Titus Corlăţean, în vizită la Berlin

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, se află în Germania pentru o vizită de două zile. El va avea convorbiri cu ministrul federal al afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier, cu Gernot Erler, coordonatorul pentru cooperarea la nivelul societăţii civile cu Federaţia Rusă şi cu alţi oficiali cu atribuţii în materie de politică externă. România simte nevoia să afle mai îndeaproape cum gândesc germanii criza politică din estul Europei, iar germanii la rândul lor speră să afle în România un partener de încredere şi plin de tact.

În ultimul timp, diplomaţia românească a fost criticată atât în ţară cât şi la Chişinău pentru lipsă de viziune şi de curaj. În realitate criticile au fost fie exagerate, fie, pur şi simplu, neadecvate. Ce ar putea face România? Am mai pus această întrebare. Şi vom încerca să şi răspundem.

În primul rând, România ar fi putut evada din corul european prin declaraţii spectaculoase la nivel retoric. Şeful diplomaţiei române ar fi putut emite consideraţii filosofice despre libertate şi despre menirea istorică a Europei, aşa cum făcuse bunăoară Bernard-Henry Lévy pe scena Maidan-ului. În momente ca acestea puţină înflăcărare nu strică. E foarte posibil ca declaraţii de acest tip să fi fost bine primite şi, chiar dacă ele nu ar fi avut nicio consecinţă reală pe plan politic, ar fi produs o impresie puternică. Dar să observăm că nu lipsa elanului retoric i s-a reproşat lui Titus Corlăţean, ci faptul că nu a propus crearea unui front politic puternic împotriva Rusiei.

Lui Titus Corlăţean i s-a reproşat aluziv că nu face ca premierul polonez Donald Tusk, care ceruse Germaniei să se rupă de dependenţele sale economice din relaţia cu Rusia şi să adopte punctul de vedere american. Realitatea este că preşedintele Băsescu a părut profund frustrat că nu joacă el rolul lui Tusk, căci nu s-a putut împiedica să spună că România are o deplină credibilitate în negocierea cu Rusia deoarece nu depinde de gazul rusesc. Traian Băsescu nu a putut ascunde că e gelos pe polonezi şi că îi dezaprobă pe germani, căci apucase să lanseze comentarii maliţioase la adresa ţărilor care „îşi plimbă miniştrii” pe la Kiev. Dar dacă un politician atât de nestăpânit s-a moderat în cele din urmă este pentru că analiza instituţională românească a dictat o poziţie prudentă, una care, în primul rând, să nu antagonizeze Rusia peste măsură şi a în al doilea să nu rănească Germania cu comentarii din specia celor emise de Tusk.

Pentru români nu e de niciun folos să joace partitura polonezilor, care adoptă rolul idealistului neînfricat. România, aşa cum au spus-o toţi actorii politici importanţi de la Bucureşti, are ca prioritate să protejeze Moldova de o posibilă deturnare de la traseul ei european. Aşa cum germanii au mari interese comerciale în Rusia, pe care le pun pe bună dreptate în balanţă atunci când iau o decizie, tot aşa românii au mari interese politice la frontiera cu Rusia, pe care nu le pot sacrifica dintr-o inflamare idealistă pe care mai târziu să o regrete.

O antagonizare puternică a Rusiei ar putea provoca reacţii imprevizibile pe Nistru şi o încercare de deturnare a politicii de la Chişinău de la direcţia pro-europeană. Situaţia politică din Republica Moldova este mult mai delicată decât se crede. Eliminarea vizelor este o veste foarte bună, dar să nu ignorăm că cei care ar putea beneficia de liberalizare nu depăşesc deocamdată 15% din populaţia Republicii Moldova (e vorba de posesorii de paşapoarte biometrice), aşa încât efectul politic este limitat. Dar pro-occidentalii au nevoie nu doar de o sponsorizare mai consistentă a propriilor eforturi, ci şi de o ambianţă calmă, căci nu este vorba numai de o intervenţie directă a Rusiei, ci de reacţia populaţiei din Moldova cu rădăcini ruseşti sau cu reprezentări culturale ostile faţă de Occident. România trece drept parte a lumii occidentale şi cultivarea la Bucureşti a unui anti-rusism violent ar polariza societatea cu urmări negative.

Dacă lăsăm inflamaţia retorică deoparte, observăm cu uşurinţă că diplomaţia românească are toate motivele să fie prudentă şi să nu iasă din matca moderaţiei şi a declaraţiilor bine controlate.