Trei noutăţi semnificative în noua Constituţie

Comisia de revizuire a Constituţiei a dat publicităţii un document care conţine liniile principale pe care le va urma procesul de revizuire şi, totodată, limitele sale. În pofida laconismului acestui document se pot întrevedea de pe acum anumite tendinţe.

Câteva dintre ele merită o atenţie specială. De la bun început se afirmă că „Forma de guvernământ a statului român este republica parlamentară”. Acest lucru poate fi înţeles în două feluri: pe de o parte devine clar că discuţia despre monarhie este încă odată lăsată deoparte; pe de altă parte se afirmă cu limpezime că România se desparte de modelul semi-prezidenţial copiat cu derogări nefericite după Constituţia Franţei.

Ulterior nu se arată nimic cu privire la modul de alegere al preşedintelui, ceea ce lasă toate posibilităţile deschise. Se spune totuşi că „preşedintele României are atribuţii de reprezentare internă şi externă”, ceea ce în principiu înseamnă că noua Constituţie intenţionează să renunţe la executivul bicefal, care a fost iniţiat prin Constituţia din 1991. Se arată de asemenea că primul ministru participă la Consiliul European ceea ce înseamnă de fapt că cele mai importante aribuţii executive ale preşedintelui vor fi eliminate.

E adevărat că şi un preşedinte ales prin vot universal direct poate fi limitat la atribuţii de reprezentare, dar ar fi mult mai firesc ca preşedintele să fie ales în parlament, ca în cele mai multe republici parlamentare. În sfârşit există astăzi în România împrejurări politice şi psihologice care par potrivnice unei reforme mai coerente, care să accepte fără ezitări toate atributele parlamentarismului. În orice caz la acest capitol multe lucruri rămân să fie lămurite.

Un al doilea aspect, am spune aproape revoluţionar, este acela referitor la referendumul de iniţiativă populară. „Referendumul poate fi iniţiat şi de cel puţin 500.000 de mii de cetăţenei cu drept de vot provenind din cel puţin jumătate din judeţele ţării. Voinţa poporului exprimată prin referendum va fi legiferată în mod obligatoriu în maximum 6 luni de la data referendumului, în caz contrar, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt dizolvate de drept.”

Găsim aici nu doar un avans democratic semnificativ, dar şi o polemică implicită cu modul în care a tratat preşedintele Traian Băsescu problema referendumului. În viziunea acestui document un referendum capabil să invalideze Parlamentul este numai unul de iniţiativă populară. Este o soluţie corectă căci un referendum iniţiat „de sus”, pe teme alese cu subtext şi promovate manipulator, nu ar putea fi considerată ca o veritabilă expresie a voinţei populare.

Un al treilea aspect care exprimă o noutate remarcabilă este acela referitor la Articolul 1 din Constituţie. Pentru prima dată după 1990 un document de această natură admite să facă o trimitere care este extrem de preţioasă nu doar pentru români, dar şi pentru ungurii din Transilvania. „România este un stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor (...) reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român, ale Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 şi ale idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989”.

Dacă viitoarea Constituţie va consacra această trimitere şi mai ales dacă va incorpora consecinţele ei fireşti, atunci vom asista cu adevărat la un eveniment politic de mare însemnătate.