Trupa Norzeatic şi cenzura RMGC

De ce pare atât de complicat subiectul Roşia Montană? De unde vine aerul acesta dubitativ care se insinuează în conversaţii? Cum se explică faptul că oameni cu voce puternică şi autoritate culturală certă, care au condamnat proiectul în trecut, tac astăzi cu un aer de mâhnire reflexivă? Este greu de spus, căci situaţiile sunt extrem de diverse.

Dar toate aşa diferite cum sunt ar putea fi legate de o afirmaţie a unui reprezentant al Roşia Montana Gold Corporation, care surprinzând pe toată lumea şi gafând doar în aparenţă, a spus că cea mai mare parte a beneficiilor societăţii româneşti privind exploatarea aurului au fost deja obţinute în avans.

Cum adică în avans? Mirarea e pentru neştiutori. RMGC a sponsorizat, de pildă, o mulţime de festivaluri şi reuniuni culturale, la care a participat mereu crema societăţii româneşti. Au fost invitaţi muzicieni străini de primă mână şi tot felul de artişti interesanţi, au fost plătite integral sejururi şamd. Totul a fost făcut cu generozitate. Dar din câte am aflat au fost finanţate nu doar evenimente de scurtă durată, ci şi intreprinderi de durată lungă aşa cum sunt de pildă unele reviste culturale.

Mesajul acestor iniţiative este că, în inima sa, capitalul nu este indiferent la lucrurile sensibile şi gratuite, ci dimpotrivă ştie să cultive „frumosul” şi să întreţină minunata stare de „otium” fără de care lumea s-ar scufunda în barbarie. În aceste situaţii cum ar trebui oare să reacţioneze cei care direct sau indirect au beneficiat de aceste evenimente? Nu este chiar uşor de răspuns. Atunci când vezi sigla RMGC pe lista sponsorilor unui festival de chitară clasică, în cursul căruia ai avut ocazia să asculţi muzicieni minunaţi, te întrebi dacă nu cumva exploatarea cu cianuri îşi are şi ea faţa sa luminoasă! Sau, dacă nu cumva, metafora cu nuferii din mlaştină sau a florilor de mucegai nu poate fi doar puţin reinterpretată pentru a dezvălui complexitatea lumii noastre în care binele nu poate fi separat de rău. Şi cine dacă nu participanţii la un festival sunt mai receptivi la asemenea idei?

Evident că tot soiul de reuniuni în spaţii frumos restaurate, festivaluri, concerte nu ar mai fi avut loc fără banii plătiţi în avans de Roşia Montana Gold Corporation. Când vorbesc despre mii de locuri de muncă cei care conduc operaţiunile pun la socoteală cu siguranţă şi personalul cultural mobilizat cu aceste mirifice ocazii. E o muncă de lux, desigur, dar în cele din urmă tot un loc de muncă poate fi considerat. De ce am considera că munca cu toate sensurile sale pozitive (şi nu celelalte) ar fi monopolul proletariatului? Nu este oare acesta locul în care se desparte stânga de dreapta? Nu exaltă stânga marxistă munca proletară, privind cu dispreţ la intelectuali? Şi nu consideră dreapta că acest cuvânt intelectual (aşa cum spune Leon Wieseltier de pildă) este cel mai frumos cuvânt din lume? Evident vorbim despre dreapta intelectualilor, căci ceilalţi, adevăraţii intreprinzători şi oameni ai faptei, poartă mereu un zâmbet ironic pe faţa lor arsă de soarele coloniilor din toate părţile lumii. Ei ştiu cum se fac toate aceste lucruri şi cer doar, dacă se poate, să nu fie criticaţi pe banii lor. De pildă sâmbătă, 31 august la Alba Iulia în cadrul festivalului Dilema Veche, organizatorii de la Consiliul Judeţean au cerut discret ca cei de la Norzeatic să nu cânte despre Roşia Montana. Dar aşa cum îi ştim insolenţi şi fără să aibă l'usage du monde, băieţii din trupă au deconspirat solicitarea şi au cântat şi mai abitir împotriva exploatării aurifere cu cianuri ca şi cum s-ar fi găsit la Fân Fest şi nu la Alba Iulia. Iar colegii lor de scenă au salutat nonconformismul, „abuzând” şi ei de libertatea lor de exprimare.

Nu cunoaştem dedesubturile afacerii. Dar faptul că în cursul festivalului Dilema Veche s-a cerut unei trupe de hip hop să sară peste piesele anti-RMGC arată cât de complicată e situaţia şi cât de autentică este tăcerea dubitativă a unei elite intelectuale româneşti care până mai ieri scria lucruri minunate despre nevoia conservării galeriilor din epoca romană.

În orice caz, oriunde te-ai duce, printre arheologi sau arhitecţi, istorici sau ingineri, oameni de bibliotecă sau artişti de scenă nu poţi să nu remarci că, mai devreme sau mai târziu, apare aerul acesta dubitativ, tăcerea aceasta dialectică şi înţeleaptă asociată cu denunţarea extremismului ecologist.

Se pare aşadar că reprezentantul RMGC care a spus de-a dreptul că beneficiile societăţii româneşti au fost în marea lor parte cheltuite în avans nu a gafat deloc. El, în simplitatea lui aspră de intreprinzător, i-a avertizat pe „beneficiari” că nu ar fi cinstit să critice acum exploatarea minieră. Iar mesajul a fost receptat.

Horaţiu Pepine