Restalinizarea Rusiei

Cât de uman e regimul Putin s-a constatat joi, când un tribunal moscovit, sensibil, potrivit experţilor, la ordinele politice de la centru, l-a scutit totuşi de o sentinţă privativă de libertate pe decedatul Serghei Magnitski. La ordinele Kremlinului, după cum afirmă criticii regimului rus, tribunalul l-a judecat şi condamnat postum, pentru evaziune fiscală.

Mortul n-a trebuit deci aruncat după gratii. Cum n-a trebuit să apară nici în boxa acuzaţilor. Fiindcă judecătorul, culmea, a recunoscut că inculpatul e decedat. Cine se aştepta oare la atâta realism şi umanism din partea unui judecător care acceptă să judece un mort! Câtă corectitudine! Sau o fi fost o mostră de necrofilie?

Cât simţ al dreptăţii, totuşi! Cu atât mai mult cu cât Serghei Magnitski n-a fost un oarecare. Sigur, era mort de mult. De ani de zile, chiar. Fusese ucis probabil pentru vina de a fi dezvăluit corupţia autorităţilor ruse, cu aproape patru ani în urmă, în chip bestial şi în chinuri cumplite, într-o închisoare rusească, sub ochii complici ai autorităţilor. Care, în cele 11 luni de detenţie de nimic justificată, l-au torturat, l-au schingiuit în fel şi chip, după cum afirmă unii apărători ai drepturilor omului. Sau cel puţin au refuzat să-i trateze bolile, după cum relevă alţii.

Degetul pe rana postcomunistă

Ca tânăr avocat, angajat de firma americană de investiţii „Hermitage Capital Management”, Magnitski avusese curajul ieşit din comun, în speţă „iresponsabila” temeritate, de a scoate în evidenţă modul în care se căpătuiesc politicienii şi funcţionarii publici ruşi, în speţă cei de la Ministerul de Interne, fraudând societatea, cot la cot cu delincvenţii de drept comun.

Magnitski pusese degetul pe rana purulentă a tuturor societăţilor postcomuniste, inclusiv cea românească, în speţă pe radiografia înrudirii dintre putere şi crima organizată, pe complicitatea dintre foştii securisto-kaghebişti cu politicieni, escroci, tâlhari şi mafioţi.

Pentru acest „delict” imprescriptibil primise pedeapsa capitală, care i se aplicase într-o veche închisoare a KGB-ului.

"Vina" lui Browder

Împreună cu trupul neînsufleţit al lui Magnitski a fost judecat şi condamnat de ruşi, în contumacie, şi fostul său şef, anglo-americanul William Browder. La 11 iulie 2013 a fost şi el găsit „vinovat”, din unghiul autorităţilor ruse, de „evaziune fiscală”, în valoare de 17 milioane de dolari. Pe el, care a respins categoric acuzele, aceleaşi autorităţi au considerat util şi necesar să-l condamne la închisoare. În speţă la 9 ani după gratii.

Această sancţiune e, din unghiul Kremlinului şi al prietenilor lui Putin, pe deplin meritată, devreme ce, după asasinarea în închisoare a lui Magnitski, Browder optase pentru a nu tăcea complice.

Or, o Comisie a drepturilor omului, instituită de fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, (actualul premier, care joacă rolul de „good cop”, de „poliţist bun”, alături de Vladimir Putin, repartizat în partitura „poliţistului cel rău”) îl spălase de păcate, postmortem, în 2011, pe Magnitski. Comisia constatase că acuzele la adresa avocatului fuseseră cusute cu aţă albă. Sau, mai precis, „fabricate”, după cum remarcă, textual, ziarul britanic The Guardian. Totuşi, anglo-americanul nu se lăsase. Îi alarmase pe Congresmenii din Washington.

Browder le atrăsese atenţia parlamentarilor americani nu doar asupra asasinatului căruia îi căzuse victimă subalternul său, ci şi asupra lipsei de transparenţă a autorităţilor ruse. Pusese şi el degetul pe rană, evidenţiind încercarea mai-marilor ruşi de a muşamaliza chestiunea, de a acoperi urmele crimei şi ale criminalilor şi de a înăbuşi orice tentativă de urmărire penală a delictelor de fraudă în valoare de 230 de milioane de dolari, descoperite de Magnitski.

În consecinţă, forul legislativ american adoptase o serie de sancţiuni menite să-i afecteze pe indivizii vinovaţi de moartea în detenţie a juristului rus, în vârstă de numai 37 de ani.

În replică, ruşii se răzbunaseră. Vindicta lui Putin se materializase într-o decizie a Dumei de interdicţie a adopţiei, de către părinţi americani, a orfanilor ruşi, neglijaţi adesea, ani la rând, în cămine sinistre din Rusia.

Ecouri internaţionale

Sigur, reacţia apărătorilor drepturilor omului şi a oamenilor politici occidentali n-a întârziat să se producă. După bunul lor obicei de a nu arăta prea multă înţelegere pentru profundul „umanism” al regimului kaghebisto-mafiot edificat de Putin în Rusia, şi pentru „democraţia” acestui regim, şi unii şi alţii au formulat critici de o asprime fără precedent. S-a condamnat torturarea şi uciderea tânărului avocat, ca şi sfidarea fără precedent a bunului simţ, prin judecarea lui postmortem.

În opinia multora, Magnitski e un simbol demascând caracterul arbitrar şi inuman al sistemului politic, judiciar şi penitenciar al Rusiei.

Oricum, „condamnarea postumă a cuiva e o gravă eroare judiciară”, a declarat postului Deutsche Welle, Karina Moskalenko, de la Centrul de Protecţie Internaţională din Moscova, o juristă şi specialistă în probleme de protecţie a drepturilor civice.

Ministrul german al justiţiei, Sabine Leutheusser Schnarrenberger, a subliniat cu o claritate puţin obişnuită la oamenii politici occidentali că sentinţa de „condamnare a decedatului Magnitski e încă o probă a sovietizării Rusiei”.

În fapt e o dovadă a restalinizării ei şi aminteşte de crâncenele farse judiciare înscenate, sub îndrumarea lui Stalin, de NKVD.

Mai tranşant s-a exprimat Robert Amsterdam, avocat şi expert în apărarea drepturilor omului, citat de acelaşi ziar britanic, The Guardian. „A găsi vinovat cadavrul lui Magnitski e un act la care nu s-ar fi coborât nici măcar (sângerosul procuror şef al lui Stalin, Andrei) Vîşinski, a spus el pe Twitter.

Cauzele profunde ale ticăloşiei

Turpitudinea autorităţilor ruse, cărora li se reproşează şi uciderea altor proeminenţi critici ai Kremlinului, precum, între mulţi alţii, Ana Politkovskaia sau Alexander Litvinenko, (omul iradiat de foşti kaghebişti) are cauze aparent raţionale.

Rusia lui Putin îşi ignoră programatic propria corupţie, crezându-se victima unui prezumtiv „complot” occidental. Moscova are complexe de superioritate faţă de vest şi semnalizează Apusului, că nu-i pasă de părerile lui. A-l condamna pe Magnitski e, între altele, o încercare de a-i înarma pe oficialii ruşi în frunte cu Putin cu un „argument” juridic împotriva acuzelor occidentale.

Concomitent, e un semnal lansat ucigaşilor lui Magnitski, oligarhiei şi mafiei kaghebiste, indicând că atâta vreme cât nu se încalcă porunca respectării a loialităţii faţă de Putin, regimul nu se va da înlături de la nici o manevră menită să-şi apere clientela coruptă şi să tulbure apele unor investigaţii oneste.