu formază un bloc unitar. Nici până acum nu au mizat toţi exclusiv pe Ianukovici. Experta în probleme economice Ghnedina explică: "Oligarhii ucraineni sunt foarte oportunişti şi nu pariază pe un singur cal. Chiar şi oligarhi foarte apropiaţi de preşedinte au finanţat în trecut şi opoziţia. Ei ar schimba tabăra imediat, dacă Ianukovici ar deveni slab şi ar pierde din popularitate. În plus, oligarhii se tem de frământări sociale, care ar putea împinge ţara în colaps economic, producând automat o depreciere a averilor proprii."

Există deja, pe ici pe colo, indicii că Ianukovici pierde teren. Cele mai multe posturi de televiziune şi radio, controlate de oligarhi, relatează pe larg despre protestele opoziţiei. În plus, au existat speculaţii că Firtaş şi Liovotşkin ar avea de gând să părăsească barca lui Ianukovici, cu tot cu 'deputaţii lor'. Totuşi, la votul de încredere din parlament, au stat cu toţii cuminţi, asigurând spatele guvernului.

Alte zvonuri, care circulă în cercuri îndeobşte bine informate, acreditează, potrivit lui Zavin, existenţa unor discuţii ale politicianului de opoziţie Vitali Kliciko, cu oligarhi, între care Firtaş. Este posibil ca unii oligarhi să-i finanţeze campionului mondial la box atât partidul cât şi implicarea în politică, chiar dacă el neagă asemenea legături.

Dat ca sigur este că Kliciko nu va putea desfăşura o campanie electorală fără a cădea la pace cu oligarhii. Or, dacă el va ajunge într-adevăr într-o funcţie de decizie, una din principalele sale sarcini va fi, potrivit lui Zavin, tocmai restrângerea influenţei oligarhilor asupra vieţii economice a ţării.

Acest conflict de interese nu este, de bună seamă, necunoscut fundaţiei Konrad Adenauer, apropiată de Uniunea Creştin Democrată a Angelei Merkel, care l-a sprijinit deja organizatoric şi logistic pe Vitali Kliciko în campania electorală din 2012. Necunoscut nu poate fi nici Partidului Popular European (PPE), care a admis de curând în organizaţie, cu statut de observator, partidul lui Kliciko, Udar. Şi PPE îl consiliază şi îi oferă sprijin politic pugilistului supergreu.

Totuşi, PPE a strâns experienţă în relaţiile cu ţări-problemă de felul Ucrainei. Membru observator al fostei Internaţionale Creştin Democrate este şi formaţiunea preşedintelui Armeniei, Serj Zarkizian, în ciuda faptului că acel partid este o componentă de bază a sistemului oligarhic de la poalele Muntelui Ararat. Şi fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, este activ în cercurile PPE, chiar dacă partidul său este acuzat la Tbilisi de coruperea elitelor ţării.

La sfârşitul săptămânii trecute, fostul revoluţionar portocaliu Saakaşvili l-a vizitat pe Kliciko la Kiev. După cum se poate vedea, lui Kliciko nu-i lipsesc în aceste zile nici partenerii de discuţie şi nici sfaturile bune.