1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sute de copii romi în şcolile din Berlin

1 martie 2011

Din ce în ce mai multe familii de romi îşi trimit copiii la şcoală, în Germania. O situaţie surprinzătoare, dar o “mare problemă” pentru administraţia locală, spun autorităţile.

https://p.dw.com/p/R50K
Imagine: DW / Ubavka Jaksic

Zi de zi, la orele dimineţii, un grup de femei rome urcă în autobuzul care leagă cartierul berlinez Tiergarten de centrul capitalei. Coboară în zonele cele mai aglomerate, unde întâlnesc frecvent alte grupuri de romi. Se cunosc între ei şi de multe ori vorbesc limba română. Rămân apoi pe stradă, până seara. Cerşesc sau spală parbrize.

Nu e o situaţie nouă, nici pentru şoferi, nici pentru trecători şi nici pentru autorităţi. Mulţi dintre romi sunt cetăţeni europeni, vin din Bulgaria şi România şi au drept de şedere, cel puţin 3 luni, în calitate de turişti.

Noutatea însă - aşa cum arată ultimele statistici - este că un număr neaşteptat de copii romi ocupă de un an încoace băncile şcolilor din Berlin.

Cei mai mulţi romi nu locuiesc însă în cartierul Tiergarten, ci în Neukölln, un fel de Ferentari al Berlinului, zona cu cele mai multe probleme sociale. În ultimele 12 luni s-au înscris la şcolile din Neukölln peste 550 de copii romi.

Berlin Roma Frau erbittet Hilfe Sprechen Sie Englisch
După întrebarea "Do you speak English?", romii arată trecătorilor bileţele, pe care scrie că în România nu au nici o sansă la o viaţă normalăImagine: DW / Ubavka Jaksic

O veste bună, din punctul de vedere al procesului de integrare a romilor, dar pe de altă parte, o situaţie problematică pentru autorităţile locale. Copiii nu vorbesc limba germană, iar în unele cazuri, chiar la vârsta la care ar trebui să fi frecventat o şcoală deja de câţiva ani, în ţara din care provin, copiii nu ştiu să scrie sau să citească. Se presupune că numai în acest cartier berlinez locuiesc în momentul de faţă aproximativ 30 000 de romi. Statistici oficiale nu există.

Milioane de euro pentru educaţia romilor

Bosiljka Schedlich, managerul ‚Uniunii culturale pentru sud-estul Europei‘ o instituţie care se implică activ în integrarea romilor în Berlin, a declarat pentru DW că, într-adevăr, mulţi şi-au înscris în ultimul an copiii la şcolile din capitală. Frecventarea şcolii de către copii, spune Schedlich, faciliteaza părinţilor romi (celor originari dintr-o ţară membră a Uniunii Europene) şederea în Germania, după încheierea primelor trei luni.

“Peste tot, acolo unde asistenţii sociali găsesc copii romi, încearcă să-i aducă în şcoli. Acest lucru e posibil şi dacă ei nu s-au înscris la evidenţa populaţiei sau ca rezidenţi. Este posibil ca romii să primească mai uşor dreptul la rezidenţă, prin faptul că îşi trimit copiii la şcoală. În plus, la şcoală are cineva grijă de ei, în timp ce părinţii pot să meargă să mai câştige un ban.”

Rumänien Roma Frau und Kinder in Barbulesti
Imagine: AP

Lecţiile se desfăşoară dificil, în aceste condiţii. Romii necesită ore suplimentare, pentru a învăţa germana şi a fi apţi în primul rând să participe la ore. Primarul cartierului Neukölln a cerut acum bani Senatului Berlinului, pentru integrarea romilor.

“Este omeneşte de înţeles de ce atâţia romi din România şi Bulgaria vin în Berlin, dar pentru administraţia locală e o mare problemă”, a declarat Heinz Buschkowsky. “80% dintre cei peste 550 de copii au sosit în ultimele 12 luni. Până în 2014, când oricum graniţele vor fi total deschise, vor veni mult mai mulţi. Trebuie să ne organizăm în aşa fel, încât să reuşim să ne ocupăm de nişte copii, care nu au fost în viaţa lor la o şcoală, chiar dacă au 12 ani. Şi nu e tocmai uşor. Pentru asta am avea nevoie de cel puţin un milion de euro în plus."

Integrarea e posibilă

Indiferent de motivele pentru care părinţii romi iau în serios educaţia copiilor lor, mersul la şcoală e primul pas către integrarea lor, în orice societate. Şi uneori ea dă rezultate impresionante:

"În ultimul timp ne-am ocupat de mulţi romi care vin din România şi Bulgaria, cetăţeni ai Uniunii Europene şi de romi care vin din Serbia, sau Macedonia", a declarat Bosiljka Schedlich. “Pentru cei care sunt în Germania de mulţi ani, educaţia copiilor a devenit o normalitate. Unii dintre ei au obţinut chiar şi diplome de facultate."

Rütli-Hauptschule in Berlin
Heinz Buschkowsky în faţa unei şcoli din cartierul Neukölln, cea mai săracă zonă a BerlinuluiImagine: picture-alliance / dpa/dpaweb

În alte cazuri, procesul de integrare se află înca la început, povesteşte Carsten Paeprer, directorul şcolii generale ‚Hans Fallada‘, din Berlin:

"Nu demult a venit aici o femeie în halat de baie. Aşa ceva n-am mai văzut niciodată. Stătea îmbrăcată aşa, în faţa secretariatului, în papuci şi avea pijama dedesubt. Nu i se părea nimic ieşit din comun. Pentru ea, nu era clar că în cultura noastră aşa ceva nu e normal."

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu