1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România a revenit în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon

Medana Weident22 iulie 2014

Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu participă cu spectacolul Gianinei Cărbunariu "Solitaritate" la actuala ediţie a Festivalului de Teatru de la Avignon. În total au loc, până pe 27 iulie, opt reprezentaţii.

https://p.dw.com/p/1CgEM
Imagine: P. Baila

"Pentru noi e o bucurie absolută să deschidem o fereastră spre teatrul românesc, după 19 ani de absenţă a României în selecţia Festivalului de la Avignon", a subliniat directorul teatrului sibian şi al prestigiosului festivalul internaţional de teatru din oraşul transilvan, Constantin Chiriac.

Premiera a avut loc dealtfel în cadrul ediţiei din 2013 a festivalului de la Sibiu, în cadrul proiectului european "Cities on Stage" - "Oraşe pe scenă", proiect finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. "Solitaritate" este o coproducţie a Naţionalului sibian şi Théâtre National de la Communauté de Belgique, realizată în colaborare cu Odéon-Théâtre de l'Europe şi Festivalul din Avignon, ediţia 2014.

Solitarity am Nationaltheater Sibiu
Ofelia Popii în producţia sibiană "Solitaritate"Imagine: eAdMAR

Despre temele alese şi modul de lucru la acest spectacol, Medana Weident a stat de vorbă cu autoarea şi regizoarea Gianina Cărbunariu la premiera spectacolului:

"Îmi aleg teme care mă interesează, în primul rând, pe mine"

DW: Cum ai lucrat la acest spectacol şi cum ţi-ai ales temele pe care le abordezi?

GC: Spectacolele mele din ultimii ani sunt în general realizate în urma unei documentări într-un spaţiu anume, într-un oraş, sau sunt realizate în urma unor documentări în arhive. Când îmi pregătesc un spectacol, vreau să ştiu foarte bine despre ce vorbesc şi atunci realizez foarte multe interviuri cu oamenii. Îmi aleg teme care mă interesează în primul rând pe mine. Uneori aceste teme care mă interesează nu ajung să se transforme în spectacole. De data aceasta temele pe care le abordez sunt teme cunoscute, discutate public, doar că de multe ori, în acest malaxor mediatic, temele ajung să fie prezentate cumva în planul 2, 3, 4. Am încercat să le aduc în prim-plan, să le recontextualizez, să ofer o perspectivă personală asupra diverselor subiecte.

La întâlnire cu realitatea

DW: Te-ai concentrat pe subiecte legate strict de oraşul transilvan?

GC: Subiectele pe care le-am ales nu sunt legate neapărat de Sibiu, ci de diferite evenimente care s-au întâmplat în oraşe cum sunt Bucureşti, Baia Mare sau Sibiu. Pe mine m-a interesat relaţia pe care un om o are astăzi cu oraşul lui. De aceea am insistat ca actorii să facă, de data asta, interviurile. Mulţi dintre ei n-au făcut un singur interviu, ci mai multe. Şi în felul ăsta am ieşit din teatru, ne-am dus la o întâlnire cu realitatea, după care am revenit în teatru şi am continuat să lucrăm pe materialul cules de ei şi pe subiectele care deja mă preocupau pe mine.

Gianina Carbunariu
Gianina CărbunariuImagine: DW

Convenţii teatrale vs convenţii sociale

DW: Care sunt concret temele celor cinci scene ale spectacolului?

GC: Dintre subiectele acestor cinci scene, cele mai clare, cele mai cunoscute sunt: zidul construit de primăria din Baia Mare pentru a separa comunitatea romă de restul oraşului şi construirea Catedralei Mântuirii Neamului, un subiect foarte delicat în România, dat fiind că au existat foarte multe luări de poziţie, foarte multe proteste... Trăim într-o ţară în care se închid şcoli şi spitale şi se construieşte totuşi această catedrală, care costă sute de milioane de euro, iar guvernul susţine prin bani publici această iniţiativă. Pe mine mă interesează foarte mult tema asta şi cred că nu doar pe mine. La fel ca şi cea referitoare la zidul de la Baia Mare.

O altă temă este cea a unui middle-class din ce în ce mai sărăcit - din România şi nu numai. Conceptul spectacolului, dincolo de subiectele alese, se bazează pe punerea în paralel, punerea în oglindă a convenţiilor teatrale: convenţii teatrale versus convenţii sociale. Eu n-am mai lucrat de mult timp la o sală mare, la o sală de teatru de tip italian şi de aceea, cumva, am simţit nevoia să reacţionez la acest tip de sală, în care există nişte convenţii pe care le respectăm cu toţii, şi să pun în paralel experienţa mea de artist lucrând într-un spaţiu, cu experinţa unui om trăind într-un oraş şi trebuind să respecte nişte convenţii sociale. Apoi să chestionez acest raport.

DW: Acesta ar fi în fond firul roşu al spectacolului?

GC: Exact.

De la solidaritate... la solitaritate

DW: Titlul - "Solitaritate" e un cuvânt extraordinar de sugestiv, opusul 'solidarităţii'...

GC: Foarte mulţi fac confuzia asta. În primul rând, cuvântul 'solitaritate' nu există, doar 'solitudine'. Solitaritatea, pe lângă că vine din această confuzie, exprimă foarte clar opusul solidarităţii. Am senzaţia că în ultimul timp e din ce în ce mai greu să ne solidarizăm, şi că ratarea acestei solidarităţi duce la un tip de izolare, de 'solitaritate'.

Mie mi se pare că trăim un moment de confuzie generală. Eşti pur şi simplu debusolat pentru că protestele nu mai funcţionează, cum e cazul construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Am citit, de pildă, un articol în care se spunea că doi din trei români sunt impotriva proiectului, dar cu toate acestea a început construcţia.