Sfărîmarea încrederii

Chiar dacă astronomicele cifre date publicităţii de hebdomadarul politic german DER SPIEGEL şi ziarul britanic THE GUARDIAN, trădînd zelul cu care serviciile secrete americane şi-au spionat partenerii europeni, în special pe cei germani, nu ar fi pe măsura unei galaxii ci doar cea a unui braţ al acesteia, inimaginabilul produce consternare şi stupefacţie. Şi o revoltă neputincioasă, deocamdată. Căci nu atît dimensiunile cantitative ale supravegherii cît acribia subversivă cu care ţări considerate prietene au fost supuse de către serviciile secrete americane unui tratament cvasi identic cu cel aplicat adversarilor învederaţi, perforează sfera unei încrederi ce părea solidă, dar care, în lumina dezvăluirilor, ar avea doar consistenţa unui balon de săpun.

Nu este pentru întîia oară că europenii sunt confruntaţi cu voyeurismul şi indiscreţia partenerilor lor de peste ocean. Dar dezamăgirea este cu atît mai amară cu cît stupefianta revelaţie, favorizată şi de informaţia revistei germane potrivit căreia doar în luna decembrie 2012, 15 milioane de convorbiri telefonice ale germanilor au fost interceptate de către americani, se produce la doar o săptămînă după vizita preşedintelui Obama la Berlin şi la împlinirea unei jumătăţi de secol de cînd Kennedy euforiza masele, mărturisind că este un berlinez.

Germania care este unul din cei mai de nădejde, loiali şi fideli aliaţi ai Americii, trece în ochii Washingtonului drept un partener de rangul trei, rezultă tot din recentele dezvăluiri. Ceea ce dovedeşte cît de iluzorie poate fi uneori încrederea, între state ca şi între oameni.

Precedente există. In anii 90 a făcut vîlvă aşa numitul scandal Echelon, o reţea de spionaj sub patronajul Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei, Noii Zeelande, Australiei. Cei „cinci ochi” au luat sub lupă la acea vreme şi obiective europene, mai ales economice. Una din staţiile radar aparţinînd reţelei se aflase chiar pe teritoriul Germaniei, la Bad Aibling, în Bavaria…

Că după 2001, în numele luptei împotriva terorismului, măsurile de supraveghere şi control au fost amplificate, a fost cît se poate de legitim. Că relaţia dintre securitate şi libertate este dintre cele mai fragile, că excesele în materie de securitate asfixiază libertatea, se ştie demult şi încă prea bine. Ceea ce nu s-a putut bănui, este că Statele Unite vor cuteza să arunce într-atît de departe, mult dincolo de interesele strict naţionale, plasa supravegherii, încît ea să-i prindă şi pe partenerii, prietenii şi aliaţii europeni. Care au reacţionat după un prim moment de stupefacţie, solicitînd Washingotnului clarificări. Germanii, cel mai grav afectaţi de zelul lui Big Brother, au comunicat prin vocea purtătorului de cuvînt, Steffen Seibert, al guvernului federal că în cazul în care valoarea de adevăr a informaţiilor difuzate în presă este dovedită, cazul trebuie cotat fără echivoc drept inacceptabil. Acelaşi purtător de cuvînt a ţinut să menţioneze că nu ne mai aflăm în perioada războiului rece. Insistînd asupra relaţiei de parteneriat şi prietenie dintre Statele Unite şi Europa, Steffen Seibert a mai menţionat că baza cooperării este încrederea şi că prin urmare, ea trebuie restabilită.

Cînd şi în ce fel, este greu de prevăzut. Cu siguranţă însă, nu de azi pe mîine.