1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

”Tunurile” gemene: Cathedral Plaza şi Roşia Montană

Horaţiu Pepine, DW Bucureşti12 septembrie 2013

Ambele afaceri s-au dezvoltat după o veche metodă de a ocoli susceptibilităţile şi de a evita rigorile.

https://p.dw.com/p/19gJa
Imagine: Fotolia/Pontus Edenberg

Somat să dea explicaţii, Premierul Victor Ponta a declarat că RMGC ar putea cere despăgubiri statului român în virtutea unei licenţe de exploatare emisă în 1999. Dar printre multe altele, licenţa aceasta de exploatare este obiectul unei controverse juridice. Deputata europeană, Monica Macovei, de pildă, care a jucat un rol marginal printre opozanţii proiectului RMGC deoarece s-a ferit să asume costuri politice prea mari, a spus cu doi ani în urmă că licenţa de exploatare ar fi expirat de mult. În consecinţă tot ce s-a întreprins după acest termne ar fi lovit de nulitate. Bineînţeles că RMGC contestă această interpretare. Iar prim-ministrul, Victor Ponta, invocând licenţa ca temei al unor cereri de despăgubire, dă şi el de înţeles că o consideră valabilă.

Din această dispută pe care nu o putem clarifica aici a reieşit însă ceva relevant: iniţial licenţa de exploatare a fost atribuită societăţii miniere româneşti Minvest Deva, care administrase minele în comunism, fiind transmisă, după asociere, RMGC. Dar ulterior au au început să se desfăşoare operaţiuni care nu fuseseră cunoscute cum ar fi de pildă extinderea perimetrului de exploatare. O licenţă oferită în anumite condiţii în 1999 a ajuns să acopere juridic în 2013 ceva cu totul diferit.

E o metodă foarte răspândită de a ocoli susceptibilităţile şi de a evita anumite opoziţii. La fel s-a întâmplat cu turnul de birouri Cathedral Plaza: la început arhiepiscopul catolic şi-a dat acordul pentru o clădire relativ înaltă de vreo 17 metri înălţime. Dar ulterior profitându-se de acceptul iniţial, iniţiatorii proiectului au construit un turn de 75 de metri înălţime cu 19 etaje şi patru niveluri subterane. Protestele arhiepiscopului Ioan Robu şi a comunităţii catolice din Bucureşti nu au reuşit nici până astăzi să provoace demolarea construcţiei. În ciuda faptului că există o sentinţă definitivă a justiţiei care cere demolarea turnului construit ilegal, demolarea nu s-a produs nici până astăzi.

Aşadar, schema e aceeaşi: investitorul cere aprobări pentru o afacere care ulterior este extinsă mult dincolo de parametrii iniţiali. Poate că ”driblingul” RMGC să aibă acoperire formală, dar cu siguranţă că a fost malonest. În 1999 opinia publică nu putea delibera şi decide cu privire la o exploatare a cărei natură îi era complet necunoscută. Este clar că artizanii proiectului şi-au conceput acţiunea cu paşi mici într-o evoluţie treptată în aşa chip, încât, încetul cu încetul, să schimbe datele din teren şi să pună lumea întreaga în faţa unui fapt împlinit. Dacă de pildă nu ar fi existat o mână de opozanţi care au refuzat pur şi simplu să-şi vândă proprietăţile, astăzi proiectul ar fi fost probabil deja declanşat, căci nici opoziţia nu s-ar fi extins la nivel naţional. Locuitorii din Roşia Montana care s-au îndărătnicit să nu îşi vândă casele şi terenurile şi să plece aiurea, se află la originea tuturor manifestaţiilor de astăzi. Nu ecologiştii, militanţi idealişti şi abstracţi, care îşi pot muta oricând terenul de luptă pe alte meleaguri, ci ţăranii conservatori din Roşia Montana, cu spiritul lor de independenţă şi libertate au fost piatra cea mică...

E adevărat că situaţia nu este încă decisă. Guvernul pare timorat, parlamentarii sunt confuzi şi multe se mai pot întâmpla. Dar cu siguranţă că cele două „tunuri” mai pot fi încă demolate.