Tirania conceptelor rău înţelese

”Dictatura majorităţii”, care a devenit aproape un slogan în discursul public pro-prezidenţial nu este o invenţie a lui Jose Manuel Barroso sau a lui  Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, ci un concept dezvoltat de Alexis de Tocqueville, în cartea sa despre democraţia americană. Dar tocmai pentru că este o idee politică care depăşeşte o conjunctură anumită şi este pe larg argumentată nu ar trebui folosită abuziv.

Nu orice act al guvernului care nu este pe placul opoziţiei este o ”dictatură a majorităţii”! Cu toate acestea, în România, formula a devenit o modă şi, tam-nesam, ori de câte ori guvernul întreprinde ceva ce nu este pe placul opozanţilor, ne putem aştepta să auzim vorbindu-se despre riscul unei „tiranii a majorităţii”.

Să arătăm însă că tirania sau despotismul majorităţii despre care vorbeşte Tocqueville nu se instituie dintr-o dată, în urma unor evenimente politice nefericite, cum ar fi de pildă ”o lovitură de stat parlamentară”, nu este, cu alte cuvinte, un accident politic, ci este ceva constitutiv democraţiei aşa cum o descoperise el în America în prima jumătate a secolului al XIX-lea. După opinia sa, democraţia americană prin chiar presupoziţiile şi instituţiile sale este predispusă la o tiranie a majorităţii.

”Ceea ce reproşez în primul rând formei democratice de guvernare, aşa cum a fost ea organizată în Statele Unite, scria aristocratul Tocqueville, nu este aşa cum se pretinde adesea în Europa, slăbiciunea ei, ci dimpotrivă forţa sa irezistibilă. Şi ceea ce îmi repugnă cel mai mult în America nu este libertatea extremă care domneşte acolo, ci garanţiile prea puţine în calea tiraniei.” Iar în altă parte el explică: ”În Statele Unite, odată ce un partid a devenit dominant, întreaga putere publică trece în mâinile sale; simpatizanţii săi ocupă toate posturile şi dispun de toate forţele organizate”.

Aşadar în cuprinsul volumului al II-lea din cartea închinată democraţiei americane, Tocqueville acordă un spaţiu larg ”tiraniei majorităţii” ca factor constitutiv, arătând totodată nu doar care sunt efectele sale asupra caracterului naţional al americanilor, asupra funcţionarului public, dar şi care sunt, din fericire, limitele structurale pe care organizarea politică americană le opune acestor înclinaţii despotice. De exemplu ceea ce temperează tirania majorităţii este slaba centralizare administrativă şi prin urmare guvernarea limitată. Spiritul legalist al americanilor sau încrederea în Justiţie este de asemenea un important factor ponderator al despotismului democratic. Să spunem încă o dată că Tocqueville vorbeşte, de fapt, despre riscurile democraţiei înseşi aşa cum le-a constatat el în prima democraţie autentică a lumii şi nu despre o situaţie particulară sau despre o anomalie democratică.

Translând gândirea marelui politolog Alexis de Tocqueville în Europa occidentală a timpului nostru, ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă interzicerea vălului islamic în Franţa sau tentativele de interzicere prin referendum a minaretelor nu sunt cumva expresii pure ale tiraniei majorităţii aşa cum o descria Tocqueville şi aşa cum o înţelesese în aceeaşi epocă John Stuart Mill.

Revenind la situaţia românească este corect să spui că un Parlament care ignoră Justiţia tinde să dea expresie unei tiranii politice, dar Tocqueviile vorbea de fapt despre o tiranie legală, de una a legiuitorului care nu mai ţine seama de grupurile minoritare şi tinde să le strivească cu preferinţele sale omogene. Tirania de care vorbea el nu era o ignorare a legii, ci, dimpotrivă, era legea însăşi în supremaţia ei nelimitată.

Studiind democraţia românească recentă putem găsi destule exemple care să ilustreze ceea ce a spus gânditorul francez şi care ar trebui cu adevărat să fie bine descrise şi dezbătute neîncetat. Dar să fim precauţi! Să nu confundăm orice expresie a majorităţii cu înclinaţiile despotice!

De fapt dacă vorbim prea mult şi fără discernământ despre ”tirania majorităţii”, dacă repetăm cuvintele acestea la nesfârşit pentru că sună bine, riscăm să le uităm înţelesul şi, în cele din urmă, să le devalorizăm cu totul.