Statul de drept şi Roşia Montana

Camera Deputaţilor a respins marţi proiectul dedicat companiei Gabriel Resources care intenţiona să exploateze aurul şi argintul la Roşia Montana. Din 307 deputaţi prezenţi, 302 au votat împotriva proiectului, un deputat a votat pentru şi 3 s-au abţinut. După cum se vede votul a fost o formalitate. Guvernul renunţase mai demult la susţinerea proiectului şi s-a resemnat cu un posibil proces din partea companiei canadiene. Încă din septembrie anul trecut, directorul general al companiei miniere, Jonathan Henry, avertiza că va cere daune de câteva miliarde. Care ar putea fi temeiurile juridice ale acestor pretenţii rămâne însă neclar.

Simplificând, compania canadiană a obţinut de-a lungul anilor o mulţime de promisiuni politice inclusiv de la şeful statului şi de la miniştrii de resort succesivi, dar nu a reuşit să îndeplinească condiţiile legale. Legile care au fost propuse în parlament aveau tocmai scopul de a face derogări în favoarea companiei. Aşadar Gabriel Resources poate invoca faptul că i s-au făcut promisiuni fără acoperire, ceea ce este perfect adevărat. O mulţime de politicieni, funcţionari publici şi specialişti în diferite domenii implicate au contribuit la menţinerea iluziei. Este neserios şi, privind lucrurile în ansamblu, România nu face impresie bună. Compania a cheltuit aici o mulţime de bani pe care ar dori, pesemne, să-i recupereze. Dacă se va ajunge ipotetic ca România să fie condamnată la plata unor despăgubiri, cei care vor suporta costurile vor fi tot cetăţenii obişnuiţi. Politicienii de vârf, primarii, preşedinţii de consilii judeţene, ziariştii, arheologii, geologii care au susţinut proiectul nu vor plăti nimic. Cei care au dat avize ilegale dovedite ca atare în instanţe nu vor plăti nimic. Cei care au făcut pledoarii mincinoase şi cinice în favoarea exploatării nu vor plăti nimic. Cei care s-au ales în anii din urmă cu profituri substanţiale nu vor plăti nici ei.

De aceea prăbuşirea proiectului, deşi îi lasă pe unii melancolici, nu este resimţită ca un dezastru pentru susţinătorii lui. Este adevărat că unii dintre ei, cu simpatii mai curând ascunse, şi-au trădat sentimentele scriind în doi peri despre manifestaţiile de anul trecut. E uşor să citeşti printre rânduri şi mai ales e uşor să descifrezi teribila ipocrizie care guvernează viaţa publică. Unii dintre aceia care au făcut pledoarii apăsate în favoarea statului de drept au persiflat manifestaţiile anti-RMGC, fără să vadă că tocmai despre domnia legii era vorba şi despre integritatea celor implicaţi. Nu e greu să înţelegem: statul de drept este bun când ne protejează interesele private (şi electorale), dar este neoportun când se opune acestora. Dacă manifestaţiile din toamna anului trecut au eşuat în ceva, e vorba tocmai de punerea în evidenţă a dimensiunii legale. S-a vorbit mult de ecologie şi patrimoniu, dar faptul că proiectul RMGC a fost promovat prin captura statului şi prin corupţie nu a fost subliniat îndestul. Aşadar până la urmă nu va plăti nimeni şi daunele – dacă va fi cazul – vor fi preluate la buget. Este o încheiere parţial nepotrivită, căci cei care au tras profituri ştiu că vor putea proceda la fel şi data viitoare.

În fine, victoria morală a oponenţilor acestui proiect s-ar putea transforma într-un trist eşec, dacă Roşia Montana va fi abandonată. În toţi aceşti ani, în ciuda opreliştilor şi captivităţii în care RMGC a ţinut întreaga regiune, a existat o agitaţie şi o circulaţie de oameni şi bani care au întreţinut viaţa, oferind iluzia că nu este totuşi foarte greu de trăit la Roşia Montana. Dar odată luminile stinse şi cortina trasă peste acest spectacol, sărăcia ar putea să-şi arate din nou chipul ameninţător. De fapt abia acum începe greul şi cei care s-au opus priectului minier ar trebui să menţină mereu subiectul în atenţia opiniei publice.