1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Să nu ţinem lecţii Israelului!"

20 aprilie 2024

Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz spune că dreptul Israelului la autoapărare nu se termină la granițele sale naționale. El a criticat, vineri, politica "total eşuată" a guvernului federal faţă de Iran.

https://p.dw.com/p/4f0QP
Friedrich Merz
Liderul Uniunii Creştin-Democrate din Germania, Friedrich MerzImagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

Escaladarea situației în regiune, spune liderul conservator Friedrich Merz, intră exclusiv în contul Iranului și al grupurilor de sprijin armat pe care republica islamică le finanțează și înarmează în întreaga lume.

Israelul nu are nevoie de sfaturi publice din partea noastră sau a altora. Este în regulă că vorbim cu Israelul, dar a-i adresa avertismente publice este cel mai rău lucru. Noi suntem alături de Israel, condamnăm fără echivoc actele teroriste din 7 octombrie și atacurile cu rachete lansate din Iran la sfârșitul săptămânii trecute. Sperăm cu toții că nu vom asista la nașterea unui conflict cu adevărat major în această regiune și am convingerea că inclusiv Israelul își va aduce contribuția la acest lucru”, a spus şeful Uniunii Creştin-Democrate la NTV. 

Iranul, sprijin între alţii pentru Hamas şi Rusia

Friedrich Merz, potenţial candidat la funcția de cancelar german, observă că în absența susținerii iraniene, Hamas nu ar fi fost în măsură să desfășoare atacurile din 7 octombrie asupra Israelului. "Nici Rusia nu ar fi putut să lovească neîncetat Ucraina cu drone kamikaze fără ajutorul Iranului", a explicat liderul creștin-democrat. 

Iran, Teheran
Teheran: un bărbat trecând prin faţa unui afiş cu racheteImagine: AFP

Acestea sunt țările care permit teroarea în lume, iar Rusia este acum una dintre ele, pentru că președintele Vladimir Putin este dependent de livrările de arme și de tehnologie din China și Iran. Observăm o axă a regimurilor politice autoritare care sunt responsabile pentru teroare, agresiune militară și distrugerea ordinii politice în întreaga lume”, a spus politicianul german. 

Criticile sale au atins inclusiv politica guvernului federal față de Iran pe care politicianul conservator o consideră "eșuată în totalitate". În pofida acestei situaţii, executivul condus de cancelarul Olaf Scholz încă nu ar fi pregătit să întreprindă o schimbare fundamentală de macaz, crede Merz.

”Germania este în continuare unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Iranului, ai regimului de acolo, și încă nu am clasificat Gărzile Revoluționare ca organizație teroristă, deși acestea sunt fără discuţii o organizație teroristă, după cum am putut constata cel târziu la sfârșitul săptămânii trecute. Trebuie așadar să luăm decizii mai rapide și mai bune”. 

Depinde doar de Iran dacă acest conflict se extinde sau nu, a mai subliniat șeful creștin-democraților, potrivit căruia Israelul are dreptul de a se apăra și trebuie să continue să folosească acest drept pentru a se proteja și în viitor. În definitiv, spune Merz, "dreptul Israelului de a exista este condiția fundamentală pentru apariția păcii în Orientul Mijlociu, iar regimul mullahilor din Iran este singurul responsabil pentru escaladarea situației. "Dreptul Israelului la autoapărare nu se termină la granițele sale naționale. Dacă amenințarea vine din exterior, Israelul are dreptul de a se apăra împotriva acestei amenințări". 

El a promis că grupul parlamentar conservator (CDU/CSU) va repune subiectul politicii guvernului față de Iran pe ordinea de zi în plenul Bundestag-ului săptămâna viitoare, ”în speranța că Germania va adopta un ton mai clar față de Iran și față de acest regim al mullahilor”. 

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle de peste un deceniu, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.