Care e miza în nordul Kosovo?

Tensiunile dintre Serbia şi Kosovo produc iarăşi titluri în presa internaţională. Epicentrul conflictului dintre minoritatea sârbă şi majoritatea albaneză este nordul Kosovo. Iată despre ce e vorba:

De ce se vorbeşte despre Kosovo de Nord?

Este vorba despre teritoriul aflat la nord de râul Ibar din Kosovo. Cele patru comune sunt locuite aproape fără excepţie de etnici sârbi, care nu acceptă independenţa Kosovo. Ei întreţin legături strânse cu Serbia dar au garantate 10 fotolii în Parlamentul kosovar şi desemnează doi miniştri în guvern. Guvernul kosovar de la Priştina nu a controlat niciodată nordul ţării, de la încheierea războiului din Kosovo, în 1999.

Această situaţie transformă nordul, unde trăiesc aproximativ 60.000 de oameni, într-o regiune în care aproape că nu există domnia legii, un eldorado pentru infractori şi traficanţi. Principalii lideri sârbi de acolo sunt fără excepţie aliaţi fideli ai preşedintelui Serbiei, Aleksandar Vucic.

Sârbii nutresc o neîncredere adânc înrădăcinată faţă de guvernul de la Priştina. Acest sentiment este întărit de faptul că guvernul kosovar trimite în mod regulat unităţi speciale ale poliţiei în nord, sub pretextul combaterii criminalităţii.

Ce a provocat actualul conflict?

Sârbii din nordul Kosovo sunt din nou pe baricade. Este mijlocul pe care-l utilizează de fiecare dată. Organizaţi în grupe de chat, ei sunt în măsură să paralizeze tot nordul în câteva minute. Blochează drumurile şi punctele de trecere a frontierei. Acum au făcut acest lucru în semn de protest faţă de arestarea unui fost poliţist, suspectat de "terorism". Procuratura kosovară îl acuză că a comis un atac cu bombă asupra sediului Comisiei Electorale din Mitroviţa de Nord.

Sârbii vor să împiedice alegerile locale din nord, devenite necesare după ce toţi sârbii cu funcţii au părăsit instituţiile kosovare la începutul lunii noiembrie. Ei s-au retras atât din Parlament cât şi din guvern. Şi cei patru primari din nord şi-au depus mandatele. Câteva sute de poliţişti sârbi au părăsit poliţia kosovară, la fel şi judecătorii sârbi, care nu se mai duc la slujbă în nordul Kosovo.

Boicotarea instituţiilor kosovare a fost o reacţie la intenţia premierului kosovar, Albin Kurti, de interzicere, în Kosovo, a numerelor de înmatriculare ale maşinilor eliberate de autorităţile sârbe şi înlocuirea lor cu numere kosovare. Pentru Kurti este în principiu o chestiune de reciprocitate, fiindcă Serbia nu recunoaşte numerele de înmatriculare kosovare. Dar pentru Vucic şi sârbii kosovari, aceasta este doar o pregătire în vederea unei "operaţiuni de purificare etnică".

Între timp Priştina a amânat ambele proiecte - atât alegerile locale cât şi introducerea noilor plăcuţe de înmatriculare - probabil la presiunile UE şi mai ales ale SUA.

Acum vestul cere şi Serbiei să contribuie la detensionarea situaţiei. Dar în prezent nu pare să fie interesată de asta.

Poate Serbia să trimită armata?

Este puţin probabil. Vucic a plasat în ultimii ani trupele sârbe în "alarmă sporită" de mai multe ori, mobilizându-le la graniţa cu Kosovo. Dar Belgradul a anunţat acum că vrea să staţioneze poliţişti şi militari pe teritoriul Kosovo.

Această posibilitate este prevăzută în rezoluţia ONU numărul 1244 din anul 1999, care este în vigoare de la capitularea de facto a Serbiei după războiul din Kosovo şi după bombardamentele NATO. Potrivit rezoluţiei, Belgradul poate trimite înapoi în Kosovo "câteva sute" de forţe de ordine, dar numai cu permisiunea misiunii militare internaţionale KFOR.

Şi Vucic afirmă deschis că propunerea sa va fi probabil respinsă. De aceea analişti de la Belgrad consideră că cererea sa nu este decât propagandă. Vucic vrea să se afirme ca luptător de frunte pentru "sârbism", susţin adversarii săi. Dar şi dacă Vucic se gândeşte serios la opţiunea militară, aceasta nu are sorţi de izbândă fiindcă s-ar transforma într-o confruntare directă cu unităţile internaţionale de poliţie şi armată staţionate în Kosovo.

Se va soluţiona disputa?

Nu sunt şanse prea mari, nici dacă vestul îşi sporeşte presiunile. Poziţiile celor două părţi sunt foarte ferme. La Belgrad nu este nimeni "niciodată" dispus să poarte negocieri privind recunoaşterea "secesiunii ilegale, conform dreptului internaţional". Iar la Priştina se răspunde că negocierile cu foştii "ocupanţi sârbi" au un sens doar dacă la final urmează recunoaşterea oficială a independenţei Kosovo.

Mai bine de 100 de ţări ale lumii au recunoscut până astăzi Kosovo ca pe un stat independent, între care şi 22 din cele 27 de membre ale UE. Fără acceptul Serbiei, Kosovo nu poate deveni membru al ONU, fiindcă orice încercare ar fi zădărnicită de Rusia şi China, care sunt partneri ai Serbiei, având drept de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.

O iniţiativă germano-franceză îşi propune mai nou să pună lucrurile în mişcare. Până acum opinia publică nu cunoaşte decât detalii ale acestui plan, strecurate în presă. Dar iniţiaţii au confirmat că el se întemeiază pe acordul de bază germano-german din anul 1972 (între Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană). Potrivit acestuia, Serbia nu trebuie să recunoască explicit Kosovo, dar trebuie să accepte integritatea teritorială şi suveranitatea fostei sale provincii sudice şi să nu blocheze activ posibilitatea de a deveni membră a tuturor organizaţiilor internaţionale.

Pe post de recompensă pentru ambele părţi va fi "perspectiva de a deveni membre ale UE". Dar până acum nu este prevăzută concret o extindere a UE în Balcanii de Vest. Serbia are statutul oficial de candidat la aderare, dar negocierile avansează anevoios. Kosovo nici nu are statut de ţară-candidată, dar vrea să facă cerere în acest sens încă în 2022.

Ce efect are războiul din Ucraina asupra disputei sârbo-kosovare?

Încă din februarie s-a exprimat temerea că Rusia şi-ar putea folosi relaţiile strânse cu Serbia pentru a deschide în Balcani un "front secundar". Iar premierul kosovar Albin Kurti speculează aceste temeri: în analogie cu Rusia, Serbia visează la reconstituirea unei "lumi sârbe" în regiune, a spus el. În replică, preşedintele Vucic a afirmat că Albin Kurti îşi dă aere de "mic Zelenski".

Vucic are în mână cărţi mai proaste. Spre nemulţumirea UE, Serbia nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei. Potrivit sondajelor, mai bine de 80 la sută din sârbi sunt împotrva sancţionării unui "stat-frate". Serbia nu este dependentă doar de livrările de gaze din Rusia, ci şi de sprijinul Rusiei în chestiunea Kosovo.

Pe de altă parte, economia Serbiei este orientată complet spre vest. Numai firmele germane din Serbia asigură 75.000 de locuri de muncă.

Politicienii din vest, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz, par decişi să încerce îndiguirea influenţei ruse în balcani. Se zvoneşte deja, şi Kurti o spune deschis, că se aşteaptă un "amplu acord de normalizare" între Serbia şi Kosovo în primăvara anului viitor. Dar după cum arată situaţia pe teren, aşa ceva pare de un optimism exagerat.