România a înregistrat progrese, dar supravegherea va fi menţinută

Iată câteva observaţii preliminare: Comisia Europeană a decis continuarea supravegherii proceselor politice din România şi Bulgaria. Era previzibil, dar în România a fost cerută suspendarea monitorizării de mai multe ori de la admiterea sa în 2007, aşa încât reconfirmarea devine importantă. Este adevărat că efectul acestor insistenţe a fost redenumirea mecanismului de supraveghere într-un proces de ”cooperare şi verificare”. Este parţial un eufemism căci rapoartele MCV sunt pe mai departe declaraţii politice ale Comisiei şi nu ale ambelor părţi implicate în proces. Chiar dacă experţii de la Bruxelles sunt, prin regulile însele de funcţionare, chemaţi să consulte de fiecare dată guvernele României şi Bulgariei şi să ia act de punctele acestora de vedere, îndreptând ceea ce este de îndreptat, rapoartele continuă să rămână declaraţii exclusive ale Comisiei. Următorul raport al Comisiei va fi emis peste aproximativ un an de zile, ceea ce înseamnă că ar putea fi vorba de primăvara sau vara anului 2015.

De aici s-ar mai putea deduce şi faptul că o decizie privitoare la Schengen nu va fi luată mai devreme de toamna anului viitor, dar numai dacă ţările care controlează acest proces, Germania, Olanda şi altele, vor aprecia că progresele consemnate în raportul publicat astăzi (22 ianuarie 2014) şi raportul din 2015 vor fi concludente. În cursul conferinţei de presă de la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Comisie Europene, Mark Gray, a subliniat însă că nu Comisia este aceea care ar putea aprecia dacă un raport este ”pozitiv” sau ”negativ”, ci numai guvernele ţărilor europene. El a reluat iarăşi punctul de vedere deja consolidat al Comisiei, potrivit căruia nu ar trebui să se facă nicio legătură între MCV şi admiterea în Spaţiul Schengen. Comisia s-a disociat paşnic de voinţa unor guverne naţionale: nu le cauţionează punctele de vedere, dar nici nu le dezaprobă.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei a afirmat, răspunzând la o întrebare, că rapoartele nu sunt stricte expertize tehnice, deşi se bazează pe o largă documentare, ci sunt în esenţă ”declaraţii politice”. Deşi pare redundant, este o afirmaţie utilă, căci se face de multe ori confuzia între obiectivitatea ştiinţei şi corectitudinea sau fair play-ul care trebuie să însoţească aceste evaluări periodice. Dacă în ştiinţă, judecata de valoare nu are (aparent) ce căuta, în rapoartele de acest tip, judecata de valoare chiar şi neexplicită este chiar esenţa acestora. Aşadar, pe scurt, Comisia spune despre România şi Bulgaria în ianuarie 2014 că aceste două ţări nu sunt încă pregătite să fie membre ale UE. Contradicţiile sunt secundare şi ele se trag din compromisurile politice care au fost făcute la admiterea lor. Un ziarist a întrebat dacă mecanismul de supraveghere va continua, cumva, până la termenul utopic la care cele două ţări vor atinge perfecţiunea. Răspunsul a fost semnificativ tocmai pentru că nu poate fi transpus integral în termeni tehnici: Comisia nu aşteaptă de la sistemele politice ale celor două ţări perfecţiunea, ci un angajament clar inconfundabil de a furniza beneficii cetăţenilor lor.

Raportul acesta este mult mai favorabil faţă de România decât cel anterior. În linii mari se arată că România a făcut progrese în numeroase domenii. Rezultatele obţinute de principalele instituţii judiciare şi de cele investite cu protecţia integrităţii au fost şi ele bune în ciuda unor împrejurări uneori dificile. Sunt criticate însă două aspecte: numirea procurorilor şefi în urma unei înţelegeri politice şi nu printr-un proces transparent de evaluare şi tentativa de modificare în Parlament a Codului Penal. Concluzia este că majoritatea USL din Parlament (nenumită ca atare) a dat de înţeles că progresele obţinute nu sunt ireversibile.

Se impune o analiză amănunţită a acestui raport care este mult mai important în detalii. Dar până atunci putem relua concluziile generale: România continuă să fie privită cu neîncredere, ba poate cu un soi de teamă reţinută, căci ea este totuşi membră a UE. Ceva pare să lipsească în România, dar Raportul nu poate spune ce: ”schimbările trebuie să vină din interior”, spunea purtătorul de cuvânt. Supravegherea Comisiei va fi menţinută pe termen nedefinit, căci ea este considerată pe mai departe utilă.