1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Steinmeier la Moscova: "important e să rămânem în dialog"

dpa, afp / i.a.19 noiembrie 2014

Angela Merkel este supărată pe Vladimir Putin, aşa că ministrul german de Externe şi-a putut dovedi măiestria diplomatică. A vizitat mai întâi Kievul, apoi Moscova, pentru a fi primit în cele din urmă de Putin personal.

https://p.dw.com/p/1Dpnj
Imagine: picture alliance/AP Photo/I. Sekretarev

Tema discuţiilor purtate de şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, cu responsabili de la Kiev şi Moscova a fost, bineînţeles, criza din Ucraina. Steinmeier i-a îndemnat însă pe responsabilii ruşi să se alăture şi eforturilor comune în vederea rezolvării unor alte focare de criză cum ar fi lupta împotriva Statului Islamic sau negocierile legate de programul nuclear iranian. În cursul serii, politicianul social-democrat german a fost, surprinzător, invitat la o întâlnire cu Vladimir Putin în persoană.

După discuţia de la Kremlin, care a durat aproximativ 75 de minute, surse apropiate de delegaţia germană au comunicat că întrevederea a fost "serioasă şi deschisă". Schimbul de opinii a avut drept obiect "identificarea căilor de rezolvare a crizei din Ucraina, care pot deschide noi perspective de cooperare". Ultima oară, Steinmeier s-a văzut cu Putin în luna februarie, cu puţin timp înaintea anexării Crimeei la Federaţia Rusă. După întrevederea de marţi seară, Steinmeier s-a întors la Berlin. Gazda sa, Putin, a discutat la sfârşitul săptămânii trecute patru ore cu Angela Merkel, la marginea reuniunii G20 din Australia, dar fără rezultate concrete.

Steinmeier şi omologul său rus, Serghei Lavrov, nu s-au străduit să ascundă, în cadrul unei conferinţe de presă comune, că văd în termeni diferiţi conflictul din estul Ucrainei. Şeful diplomaţiei germane a vorbit despre "o criză cu adevărat serioasă care ameninţă ordinea de pace în Europa". Anterior, după o întrevedere avută la Kiev cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, Steinmeier a avertizat că există "primejdia unei ample confruntări militare". De aceea, responsabilul german a îndemnat toate părţile aflate în conflict, să respecte în sfârşit prevederile armistiţiului convenit în septembrie la Minsk.

Potrivit declaraţiilor lui Lavrov, Rusia este pregătită să continue necondiţionat aşa-numitul "proces de la Minsk". Totuşi, el a acuzat conducerea de la Kiev că subminează toate înţelegerile. În legătură cu raporturile ruso-germane, ministrul a declarat: "Chiar dacă evaluăm diferit situaţia din Ucraina, este important să rămânem în dialog". Cu privire la discursul Angelei Merkel, rostit la finele săptămânii trecute, în care a adus critici dure Rusiei, Lavrov nu a făcut nicio referire.

La rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Arzeni Iaţeniuk, a cerut Rusiei iniţierea unor tratative directe pe teren neutru. Moscova a respins însă acastă propunere, explicând că guvernul de la Kiev nu trebuie să discute cu Federaţia Rusă ci cu separatiştii din estul Ucrainei.

În răstimp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat la Bruxelles că Rusia îşi concentrază masiv trupe la graniţa cu Ucraina. "Vorbim despre soldaţi, despre tehnică de luptă şi artilerie", a specificat el. Responsabilul a cerut în consecinţă retragerea trupelor ruse.