Rolul ANI în campania electorală

Am arătat în mai multe rânduri că legile româneşti privitoare la incompatibilităţile funcţiilor publice (parlamentari, aleşi locali) sunt scrise greşit. În linii mari, cei care au conceput legile au decretat un număr mare de incompatibilităţi fără să explice care ar fi conflictul de interese pe care îl au în vedere. De exemplu, un director de bibliotecă sau un director de teatru plătiţi din bugetul primăriei nu pot fi membri ai parlamentului. Care ar fi conflictul de interese? Nimeni nu a explicat. Mircea Diaconu este deja un exemplu notabil de victimă a acestei legi absurde. Faptul că, pe vremea când era senator, Mircea Diaconu a refuzat să se supună legii în vigoare este o altă chestiune, care nu trebuie să abată atenţia de la viciul conţinut în lege. Defectul vechi al societăţii româneşti este că, de prea multe ori, în loc să înfrunte direct o legislaţie greşită şi să o modifice în parlament, caută căi piezişe prin care să se sustragă efectelor ei. E tehnica evaziunii fiscale în variantă generalizată.

În sfârşit, un alt exemplu pe care l-am analizat mai amănunţit (”De ce ar fi primarii incompatibili?”, Deutsche Welle, 14.07.2014) este cel al primarilor care participă la consiliile de administraţie ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară sau, mai simplu spus, la deciziile privind serviciile publice de canalizare. Este greu de imaginat o absurditate mai mare decât aceea de a interzice primarului să discute despre investiţiile în infrastructura localităţii pe care o administrează. În acest moment, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în proces cu Agenţia Naţională de Integritate tocmai din această cauză. El a câştigat în primă instanţă şi acum a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece ANI, din motive obscure, a făcut recurs. Este de aşteptat ca judecătorii de la Înalta Curte să-i dea dreptate încă o dată primarului de la Sibiu şi să pună capăt acestei farse ”justiţiare”. Ar fi o victorie a raţiunii care ar putea relansa procesul de revizuire a întregii legislaţii anticorupţie.

Dar nu se poate ignora că adversarii politici au profitat de situaţie ca să creeze o ambianţă de nesiguranţă în jurul candidatului ACL. Monica Macovei şi Traian Băsescu sunt autorii morali şi principalii beneficiari ai acestei campanii de decredibilizare, pe care au preluat-o însă cu totul ipocrit şi militanţii PSD. În orice caz, cu intenţie sau fără intenţie, Agenţia Naţională de Integritate a devenit un instrument electoral, iar acest lucru ar trebui evitat cu grijă pe viitor.

Am arătat, de asemenea, atunci când am analizat cazul Diaconu, că legea pe care a invocat-o ANI este, pe de o parte, arbitrară, iar, pe de alta, contradictorie, căci conţine în acelaşi articol două fraze care se bat cap în cap (”Cazul Diaconu şi confuziile sale”, Deutsche Welle, 31.03.2014). Dar dacă analizăm toate legile aşa-numite ale integrităţii, vom mai găsi mai multe excese şi contradicţii.

În ciuda tuturor acestor evidenţe, Traian Băsescu, Monica Macovei laolaltă cu susţinătorii din presă şi din ”societatea civilă” au dirijat în ultimii ani o amplă campanie pe aceste subiecte, blocând modificarea legilor şi culpabilizându-i insistent pe cei care ar fi îndrăznit doar să le pună în discuţie. Iar majoritatea USL, când avea ocazia să examineze aceste legi şi să le dea o formă coerentă şi funcţională, s-a temut să o facă, preferând soluţii furtive şi parţiale. Prea mulţi probabil s-au simţit cu musca pe căciulă şi s-au lăsat intimidaţi de discursul culpabilizator al celor care cereau pe un ton imperios să nu se modifice legile integrităţii nici măcar cu o virgulă. În cele din urmă, şi abia după ruperea USL (semnificativ), PSD susţinut în parlament de PNL a votat o lege care îi eliberează pe primari de presupusa incompatibilitate, în pofida opoziţiei preşedintelui Traian Băsescu.

Din acest episod am putea chiar extrage o metodă simplă pentru toţi oamenii care au nevoie de repere sigure pentru a evalua viaţa politică. Când a retrimis legea la Parlament, preşedintele a excelat printr-o argumentaţie lipsită de logică, aşa cum am mai arătat (vezi iarăşi art. citat mai sus din 14.07. 2014). Generalizând, am putea spune că, ori de câte ori găsim incoerenţe şi sofisme, ar fi cazul să ne temem de rea credinţă şi intenţii ascunse. Uneori poate fi vorba de prostie, dar probabilitatea e foarte mică, căci autorii justificărilor juridice oficiale sunt de regulă oameni bine pregătiţi.

Revenind însă la cazul primarului de la Sibiu, vedem cum aceste sofisme legale au fost transformate în armă politică, în tentativa de a decredibiliza o candidatură valoroasă. Campania electorală, cu lipsa ei totală de scrupule, amplifică în bună măsură perfidiile legaliste, dar, după ce se vor linişti apele, va fi nevoie ca România să găsească o cale mai onestă şi mai raţională de a-şi administra treburile publice.