Spiritul urban al vechii Transilvanii

Potrivit unui sondaj Avangarde, citat de Agerpres, ar exista o distribuţie a voturilor în funcţie de regiunile istorice. Astfel, dacă s-ar găsi faţă în faţă doar Victor Ponta cu Klaus Iohannis, primul ar câştiga în Vechiul Regat, iar cel de-al doila în Transilvania. În Muntenia şi Moldova, Victor Ponta ar obţine 66% şi respectiv 60%, în timp ce Klaus Iohannis ar câştiga în Transilvania cu 55%. Nu se spune nimic despre Banat, Crişana sau Maramureş, care sunt, probabil, topite într-o Transilvanie generică. De asemenea, nu sunt precizate date distincte despre Dobrogea.

Un alt sondaj care a fost difuzat recent oferea date mai amănunţite, căci opera distincţia între Banat şi Transilvania, arătând că regiunea în care stă cel mai bine Klaus Iohannis este Transilvania (66%), urmată de Banat (61%). Totuşi informaţiile sunt sumare, ceea ce nu permite să avansăm prea mult pe aceste teren. Dar ele au atras atenţia poate tocmai pentru că reuşesc să confirme un loc comun şi nişte aşteptări bine consolidate.

În turul al doilea din 2004, candidatul dreptei, Traian Băsescu, câştigase majoritatea în Banat, Crişana, o parte din Transilvania şi Dobrogea. În judeţele secuieşti, Harghita, Covasna şi Mureş, majoritatea aparţinuse lui Adrian Năstase, care a câştigat iarăşi în Moldova, şi cea mai mare parte a Munteniei şi Olteniei. În al doilea tur de scrutin al alegerilor din 2004, maghiarii au votat mai cu seamă cu candidatul PSD, Adrian Năstase, care introdusese în Constituţie (2003) câteva prevederi extrem de importante pentru condiţia minorităţii maghiare. Este singurul moment în care ungurii l-au favorizat pe un candidat la stângii.

În al doilea tur al alegrilor din 2009, Traian Băsescu a reuşit să câştige în întreaga Transilvanie, inclusiv în zonele secuieşti, în Banat, Crişana, Maramureş şi nu a pierdut decât judeţul Hunedoara, după cum a pierdut, în general, în Vechiul Regat.

În 1996, această diviziune a fost şi mai bine marcată. Emil Constantinescu a câştigat o majoritate zdrobitoare în Transilvania (cu preponderenţă în judeţele ungureşti, peste 80%), după cum a pierdut aproape la fel de zdrobitor în judeţele sudice din Oltenia şi Muntenia, Moldova prezentând, în schimb, o configuraţie ceva mai echilibrată.

Aşadar sondajele de mai sus par să reproducă o configuraţie destul de stabilă şi poate chiar o potenţează graţie profilului marcat ardelenesc al candidatului ACL. Mai mult decât oricare alt candidat al dreptei, Klaus Iohannis poartă cu sine imaginea urbanităţii transilvane, care evocă straturi vechi de istorie europeană şi o societate multietnică şi multiconfesională. Este interesant de altfel că deşi de origine germană, Iohannis exprimă foarte bine spiritul autohtonităţii pe care îl revendică însă cu foarte multă tărie şi secuii.

Linia aceasta tradiţională de demarcaţie, pe care Klaus Iohannis ar putea să o repună mai bine în evidenţă, a tins însă să se estompeze în ultimii 10 ani de zile. În 2009, de exemplu, între votul Transilvaniei şi cel al Moldovei sau Munteniei nu mai era o mare diferenţă. Traian Băsescu a cultivat un soi de populism pieziş, care a părut să reformuleze opţiunile după alte criterii decât cele ale sensibilităţii istorice. În plus mandatele sale marcate de scandaluri şi eşecuri pe multe planuri au compromis dreapta, ceea ce ar putea oferi stângii un avans şi în zonele sale tradiţionale. Bucureştiul, de pildă, a înclinat către stânga şi pare deocamdată să rămână acolo. Şansa lui Klaus Iohannis ar fi, de fapt, tocmai întoarcerea la vechea configuraţie, care evocă provinciile istorice, căci numai aşa ar putea profita din plin de voturile din judeţele vestice.

Vom vedea ce se va întâmpla la alegeri, dar să observăm un lucru despre care nu se vorbeşte mai deloc. În viitor, spiritul acesta urban al vechii Transilvanii, care a propulsat în bună măsură partidele anticomuniste şi prooccidentale, riscă să-şi reducă ponderea ca urmare a încorporării Basarabiei. Basarabenii au fost, în bună parte, seduşi de Traian Băsescu, dar actualul preşedinte nu a dat expresie atât dreptei urbane de care vorbeam mai sus, ci mai mult unui naţionalism bine contenit şi adesea disimulat. Există în propunerile unioniste un dublu limbaj. De exemplu, Acţiunea 2012, care a planificat luna aceasta un marş în Bucureşti în susţinerea ideii unioniste, a răspândit prin licee fluturaşi cu mesaje extrem de elocvente. Se spune de pildă, într-o suită de argumente privind unirea cu Basarabia, că unul dintre efectele benefice ar fi scăderea ponderii populaţiei maghiare, care nu ar mai depăşi cu mult 1%. În felul acesta ponderea electorală a ungurilor ar deveni nesemnificativă şi ar fi înlăturată cu totul din jocul politic. Este iarăşi elocvent că acest argument nu se găseşte pe site-ul oficial al organizaţiei.

Prin urmare, cercurile unioniste sunt animate nu doar de reunificarea statelor româneşti, ci şi de realizarea omogenităţii etnice. Dar spiritul vechii Transilvanii, care a contribuit mult la evoluţia României în ultimele decenii, este departe de această perspectivă genetică şi de politica relaţiei ”de sânge”, propunând de fapt un model de civilizaţie. Unificarea cu Basarabia ar trebui să fie concepută şi planificată, la rândul ei, ca un proiect civilizaţional şi nu ca reunificare tribală.

Riscurile sunt evidente. Cine urmăreşte harta electorală a ţării, aşa cum am descris-o mai sus, vede cu limpezime că unirea cu Basarabia pe criteriul ”sângelui” riscă să pună spiritul urban al vechii Transilvanii în minoritate pentru multe decenii. În sfârşit nu ştim deocamdată nici ce forţă mai are el în prezent şi nici dacă mai poate fi considerat un motor al istoriei româneşti.