Sistemul juridic nu inspiră încredere

Multă lume crede că legile sunt proaste dinadins, că există cineva care strecoară erori ca să creeze avantaje celor iniţiaţi. Aşa s-a spus despre legile privatizării, legea achiziţiilor publice şi destule altele care îngăduie o manevrare interesată a resurselor publice. Dar se pare că la fel de rele sunt şi legile anticorupţie. De unde ar rezulta că nu doar ”hoţii”, dar şi ”vardiştii” falsifică legea.

Cazul Diaconu este o ilustrare perfectă. Candidatura sa a fost respinsă de BEC, dar la finele săptămânii trecute magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis contestaţia lui Mircea Diaconu, oferindu-i acestuia dreptul să candideze. În aceeaşi zi, preşedintele ANI Horia Georgescu confirma pentru Agerpres că va ataca decizia TB la Curtea de Apel.

Aşa cum am mai arătat, raţiunea care stă la baza legii i-ar interzice lui Mircea Diaconu orice candidatură timp de trei ani, dar legea în litera ei i-ar permite totuşi să candideze. Între logica juridică şi textul legii există un conflict nerezolvabil. Dacă se are în vedere raţiunea însăşi pentru care legea a fost dată, atunci candidatura nu poate fi admisă, dar dacă se ia în considerare numai textul legii, e clar că Mircea Diaconu are dreptate. E bine ca scandalul să ia amploare, căci numai aşa se poate ajunge la modificarea legii.

Cum s-a ajuns aici? Iată o posibilă explicaţie. Legea îşi propusese să prevadă sancţiuni împotriva acelora care s-ar găsi în stare de incompatibilitate. Prin urmare a prevăzut interdicţia de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică. Cineva a remarcat însă că nu poţi restrânge nimănui drepturile electorale decât în urma unei condamnări penale exprese. De aceea a propus în lege să se precizeze că interdicţia operează asupra tuturor funcţiilor şi demnităţilor ”cu excepţia celor electorale”. Legiuitorul nu a fost însă mulţumit, căci în felul acesta deputaţii, senatorii, primarii, consilierii locali nu ar fi fost deloc cuprinşi în această lege. Aşadar, deşi exceptase funcţiile electorale, cu o frază mai jos s-a străduit să le reintroducă, spunând despre cel pedepsit că nu mai poate ocupa ”aceeaşi funcţie”, dacă a ocupat o ”funcţie eligibilă”. Cu alte cuvinte nu te poţi întoarce în funcţia din care tocmai ai fost destituit, ceea ce ar ocoli obiecţia de neconstituţionalitate.

Toată lumea a remarcat că textul legii este contradictoriu. Singura explicaţie este că legiuitorul nu a ştiut cum să împace posibila obiecţie de neconstituţionalitate cu obiectivul său de a pedepsi eficient incompatibilitatea. Probabil nu întâmplător Mircea Diaconu a declarat că luptă împotriva acelora care vor să-i răpească un drept constituţional. Este posibil ca ţinta să nu fie neapărat candidatura la europene, cât trimiterea legii la Curtea Constituţională.

Nu ar fi rău să se ajungă la o asemenea sesizare, căci altfel legea va rămâne neschimbată şi va produce pe mai departe stupori şi dispute nefireşti între gramatică şi logica juridică, dar mai ales va continua să alimenteze neîncrederea opiniei publice în justeţea legilor.