1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Etapă câştigată de adepţii taxei

Sabine Kinkartz, Claudia Ştefan28 martie 2015

În coaliţia de guvernământ de la Berlin fiecare partid are câte o ambiţie politică. Acum a venit rândul Uniunii Creştin-Sociale (CSU). Bundestagul a aprobat introducerea taxei de drum pentru autoturisme.

https://p.dw.com/p/1EytV
Imagine: picture-alliance/dpa/B. Wüstneck

Dionys Jobst poate zâmbi mulţumit: în 1984, fostul deputat CSU a fost primul politician care a adus în discuţie taxa de drum. În opinia sa, maşinile străine care circulau pe teritoriul Germaniei ar fi trebuit să aibă vignetă. Abţibildul putea fi procurat contra 60 de mărci germane de la punctele de trecere a frontierei. La vremea aceea, propunerea sa a stârnit hohote de râs. Mai bine de 30 de ani mai târziu, pe 27 martie 2015, Bundestagul a aprobat legea taxei de drum pentru maşini mici.

Noua reglementare intră în vigoare la 1 ianuarie 2016 şi îi vizează pe toţi şoferii care circulă pe autostradă şi şosele naţionale. În medie, taxa de drum va fi de 74 de euro anual. În timp ce proprietarii maşinilor înmatriculate în Germania vor fi nevoiţi să-şi procure vigneta anuală, străinii vor putea opta între vignete valabile pe un an de zile, pe două luni sau pe 10 zile. În funcţie de capacitatea motorului şi norma de poluare a maşinii, preţul unei vignete pe termen scurt va fi între 5 şi 30 de euro.

Cu toate acestea, maşinile înmatriculate în Germania se pare că vor fi exonerate de suma echivalentă taxei de drum. Aceasta se va deduce de la impozitul pe maşină. Altfel spus: numai străinii vor plăti vigneta. Întrucât decizia ar putea fi interpretată drept discriminare, Bundesratul (Camera Superioară a Parlamentului) va analiza proiectul. Cu toate acestea, întrucât legea nu necesită aprobare din partea acestui for, colectarea taxei de drum ar putea fi cel mult amânată, dar nu oprită.

O taxă pe care Angela Merkel n-a dorit-o

Ani la rând, taxa de drum a fost numai o temă de campanie electorală. Înaintea alegerilor parlamentare din 2013, taxa pentru maşinile străine care circulă pe autostrăzile germane a trecut pe agenda electorală a CSU. Lipsea numai un program comun al alianţei (CDU/CSU). Ba cancelarul Angela Merkel (CDU) chiar a spus răspicat: "Cu mine nu va exista nicio taxă de drum!"

Dar n-a fost chiar aşa întrucât, în contractul de coaliţie, încheiat între CDU, CSU şi SPD (2013), fiecărui partid i s-a permis să încerce să-şi pună în aplicare ambiţiile politice. Astfel, CSU a reuşit în privinţa taxei. Iar pentru tabăra creştin-socială a fost numai o chestiune de dreptate. Dacă germanii care tranzitează Franţa, Austria sau Italia sunt obligaţi să plătească folosirea autostrăzii, şi invers ar trebui să fie valabil.

Alexander Dobrindt Pkw Maut
Alexander Dobrindt, ministrul TransporturilorImagine: picture-alliance/Sven Simon

Noul ministru al Transporturilor, Alexander Dobrindt (CSU), estimează că volumul încasărilor va fi de 500 de milioane de euro anual. Desigur, adversarii noii taxe pun la îndoială cifra rostită.

Fiecare expert în transporturi şi infrastructură, participant la o recentă audiere în Comisia pentru Buget, a prezentat alte prognoze, alte cifre. Mai mult, taxa de drum este asociată cu costuri administrative foarte mari, aşa încât, la sfârşit, balanţa ar fi pe zero - susţin specialiştii.

Străinii vor fi dezavantajaţi

Controversată este şi încadrarea noii taxe în normele legislative europene. Dreptul european interzice discriminarea străinilor. Ministrul Dobrint intenţionează ca banii colectaţi să fie investiţi în infrastructură, fapt ce i-ar împovăra numai pe şoferii străini. Angela Merkel a acceptat să fie de acord cu introducerea vignetei numai în condiţiile în care proprietarii de maşini germani nu vor fi fi obligaţi să scoată taxa din buzunar. Tocmai de aceea, în cazul acestora din urmă, taxa de drum urmează să fie dedusă din impozitul auto.

"Rareori am mai văzut atâta non-sens la o lege", a declarat şeful fracţiunii ecologiste din Bundestag, Anton Hofreiter. În alte ţări, taxa e valabilă pentru toţi şoferii. În aceste condiţii, mulţi se aşteaptă ca reglementarea să ajungă la Curtea Europeană de Justiţie. Alexander Dobrindt susţine, însă, că legea corespunde normelor europene. În Bundestag, reprezentanţii stângii şi ecologiştii au încercat să împiedice legea până în ultima clipă.

Opoziţia fierbe din cauză că Uniunea şi social-democraţii (SPD) s-au înţeles doar cu scurt timp înainte asupra ultimelor modificări ale proiectului, iar Comisia Juridică şi cea de Finanţe au fost informate abia miercuri dimineaţa (25 martie). Conform ultimelor modificări, colectarea taxei va fi preluată de către o firmă particulară. Costurile vor fi de aproximativ 161 de milioane de euro anual.

Strand Es Trenc Mallorca
Imagine: picture alliance/Arco Images

Cum rămâne cu Mallorca?

Social-democraţii (SPD) n-au fost de acord cu taxa, dar au respectat acordul cu Uniunea. Tocmai de aceea, în Bundestag, deputaţii formaţiunii şi-au auzit vorbele grele. "SPD se lasă dus de căpăstru prin Parlament de către CSU", a spus ecologistul Hofreiter. Prin aprobarea noii legi, ideea Uniunii Creştin-Sociale a devenit şi proiectul SPD, chiar dacă social-democraţii au avertizat asupra discriminării străinilor, a afirmat şeful grupului ecologist. "Nu vă e ruşine cu exemplul pe care îl daţi în Europa?", a mai spus el.

Vice-preşedintele fracţiunii SPD în Bundestag, Sören Bartol, a ţinut să sublinieze că taxa de drum n-a fost un proiect dorit de către social-democraţi, însă formaţiunea sa respectă contractul de coaliţie. Totuşi, în acest proiect, SPD a reuşit să impună atât o mai bună protecţie a datelor, cât şi verificarea birocraţiei sau a încasărilor.

"Nimeni n-ar fi crezut că vom reuşi", a declarat un reprezentant al Uniunii. Nici Dionys Jobst n-ar fi crezut că, trei decenii mai târziu, parlamentarii CSU se vor impune. Pe lângă ideea cu taxa de drum, Jobst a mai avut una: în vara anului 1993, fostul deputat propunea ca insula spaniolă Mallorca să devină cel de-al 17-lea land german. O idee absurdă?