Ucraina: alegeri parlamentare în vreme de război

Deschid focul, omoară şi mor. Dar de ales nu aleg. Cei 25.000 de militari dislocaţi în estul Ucrainei nu vor putea participa duminică la alegerile parlamentare ucrainene. Nu vor vota din motive legale. Rada, parlamentul de la Kiev, n-a reuşit să adopte o lege care să deschidă militarilor posibilitatea de a vota altundeva decât în localităţile de domiciliu. Ministrul apărării s-a declarat indignat. La televiziunea ucraineană el a subliniat că şi militarii săi sunt revoltaţi.

Nici oamenii din Crimeea anexată de Rusia nu vor putea vota. O situaţie similară domneşte şi în estul ţării, în regiunile Doneţk şi Lugansk, controlate de separatiştii ruşi. Potrivit estimărilor comisiei electorale de la Kiev, există în această zonă 13 din 32 de raioane în care nu se va vota. Motiv pentru care noul for legislativ va avea 420 de deputaţi nu 450, ca până acum.

Preşedintele, angajat în depăşire

Concurează în total 29 de partide. Lupta se dă într-un sistem electoral mixt, cu jumătate de mandate alese pe liste iar cealaltă jumătate prin vot uninominal. Câştigătorul se cunoaşte de luni de zile. E Petro Poroşenko. Alianţa sa de formaţiuni alcătuind "Blocul Poroşenko" conduce în sondaje. Ar putea obţine între 20 şi 30 % din sufragii, deşi s-a constituit abia la finele lunii august curent, pe baza partidului prezidenţial numit "Solidaritatea". Această formaţiune a miliardarului Poroşenko nu existase până atunci decât pe hârtie şi n-a deţinut mandate parlamentare.

Pentru Poroşenko acest scrutin pare deosebit de important. Conform constituţiei, parlamentul şi guvernul dispun de mai multă putere decât şeful statului. Obiectivul preşedintelui e, deci, după cum afirmă observatorii, obţinerea unei majorităţi parlamentare. La crearea ei ar putea ajuta deopotrivă mandatele directe şi aliaţii.

Reîntoarcerea generaţiei Iuşcenko

Preşedintele s-a străduit să şi-l apropie pe premierul Arseni Iaţeniuk. Dar cei doi nu s-au putut înţelege asupra coaliţiei. În schimb s-a aliat cu preşedintele primarul Kievului, ex-campionul mondial, Vitali Kliciko. Udar, formaţiunea celebrului boxer, care e reprezentată în Radă, a devenit coloana vertebrală a Blocului Porşenko, iar Kliciko l-a înlocuit pe Iaţeniuk în fruntea lui. Fie că e vorba de Kliciko, în calitatea lui de candidat de vârf sau, ca şef al partidului, de fostul ministru de interne, Iuri Luţenko, alianţa lui Poroşenko e formată în bună parte din politicieni ai erei fostului preşedinte pro-occidental Viktor Iuşcenko. Va reveni deci la putere o generaţie aflată la conducere până în 2010.

Popularitatea relativ ridicată a Blocului Poroşenko e "rezultatul unui mănunchi de factori", afirmă Viktor Samiatin, de la Centrul pentru Studii politice şi Economice din Kiev. "Mulţi alegători îl asociază pe actualul preşedinte cu o soluţionare paşnică a conflictului din estul Ucrainei". Simpatii ar fi suscitat şi programul său de reforme intitulat "Strategie 2020", prin care preşedintele s-a angajat să conducă Ucraina către integrarea în UE.

Omul cu furca

Dar decizia lui Poroşenko de a le acorda separatiştilor din estul Ucrainei o autonomie sporită a suscitat şi critici. Oleg Leaşko, un populist de dreapta care conduce "Partidul Radical", a calificat-o drept "capitulare". Sondajele îl plasează pe locul doi sau trei şi n-ar fi exclus ca acest partid să obţină în scrutin 10 la sută din voturi. Leaşko se afişează ca patriot intransigent şi se pozează ba înarmat cu o furcă, simbolul răscoalelor ţărăneşti, ba cu un Kalaşnikov.

Alegătorii actuali ai lui Leaşko au optat în 2012 pentru partidul naţionalist Svoboda, afirmă expertul Samiatin. Potrivit lui, Svoboda ar putea să nu mai intre în Parlament. E aproape sigur că partidul naţionalist de dreapta Sectorul Dreapta nu va reuşi să atingă baremul de 5%, necesar obţinerii de mandate în Radă. Spre deosebire de partidul lui Leaşko, Svoboda şi Sectorul Dreapta au aripi puternice de extremă dreapta şi o bază ideologică. În schimb, "Leaşko", spune Samiatin, "e un populist".

Eşuează Timoşenko?

Ca adversară a lui Poroşenko s-a poziţionat şi fostul premier, Iulia Timoşenko, al cărei partid Batkivşcina (Patria) ar putea claca la mustaţă, potrivit sondajelor, din pricina baremului de 5%. E probabil ca formaţiunea ei să-şi adjudece net mai puţine voturi decât în 2012, când, în urma unui proces puternic criticat pe plan internaţional, Timoşenko fusese întemniţată. Pe atunci Iaţeniuk îi conducea partidul. Între timp, s-au despărţit. Iaţeniuk are propria sa alianţă electorală, "Frontul Popular", din care fac parte mai mulţi oameni politici migraţi din tabăra Iuliei Timoşenko.

Marii perdanţi ai acestor alegeri sunt adepţii lui Ianukovici, ex-preşedintele fugit în Rusia. Mulţi dintre ei s-au reorganizat într-o grupare intitulată Blocul Opoziţiei. E îndoielnic că va obţine mandate parlamentare, de vreme ce baza ei electorală e în Crimeea şi în estul Ucrainei, deci în teritorii în care nu se va alege. La fel e situaţia şi pentru comunişti.

Tinerii politicieni năzuiesc să cucerească mandate

Pare deci foarte clar că în noua Radă va domina, pentru prima dată, o largă majoritate pro-occidentală. Dar speranţele care se leagă de acest început de drum sunt umbrite, potrivit lui Samiatin, "de absenţa unei competiţii a programelor şi ideilor."

Criticii au şi alte motive de a strâmba din nas. Fiindcă politicienii corupţi ar putea intra în parlament prin intermediul mandatelor directe, în timp ce mici grupări precum Samopomici (Autoajutorare), formaţiunea vest-ucraineană a primarului din Lviv, Andrii Sadovi, vor avea mari greutăţi, deşi reprezintă exact acele forţe cărora li se datorează în mare măsură schimbarea la cârmă.