Salariul minim între stânga şi dreapta

Una din măsurile importante anunţate de primul ministru după încheierea negocierilor cu FMI a fost mărirea salariului minim pe economie. Este de remarcat perseverenţa manifestată în această privinţă. Anul acesta au fost deja operate două măriri succesive: la 1 februarie salariul minim a crescut de la 700 la 750 de lei, iar la 1 iulie de la 750 la 800 de lei. Guvernul a anunţat că va continua direcţia aceasta proiectând alte două majorări succesive anul viitor. De la 1 ianuarie salariul minim va creşte la 850 de lei, iar de la 1 iulie la 900 de lei.

E o tendinţă globală: preşedintele Barack Obama propunea în luna februarie creşterea salariului minim federal de la 7,25 dolari pe oră la 9 dolari pe oră, iar în Uniunea Europeană subiectul revine tot mai des pe agenda politică în ţările care nu au un salariu minim reglementat. După alegerile parlamentare din Germania, problema instituirii unui salariu minim unic se află pe agenda discuţiilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Pentru SPD instituirea unui salariu minim la nivel federal de 8,50 euro pe oră este o condiţie nenegociabilă.

Potrivit unui studiu realizat de ”Deutsches Institut für Wirtschaftsforschung” din Berlin, 17 % dintre salariaţii germani primesc un salariu mai mic de de 8,50 de euro pe oră şi 26% se află sub 10 euro pe oră. Aspectul politic cel mai semnificativ este însă acela că dintre cei care se află sub nivelul de 8,50 de euro, două treimi se află în Germania de est unde reprezintă 27% din numărul salariaţilor. În Vest doar 15% dintre salariaţi se găsesc sub nivelul propus acum de social-democraţi. Din această situaţie, stânga social-democrată poate extrage un argument puternic, căci discrepanţele est-vest sugerează că piaţa este distorsionată de aspecte mai subtile de ordin cultural, care nu ar putea fi reglate decât tot printr-o intervenţie din afara pieţei.

Dar dacă peste tot în lume tema salariului minim este promovată de grupările de stânga, animate de proiectul combaterii sărăciei, în România am asistat la o dezbatere colorată cu nuanţe de dreapta. În 2008, de exemplu, înaintea alegerilor parlamentare atât PSD cât şi PDL aveau în vedere creşterea salariului minim pe economie. Dacă social-democraţii nu aveau nevoie de argumente sofisticate, democrat liberalii se străduiau să demonstreze că, în ciuda aparenţelor, creşterea salariului minim va scoate la iveală evaziunea fiscală şi va consolida cadrul concurenţial în economie. Situaţia particulară a economiei româneşti caracterizată de tot soiul de distorsiuni, a alimentat o serie întreagă de argumente economice preluate mai târziu de PNL. Un fost ministru liberal, Lucian Isar, a argumentat insistent în favoarea creşterii salariului minim încă din prima parte a anului 2012. În opinia sa, creşterea salariului minim ar avea, paradoxal, efectul de a diminua şomajul prin diferite mecanisme care, cel puţin până la proba contrarie, par credibile. De asemenea, diminuarea migraţiei ar putea fi un efect posibil pe termen lung dacă observăm că, în date comparative, România se află pe ultimul loc în UE. Potrivit Eurostat, la 1 iulie 2013, România avea cel mai mic salariu minim calculat ca putere de cumpărare din toată Uniunea Europeană, plasându-se după Bulgaria şi la mare distanţă de Lituania, penultima clasată.

Dar argumentul care a sedus partidele, fie ele de stânga sau de dreapta, a fost acela că mărirea salariului minim reglementat ar aduce la vedere o parte din economia gri. De multe ori, angajatorii plătesc salariaţilor mai mult decât declară.

Totuşi este de semnalat că politica guvernului Ponta nu urmează strict această argumentaţie cu accente liberale. În viziunea economiştilor care susţin PNL, guvernul ar fi trebuit ca, simultan cu mărirea salariului minim, să scadă CAS plătit de angajator. Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce arată că guvernul urmăreşte în primul rând colectarea veniturilor la buget. Potrivit statisticii oficiale, în cursul anului 2013 au beneficiat de creşterea salariului minim peste 677.000 de mii salariaţi din mediul privat. Iată de ce firmele au resimţit politica fiscală a guvernului ca pe o povară suplimentară, fără ca alte beneficii indirecte să se facă simţite. Încetul cu încetul, se creează o ruptură între aşteptările electoratului de stânga şi cel de dreapta care va avea efecte inevitabile asupra coaliţiei guvernamentale. Deocamdată, premierul a căutat să acopere fisurile promiţând că va scădea CAS la angajator cu 5% de la 1 iulie 2014. O promisiune condiţionată însă de starea economiei.

Horaţiu Pepine