România, îngrijorată de evoluţiile din Ucraina

Conducerea României continuă să comenteze cu multă prudenţă evenimentele din Ucraina. Problema minorităţii româneşti care şi-a pierdut o parte din drepturile câştigate în urma unui vot a Parlamentului de la Kiev a suscitat însă o atenţie sporită. Miercuri, preşedintele Traian Băsescu a avut o întrevedere cu Astris Thors, înalt comisar OSCE pentru minorităţile naţionale, în urma căreia a fost difuzat următorul comunicat: “Domnul Traian Băsescu a subliniat ca fiind de neînţeles graba cu care a fost abrogată legea care oferea minorităţilor posibilitatea de a-şi folosi limba maternă în administraţiile locale, decizie în urma căreia şi minoritatea română şi-a pierdut dreptul de a-şi utiliza propria limbă”.

Prima reacţie faţă de abolirea drepturilor limbilor regionale aparţinuse însă preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, care convoca în aceeaşi zi cu votul de la Kiev o conferinţă de presă: “În această privinţă trebuie spus foarte limpede că această lege care a fost astăzi abrogată, lege dată în timpul regimului Ianukovici, era o lege bună şi era o lege conformă cu standardele democraţiei europene. (…) Nu există democraţie europeană în sensul deplin al cuvântului fără dreptul la identitate al minorităţilor naţionale” .

A doua zi, prim-ministrul Victor Ponta relua mesajul, spunând că “România sprijină, alături de toate ţările UE, o dezvoltare democratică şi un parcurs european al Ucrainei şi speră ca abrogarea legii minorităţilor să fie înclocuită de o reglementare europeană”.

Totuşi, de la chestiunea cu strictă relevanţă românească, preşedintele Traian Băsescu a trecut la o problemă cu semnificaţie mai aplă. Tot miercuri el manifesta “îngrijorarea faţă de o posibilă escaladare a unui conflict între ucraineni şi populaţia rusofonă, referindu-se, în special, la zona Crimeei şi la necesitatea ca actualele forţe politice de la Kiev să nu încurajeze un naţionalism exagerat, care să arunce ţara în haos”.

Există o nuanţă în toate aceste declaraţii care, dacă nu e întâmplătoare, arată că Bucureştiul nu riscă să afişeze un sprijin prea vizibil pentru noii conducători de la Kiev. De exemplu, preşedintele Traian Băsescu nu se referă la “autorităţile” de la Kiev, ci la “actualele forţe politice de la Kiev”. E o nuanţă care dă de înţeles că Bucureştiul păstrează o anumită rezervă faţă de evenimentele în curs de desfăşurare. Şi poate că această atitudine este urmarea evenimentelor de sâmbătă (22 februarie), când întreaga construcţie pusă la cale de diplomaţia europeană se prăbuşise într-o clipă.

Cei trei diplomaţi europeni - Laurent Fabius, Frank-Walter Steinmeier şi Radoslaw Sikorsky - îl recunoscuseră pe Viktor Ianukovici drept interlocutor valabil şi giraseră înţelegerea acestuia cu reprezentanţii opoziţiei, pentru ca după câteva ore totul să ia un curs cu totul diferit. Această teribilă volatilitate îngrijorează probabil autorităţile româneşti, care întrevăd posibilitatea unui conflict armat chiar la frontierele sale. Miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat un exerciţiu militar la frontiera Ucrainei cu scop de avertizare, în timp ce în Crimeea agitaţia populaţiei rusofone ia amploare. Poliţia face faţă cu greu înfruntărilor dintre cei favorabili Kievului şi majoritatea pro-rusă. Conform statisticii oficiale ucrainene, în Crimeea etnicii ruşi reprezintă 58,5%, etnicii ucrainieni 24,4%, iar tătarii musulmani, care susţin la rândul lor Kievul, 12,1%. Compoziţia aceasta etnică poate deveni explozivă, dacă nu se primesc mesaje convingătoare de conciliere.

Chiar dacă Bucureştiul a luat de la bun început partea protestatarilor pro-europeni, perspectiva unor tulburări, agravate de naţionalismul fără concesii al celor emanaţi de puterea Maidan-ului, e de natură să dicteze o maximă prudenţă.