1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Libertății, un ultim cuvânt

Petre M. Iancu
23 septembrie 2022

Prolog pe pământ: "Spune drept, cine te-a plătit, infamule? BND, Mossadul, CIA?" Mărturisesc cinstit: oricât ar fi fost de mult și de frumos, vine momentul despărțirii.

https://p.dw.com/p/4HFhl
Am revenit în România în decembrie 1989, când mămăliga, în fine, a explodat
Am revenit în România în decembrie 1989, când mămăliga, în fine, a explodatImagine: AP Photo/AP Images/picture alliance

Așa și al meu, de lungul șir de mii de articole, relatări, știri, analize, interviuri și comentarii pe care le-am consacrat libertății la Deutsche Welle. ”Doi C.V.L.”, cum duios i s-a spus, la un moment dat, la o televiziune de știri românească.

Zic nu fără motiv ”consacrat”, articulându-mi astfel convingerea, întemeiată pe argumente de sorginte biblică, potrivit căreia nu se poate construi o relație stabilă cu sacrul în afara libertății. Și în lipsa ei. Iată motivul pentru care i-am dedicat libertății majoritatea covârșitoare a dialogurilor, textelor, analizelor, reportajelor și comentariilor mele din cei 35 de ani trecuți.

De atâta timp mă tot zbat pe ogorul jurnalistic apusean. Unde mi-am condus plugul mai întâi la posturi occidentale, sub comunism, fericit că le pot spune și scrie adevărul oamenilor nedreptățiți și prigoniți, în mijlocul cărora m-am născut și am crescut. M-am bătut inițial cu Ceaușescu, apoi cu mai-marii regimului postcomunist, care au cerut să fiu dat afară din slujbă. Apoi, între alții, cu intelectuali parțial negaționiști. După, cu alți stâlpi ai cleptocrației dâmbovițene. Cu Putin. Cu terorismul islamist. Cu neolegionarii. Apoi cu un puci parlamentar. Apoi cu moguli care m-au dat în judecată și au pierdut. Apoi cu nerușinea regimului unui infractor care a atacat la baionetă toate articulațiile sistemului de drept edificat de Monica Macovei. Și cu regimul Grivco, al președintelui care promite reforma ca s-o îngroape definitiv. Și, tot mereu cu maoiștii și revoluția lor culturală de peste ocean.

Privire scurtă în retrovizor

În toți acești ani am arat și semănat la o sumă de publicații, site-uri, posturi de radio și televiziuni (ca să eșuez mai nou, dar tot îndrăgostit lulea de libertate, în îndeletnicirea mea de blogger). Și n-am ajuns încă la secerat.

În răstimp, mi se pare absolut convenabil să pomenesc, spre final, nume pentru libertatea sau memoria cărora m-am bătut din capul locului și până azi. Un Babu Ursu. Un Salman Rushdie. Toți disidenții, martirii securiștilor și kaghebiștilor, victimele inșilor aflați și azi la cârma Rusiei și a blasfemiilor bisericii ei ortodoxe, oamenii sacrificați pe altarul teocrației totalitare iraniene, ca Mahsa Amini, cea arestată de poliția de moravuri a islamiștilor, torturată și ucisă după gratii cu lovituri în cap.

Mi-aș fi dorit să ies în stradă, cu românii, în 1985, când l-au ucis pe Babu. Nu s-a putut. M-am hotărât să plec. Am revenit în decembrie 89, când mămăliga, în fine, a explodat. Ce naiv am putut fi! Ce credul, să-mi risc viața în ciuda copilului meu mic, crezând că ajunge să punem toți umărul și să-i dăm regimului totalitar un simplu bobârnac, că se va instala instantaneu pacea mesianică și va veni sfârșitul vărsărilor de sânge și-al istoriei!

Mahsa Amini, tânăra ucisă în Iran
Mahsa Amini, tânăra ucisă în Iran Imagine: Majid Asgaripour/REUTERS

Ce extraordinar fac istorie iranienii! Cum sfidează ei gloanțele și bâtele teroristelor Gărzi Revoluționare spre a protesta, în timp ce scriu, în stradă, revoltați de martirizarea frumoasei lor compatrioate, pentru că inchizitorilor li s-a părut că-i văd o șuviță!

În realitate, slugile stăpânilor totalitari nu pot vedea, pentru că sunt orbi, nu pot gândi, pentru că n-au organul necesar, nu pot judeca drept, pentru că sufletul lor, vorba lui Isaiah Berlin, e cioplit dintr-un lemn strâmb. Sau nu există. Cum n-au inimă nici mai-marii Rusiei. Dar rău, toți golemii pot face foarte mult. Și înălța munți de cadavre.

Un tur de orizont al prezentului din îngenuncheata Rusie

Fasciștii, indiferent dacă sunt ortodoxiști naționaliști, dacă se prezintă ca islamiști, ori au rămas și comuniști, își victimizează la sânge propriile popoare. Cel rus nu face excepție.

A fost și continuă să fie mințit fără milă, astfel încât, bine aburit, să-i lase la putere pe ei, pe asasinii și torționarii creați de monstrul poliției politice sovietice. Iar rușii n-au avut forța să-i debarce la timp, spre a-și recuceri libertatea și a-și asigura demnitatea. Așa că, mai nou, din nou, fasciștii nu se mai mulțumesc să-i terorizeze pe ai lor, ci încearcă să anihileze un popor întreg. Pe ucraineni.

La fel de potrivit e să-mi închei, deocamdată, seria celor trei decenii și jumătate, consemnând marea victorie a acestei națiuni. În a 209-a zi de conflict, apărătorii țării invadate de oștirile regimului totalitar rus au repurtat triumful lor major, pentru prea mulți, în debut de conflict, prea puțin predictibil.

În războiul ucrainean pentru libertate, biruința ucrainenilor e incontestabilă, de vreme ce a confirmat-o și consfințit-o în aceeași zi însuși șeful militar al inamicului. Căci, în reacție la înfrângerea Rusiei, tiranul s-a văzut silit să amenințe lumea cu bomba atomică și să decreteze mobilizarea parțială.

Or, mobilizarea dă pe față în chip neîndoielnic adevărul. Ea face, involuntar, dreptate și pune capăt ficțiunii ”victoriei” Moscovei și narativului ”operațiunii speciale”, cum a încercat Kremlinul, eufemistic, să-i spună conflagrației declanșate din ticăloșie, ură pe libertate și valori, din sete de putere și de sânge. A pierit, la pachet și gogoașa obraznică, potrivit căreia pe rușii de rând războiul nu i-ar afecta.

Mă face fericit să desăvârșesc acolada anilor mei de jurnalist la posturi occidentale, înregistrând moartea acestor minciuni insolente. Și demascarea rușinii nu doar a tiranului rus, vizibilă în nuditatea ei respingătoare până și celor care mai strigă că țarul ar fi ”îmbrăcat”, ci și a rinocerizaților săi complici europeni și, nu în ultimul rând, români, care-i acoperă, pudic, hidoasa goliciune.

Îmi pare rău că mă văd forțat să le bat obrazul colegilor mei, cândva jurnaliști, compozitori, scriitori, filosofi sau profesori, care s-au umplut de rușine în ultimii 35 de ani, dându-se permanent sau periodic cu cleptocrații și ciumele lor roșii sau verzi din România, Rusia, China, Iran și aiurea.

Pentru că să nu se-nșele ”conservatorii” putiniști. Patriotismul lor ostentativ și hoț nu poate ascunde că s-au prefăcut în slugile ordinare ale unei alianțe globale, totalitare, genocidare, antidemocratice. Naziste la Moscova. Islamiste la Teheran și aiurea. Și comunist-sclavagiste la Beijing. Nu-mi mai fac iluziile din 1990. Alte minciuni nu mai puțin sfruntate vor veni să li se substituie celor demontate. La urma urmei o luptă de acest fel nu e niciodată o prăjitură, ci lungă și dură. Puțini triumfă, la capătul ei.

Greșeala noastră

Nu mai puțin adecvat e să înregistrez revolta înălțătoare a rușilor de rând, treziți în pumnii și minciunile dictaturii care au ieșit să protesteze în stradă, fiind arestați cu miile. Unii votează cu picioarele, luând cu asalt granițele terestre și aeriene ale Rusiei, frontierele ei finlandeze, baltice, mongole, sau turcești.

Mulți ruși au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva mobilizării parțiale
Mulți ruși au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva mobilizării parțiale Imagine: Reuters Photographer/REUTERS

Dacă ne întrebăm de ce nu s-au revoltat rușii la timp și unde au greșit, s-ar putea să ne tulburăm. S-ar putea să realizăm ce grave erori au comis și românii și moldovenii în ultimele trei decenii și mai bine. Să ne-amintim că au refuzat ceea ce mulți au crezut a fi ”vindictă”.

Prea mulți au ignorat datoria memoriei, de care sunt inextricabil legate cinstirea victimelor regimurilor totalitare și ale polițiilor lor politice. Ca oamenii societății Timișoara, i-am implorat degeaba, ani la rând. Au respins lustrația, ca măsură de elementară și obligatorie igienă pentru edificarea unei societăți viitoare cât de cât libere și curate. Și sănătoase. Și dotate cu claritate morală. Astfel încât oamenii să nu fie lesne de prostit.

Au ajuns, smintiți de amnezie istorică, pe mâna unei mafii, care și-a băgat în buzunar presa, cumpărând-o cu bani publici, astfel încât s-o transforme în mașina de spălat a cleptocrației și a Securității și, prin extensie, a fostelor, actualelor și viitoarelor poliții secrete și politice românești care o proptesc și îi sunt și principalii clienți. Care știu că a omorî independența presei și a reformei în justiție e a ucide democrația. Așa că au ucis-o.

Esteuropenii edificați cu privire la comunism au mizat excesiv pe Vest, o greșeală pe care s-ar putea să se creadă nevoită s-o comită în aceste zile și Ucraina, dependentă cum e de furniturile de arme occidentale și de lideri uneori neaveniți, întrucât nu s-au dovedit toți imuni la ispitele corupției, la tentația cedărilor lașe, la plecăciuni în fața unor noi versiuni de comunism, cum sunt politicile identitare, ecologismul radical, corectitudinea politică, mișcarea rasistă woke și alte similare invenții ale prosperei și stângistei elite de peste ocean.

Declinul Occidentului. Reîndreptarea lui de șale

Anemiate rău de aceste mișcări ce se dau ”progresiste”, dar sunt forme de totalitarism medieval, democrațiile liberale sunt amenințate azi și de parte din elitele lor politice, care le pun în pericol cot la cot cu putiniștii și aproape la fel de acut ca mai sângeroșii naziști, islamiști și comuniști.

Doar așa se explică dezonoarea fără margini a unui șef al diplomației europene, care, intimidat de cacealmaua nucleară a dictatorului rus, s-a adresat altui dictator genocidar, spre a-i implora ajutorul și a-l ruga să-și exercite ”influența” pe lângă cel dintâi, să pună capăt războiului său, pierdut în prealabil, de agresor, pe câmpul de luptă.

Așa se înțelege ceea ce ar fi trebuit să fie aprinderea, de jenă, a obrajilor acelor lideri europeni care, cum le-a explicat propria opoziție, susțin Kievul din vârful buzelor, dar scindează Europa, pentru că menajează aiurea și excesiv Rusia lui Putin, nedându-i Ucrainei armele de care are nevoie, ca să termine războiul rapid.

Așa se lămurește și ocara adusă Americii de propriul ei președinte, care, ”uitând” de tentativele de asasinare, în SUA, a jurnalistei și disidentei iraniene Masih Alinejad, a scriitorului Salman Rushdie, condamnat la moarte de o fatwă a liderului suprem iranian Khamenei, sau a diplomatului american John Bolton, i-a permis președintelui iranian Raisi accesul în țara sa și la sediul ONU de la New York.

Un avertisment tardiv, dar necesar. Și un esențial cuvânt final

Deși în Vest s-a redus perceptibil numărul celor care mai cotizează la propaganda antiamericană a Moscovei, pretinzând că ”de vină” pentru toate relele ar fi (fost) chipurile SUA și NATO, amenințarea nucleară le provoacă multora nopți albe. Din acest motiv, unii lideri occidentali s-au comportat aiurea. Și riscă să derapeze pe viitor și mai grav, după ce n-au înarmat cum trebuie Ucraina și i-au interzis, de bună seamă eronat, să atace trupele ruse dincolo de granițele recunoscute ale Rusiei.

”Nu-l lăsați pe Putin să vă șantajeze”, le-a cerut recent, în acest context, liderilor apuseni, unul din editorii publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung, menționând cinismul fără margini al tiranului rus. Care amenință să-și apere falsa ”integritate teritorială” cu bomba atomică, dacă statul cotropit își apără propria integritate, distrusă de dictatorul Rusiei, ce i-o garantase țării atacate și dezmembrate de ea.

Teoretic, știu mulți ce trebuie făcut, pentru ca să se reclădească o ordine mondială bazată pe drept, iar democrațiile liberale să se reivească din cenușă. Crapulosul dictator nu trebuie să scape nepedepsit. Dar oare ce se poate aștepta de la niște dregători care s-au dovedit inepți, prea corupți, ori prea lași, ca să-l confrunte înainte să pluseze, în cacealmaua lui, spre a menține ficțiunea bonității mâinii sale de nimic?

Poate Vestul renaște? Poate, dacă nu realizează doar, în fine, în ce pericol mortal e, ci ia și măsurile necesare redresării sale. Cu fiecare cedare internă sau externă, directă, sau indirectă, în locul fermității și al unui avertisment clar cu o contralovitură nucleară pentru cazul unui atac atomic, sau cu înzestrarea Ucrainei cu arme echivalente, liderii occidentali dispuși la concesii oneroase se discreditează. Își pătează reputația, subminează integritatea Ucrainei și compromit valorile Occidentului, forța și credibilitatea sa. Și îi omoară libertatea. Trăiască libertatea!

Petre M. Iancu, Deutsche Welle.

P.S. Email din infern: ”Ce te-am întrebat, și ce-mi răspunzi, vândutule! Ne-ai împuiat capul cu aratul, semănatul, seceratul și treieratul tău publicistic. Dar nu ne-ai spus cine te-a plătit! Și unde ți-e recolta?”

Răspund cum pot eu mai onest, cu o vorbă din bătrâni: recolta e la Dumnezeu.