Opinie: Limba de lemn, de la Ceaușescu la Iliescu, Iohannis

Consumul de carte în România este cel mai redus din Uniunea Europeană, în timp ce analfabetismul funcțional ne rezervă primul loc. Jumătate dintre elevi nu pot construi o frază coerentă, cu subiect și predicat, pentru a transmite o informație. Limbajul de lemn este tributar în mare parte internetului, și nu doar în rândul elevilor. Exprimările stereotipe le întâlnim, din păcate, chiar și în lumea academicienilor, a scriitorilor, a profesorilor cu doctorate.

O trecere în revistă a câtorva laureați ai limbii de lemn din rândul celor mai înalte personaje politice e o bună lectură a meșteșugului de a nu spune nimic. Începem, desigur, cu fantoma „celui mai iubit fiu al poporului“, care încă bântuie o mare parte a societății.

„Să facem totul“

Limbajul lui Ceaușescu era întru totul o exprimare nefastă a analfabetismului premiant. Una dintre cele mai fervente alocuțiuni era „Să facem totul pentru înfăptuirea societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintarea României spre comunism“. Pentru a „face totul“, înaintea vizitelor de lucru ale lui Ceaușescu, șefii CAP-urilor îi puneau pe lucrătorii agricoli să lege cu fir de ață mere în merii de la marginea livezilor pentru a-l face pe dictator să creadă că are în față o producție record. Nu e o scornire, am auzit-o de la mai mulți oameni înainte de 1990.

Limbajul de lemn al celor care îi trimiteau ode era pe măsură. De pildă, Adrian Păunescu îi scria lui Ceauşescu în 1986, după ce căzuse în dizgrația dictatorului: „Sunteţi atât de tânăr şi-atât de curajos. Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod (…) Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar. Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare. Aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric. Să trăiţi, Măria Voastră!”

Am reprodus un citat revelator în ceea ce privește slugărnicia atâtor și atâtor profitori, inclusiv din rândul scriitorilor. Mai ales aceștia din urmă ar fi trebuit măcar să-și pună cenușă-n cap după căderea regimului comunist. N-au făcut-o, ba mai mult, au continuat să se folosească de limba de lemn pentru a intra în grațiile noii puteri politice.

„Iliescu-apare/Soarele răsare“

Redau câteva exemple de limbaj de lemn folosit de-a lungul anilor de cei mai înalți demnitari postcomuniști. Începem cu Ion Iliescu, cel care în 22 decembrie a apărut la TVR spunând că Ceaușescu și clica lui „au întinat numele Partidului Comunist Român și memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această țară“.

Ca răspuns, clasa muncitoare avea să-l îmbărbăteze ulterior cu sloganul „Iliescu-apare/Soarele răsare“.

Cu ocazia Zilei Limbii Române din 31 august 2022, președintele Iohannis a transmis un mesaj în care spunea că „limba română este temelia identității noastre“ și „dascălii și părinții au menirea de a transmite cu mândrie tezaurul limbii generațiilor de copii români de pretutindeni“.

Cu același prilej, Nicolae Ciucă a vorbit în mesajul său despre un „tezaur milenar al mentalităților“: „Limba română este istorie, cultură, spiritualitate și tezaur al mentalităților, de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru“.

Să nu o uităm pe fosta șefă a Guvernului Viorica Vasilica Dăncilă, cel mai prolific politician în siluirea limbii române: „Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți.“

Noua limbă de lemn, agresivă și răstită

De ce vorbesc în clișee acești oameni cu funcțiile cele mai înalte în stat? Pentru că nu au ce spune, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru că menirea limbii de lemn este mascarea, prin șabloane, a realității atunci când realitatea nu este convenabilă populației.

Noua limbă de lemn e de multe ori agresivă, răstită. Exemplele de politicieni care „se enervează“ atunci când sunt puși în situația de a răspunde la unele întrebări incomode ale jurnaliștilor sunt nenumărate.

O seamă de instituții fundamentale ale statului nu au purtător de cuvânt, nu au profesioniști în comunicare, șefii acestor instituții fiind ei înșiși purtătorii de mesaj într-un limbaj solemn al siluirii limbii române. Sau dacă au, aceștia sunt doar niște roboți care repetă, la virgulă, ce le spune șeful.