1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Romii - cei mai discriminaţi din Germania

Lavinia Pitu8 aprilie 2014

Săptămâna culturală sinti şi roma, organizată la Berlin, îşi propune să reducă stereotipurile despre romi în Germania prin muzică şi teatru.

https://p.dw.com/p/1Bddb
Imagine: picture-alliance/dpa

Se vorbeşte din ce în ce mai des despre minoritatea sinti şi roma în Germania. La nivelul societăţii civile, în politică, în mass media, pe stradă. În discuţii, aproape de fiecare dată aprinse, germanii fie vor să se spele pe mâini de mult prea complicata problemă a imigraţiei sărăciei, fie vor să-i integreze pe romi. Nici una dintre variante nu e simplă. Dar provocarea nu mai poate fi ignorată, pentru că în Germania trăiesc în jur de 70.000 de romi.

O parte mică a celei mai mari minorităţi din Europa, dar o populaţie discriminată şi în Germania, care readuce în mod constant pe ordinea de zi subiectul rasismului şi al atitudinii extremiste de dreapta.

Gesturile simbolice şi discursurile despre integrarea romilor nu sunt de ajuns, a declarat vicepreşedinta Bundestag-ului, ecologista Claudia Roth, pentru agenţia de presă dpa, cu ocazia Zilei internaţionale a romilor, pe 8 aprilie. „E nevoie de paşi concreţi, care să mijlocească integrarea acestora, atât pentru cei care trăiesc aici de mult timp (n.red.: în Germania), cât şi pentru noii imigranţi”.

Gedenkstätte für die im Nationalsozialismus ermordeten Sinti und Roma Berlin
Memorialul pentru romii ucişi în perioada nazismului, BerlinImagine: picture-alliance/dpa

Roth a preluat patronajul Săptămânii culturale sinti şi roma, eveniment care are loc la Berlin până la 13 aprilie, cu filme, muzică, teatru şi diverse conferinţe pe tema integrării romilor în Europa. Săptămâna culturală va fi deschisă oficial pe 9 aprilie, în faţa memorialului pentru romii ucişi în perioada nazismului.

În teroare

Dar în timp ce Fanfara Ciocârlia îşi va spune povestea într-un film documentar prezentat în cadrul evenimentului şi în timp ce publicul va asculta muzica celebrilor Django Reinhardt şi a violonistului născut în România, Georges Boulanger, Amnesty International (AI) trage un semnal de alarmă. Romii sunt în continuare victimele unor acte de violenţă pe teritoriul statelor UE.

„Este inacceptabil”, spune secretarul general al Amnesty International Germania, Selmin Calişkan, „ca romii să trăiască tot timpul sub teroarea agresiunii în multe dintre statele Uniunii Europene”. Guvernele europene încurajează violenţa faţă de romi, a mai adăugat Calişkan, prin faptul că o acceptă prin tăcere. Exemplele negative ar fi Grecia, Cehia şi Franţa, unde, conform informaţiilor AI, poliţiştii nu numai că nu apără romii conform legii, ci „se comportă ei înşişi într-un mod rasist şi discriminatoriu cu aceştia.”

Frankreich Geschichte Musik Gitarrist Django Reinhardt
Django ReinhardtImagine: ullstein bild - Roger Viollet

Mulţi dintre romii expulzaţi anii trecuţi din Franţa au ajuns la Berlin, în căutarea unei perspective. Pe care nu au găsit-o. Cel puţin nu în totalitate, după cum o spun mulţi politicieni germani. Responsabilul pentru drepturile omului în Bundestag, Christoph Strässer (SPD), a declarat în contextul Zilei internaţionale a romilor, că situaţia în care trăieşte minoritatea romă în Germania e un motiv de „mare îngrijorare”. Iar oamenii politici, care susţin că romii au dus la această discriminare prin propriul comportament, nu fac decât să „distorsioneze realitatea”, a adăugat Strässer.

Atitudini discriminatorii

Dar discursul politicienilor nu se prea potriveşte cu ceea ce gândeşte strada. Un nou studiu publicat recent de Oficiul federal împotriva discriminării, arată clar că romii sunt minoritatea cea mai discriminată din Germania. 80% dintre cei chestionaţi au răspuns că vor să combată fraudarea sistemelor sociale de către romi. Tot atâţia germani ar vrea ca statul să facă mai mult împotriva criminalităţii săvârşite de romi. În jur de 14% dintre participanţii la studiu văd o soluţie în izolarea romilor.

Logo Amnesty International

Tocmai astfel de atitudini discriminatorii îşi propune să elimine evenimentul cultural de la Berlin, organizat de Fundaţia Hildegard-Lagrenne pentru educaţia şi integrarea romilor în Germania.

În Europa trăiesc peste 10 milioane de romi, 4 milioane dintre ei numai în statele UE Slovacia, România, Ungaria şi Bulgaria.