1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sfârşitul lumii la români

Petre M. Iancu21 decembrie 2012

Cine a spus că sfârşitul lumii n-a venit? Ba a venit, pentru unii români.

https://p.dw.com/p/177TY
Imagine: Fotolia/Matthias Haas

S-au trezit unii dintre ei atunci, iar alţii după atâta amar de vreme, descoperind că ţara a redevenit o pradă pentru cei ce o confundă cu o autoservire.

Moralmente a venit sfârşitul lumii şi pentru familiile tinerilor împuşcaţi, care credeau că 23 de ani scurşi de la revoluţie sunt de ajuns pentru edificarea unui stat de drept solid şi o democraţie invulnerabilă, inatacabilă. Anul de graţie 2012 le-a dovedit şi unora şi altora, ca şi proorocului Brucan, că s-au înşelat amarnic.

Multe n-a prefigurat nimeni, acum 23 de ani. Nici măcar cele mai vizionare şi mai îndrăzneţe ghicitoare în ghioc n-au prevăzut atunci un viitor Crăciun, prea puţin imaginabil pentru oameni nemancurtizaţi, în care majoritatea românilor să uite de frigul, foamea şi frica marcând regimul Ceauşescu. Un Crăciun în care majoritatea să creadă realmente că era mai bine sub comunişti. Şi să nu dea doi bani pe independenţa justiţiei ori a instituţiilor statului de drept, oferindu-şi în schimb votul unor oligarhi securişti, unor turnători certaţi cu legea, unor baroni locali, pipiţelor lor şi unor mafioţi din eşalonul doi, trei, patru al nomenclaturii.

Azi ştim însă că şi improbabilul poate prinde contur. Un parlament supraponderal poate, iată, în plină democraţie, fie şi defectă, să dea naştere unui guvern plin de penali.

Dar e sfârşitul lumii nu doar pentru mulţi români. E un ev eshatologic şi pentru numeroşi europeni. Apocalipsa pare să se apropie şi pentru o Uniune Europeană care, proaspăt alintată cu un premiu Nobel, se zbate de prea multă vreme într-o profundă criză, fără să găsească realmente resursele de a ieşi din ea.

Tocmai această criză, adusă cu sine de globalizare şi de incapacitatea adaptării unei mari părţi din emisfera vestică, prea multă vreme prosperă, liberă şi răsfăţată, la rigorile competitivităţii asiatice, e şi sursa unora din problemele democraţiei româneşti.

Nostalgiile totalitare şi opţiunile autoritare înfloresc pe terenul nesoluţionatelor conflicte confruntând societăţile deschise. La bursa propagandei cresc mult, nemăsurat de mult, acţiunile antidemocraţilor. Departamentele de dezinformare ale variilor securităţi, KGB-uri, STASI şi NKVD-uri ştiu să profite din plin de pe urma slăbiciunilor democraţiei liberale. În lumi complexe, atrag enorm soluţiile simpliste ale concepţiilor colectiviste, ale utopiilor comuniste, ale ideologiilor naziste sau fascisto-islamiste.

Şi totuşi, nu e pierdut chiar totul. Vor mai veni şi alte sfârşituri ale lumii. Să ne pregătim să le facem faţă luptând zilnic cu depresia ce ne paşte la apocalipsa de acum. Nu e încă prea târziu să începem să ne războim câte puţin în fiecare zi pentru democraţie, pentru o justiţie independentă şi pentru libertate. Pentru ca sfârşitul lumii tinerilor care s-au jertfit în decembrie 89 să nu fi fost totuşi de pomană.