România şi ochiul liber al realităţii

În discuţie e îndeosebi intoleranţa USL faţă de opoziţie şi critici. Faţă de orice opoziţie. Şi faţă de orice critici, interni sau externi. Or, se ştie că regimurile autoritare, dictaturile şi sistemele totalitare nu suportă nici un soi de alteritate. Opoziţia? Horribile dictu. În democraţiile dirijate, strâmbe, în „democraturi” şi „democraţii originale” se admite doar opoziţia de faţadă.

Edificatoare sunt, de pildă, burzuluielile agresive ale mai-marilor USL nu doar la Comisia Europeană, la Reding, Barroso şi Merkel, ci mai cu seamă la Traian Băsescu. Izolatul preşedinte al ţării ar fi făcut chipurile, în chestiunea Schengen, „campanie împotriva României”. Dixit Ponta.

Proclamaţii vehemente de acelaşi tip a emis puterea USL-istă mai nou şi la adresa euro-parlamentarilor, care n-au înclinat, definitiv, drapelul în faţa guvernului şi majorităţii parlamentare. Unii dintre ei au stârnit mânia puternicilor zilei fiindcă insistă încă asupra unei eficiente combateri a corupţiei şi a unei autentice independenţe a justiţiei româneşti.

Toţi aceştia ar fi, conform premierului, duşmanii ţării, devreme ce, la Strasbourg, în chestiunea MCV, tot Ponta dixit, europarlamentarii PDL ar fi „militat împotriva României”.

Să pui semn de egalitate între ţară şi popor, pe de o parte, şi regim pe de alta, astfel încât criticii dictaturii să apară ca şi cum ar fi vrăjmaşii neamului nu e doar, pur şi simplu, abuziv. Era, şi continuă să fie o îndrăgită metodă totalitară, atât fascistă cât şi comunistă.

Mai nou, a devenit metoda de căpătâi a propagandei USL-iste. Care nu încetează să-i înfiereze în fel şi chip pe cei care, potrivit îndoctrinărilor practicate la Antene, ar „pârî” sau „trăda” ţara. Nu la ruşi, desigur. Nici la „Vocea” lor. Ci la „Înalta Poartă a UE”. Sau „la americani”. La Gitenstein, de pildă. Inamici publici, sunt, în acest caz, desigur, în special Monica Macovei, Cristi Preda, şi, în genere, reformiştii din PDL.

Ilustrative sunt apoi eructările belicoase ale slujitorilor, altfel foarte obsecvioşi, ai puterii, la vocile antitotalitare cele mai competente şi credibile, precum cele aparţinând lui H.R. Patapievici sau Vladimir Tismăneanu. Împotriva lor, intelectualii de serviciu ai USL au declanşat în presa culturală un veritabil război al dezinformării crunte şi al cuvintelor hidoase.

Înfăţişaţi în mod fals ca şi cum ar constitui eminenţe cenuşii, o elită diriguitoare, un grup compact aflat la putere, care s-ar autosacraliza, când de fapt au căzut de mult victimă epurărilor USL-iste, Patapievici şi Tismăneanu, poate cei mai viguroşi, consecvenţi şi implacabili duşmani ai oricărei dictaturi se văd excluşi ţâfnos din rândul lumii frecventabile.

Atribuindu-li-se într-un stil afectat şi preţios imaginare vinovăţii, erori inventate sau masiv exagerate, reîncălzindu-se la nesfârşit supa presupuselor lor neajunsuri antediluviene, de mult admise şi corectate, cei doi gânditori, ale căror intervenţii antitotalitare sunt numai bune de salutat în orice democraţie care se respectă, sunt sistematic demonizaţi.

Scopul acestui demers extras din manualele clasice ale dezinformării e clar. Se încearcă răsturnarea valorilor omologate conform regulilor meritocratice ale societăţilor deschise şi democraţiilor liberale. Se încearcă inversarea ierarhiilor şi distrugerea autorităţii morale şi intelectuale a celor care sunt prea articulaţi şi prea incoruptibili ca să nu fie percepuţi ca un pericol pentru puterea absolută. În acest fel, promotorii democraţiei „originale”, a „democraturii”, sau democraţiei dirijate speră să-şi poată institui propriul control total asupra discursului public.

La fel de lămuritoare sunt linşajele mediatice la care au fost supuşi magistraţii ce-au insistat să-şi păstreze independenţa. Cu toţii s-au văzut executaţi în efigie de oficiosul guvernamental de la Antena 3 şi de organele propagandistice afiliate. După acest tir de baraj doctrinar magistraţii cu pricina s-au văzut transformaţi în cazuri exemplare.

Întrucât, potrivit Hannei Arendt şi studiilor ei despre totalitarism, propaganda e doar faţa unei medalii, al cărei revers este, mereu, teroarea, s-a trecut la eliminarea abuzivă a unora dintre cei mai competenţi dintre judecătorii CSM. Această măsură a conferit baghetei magice a USL valoarea de armă aptă să inducă o maximă intimidare în rândul oricărei potenţiale opoziţii.

Or, praful aruncat în ochii lumii nu poate obnubila veşnic realitatea. Dar, paradoxal, amplifică parcă progresiva cecitate a celui ce-l aruncă. Îi sminteşte chiar pe agresori.

Orbiţi sistematic de propriile turnătorii şi campanii de îndoctrinare, unii din mai-marii USL şi-au compromis până la urmă propria capacitate de comprehensiune. De pildă capacitatea de a înţelege faptul, de bun simţ, că occidentul n-are nevoie de vreun denunţ „la Înalta Poartă”, de vreo „pâră” sau „trădare” din partea unor autohtoni ca să înţeleagă ce se petrece de fapt pe malurile Dâmboviţei.

Căci realitatea se vede chiar şi cu ochiul liber.