Regimul politic, între starea de drept şi starea de fapt

S-a vorbit prea mult de riscul unei dictaturi a Parlamentului ca să nu reluăm subiectul în termenii unei analize obiective. Faptul că atribuţiile Preşedintelui au fost restrânse prin proiectul de revizuire a Constituţiei a trecut în ochii multora drept o concentrare excesivă a puterii la nivelul Parlamentului. În realitate lucrurile nu stau aşa. Este citat mai ales un adaos la art 61 care spune că Parlamentul este ”forul suprem de dezbatere şi de decizie al naţiunii”, dar acest pasaj în afara unei sublinieri simbolice nu aduce nicio atingere separaţiei puterilor şi nici nu diminuează rolul Curţii Constituţionale. Iniţial, mai mulţi militanţi USL pledaseră pentru limitarea puterii Curţii Constituţionale prin revenirea la soluţia din 1991, care permitea invalidarea unei decizii cu două treimi din voturi. Dacă s-ar fi adoptat acea modificare am fi asistat, într-adevăr, la un dezechilibru, care ar fi permis unei majorităţi parlamentare să devină discreţionară. Or, proiectul actual păstrează neatins articolul care prevede că deciziile sale ”sunt general obligatorii”.

În aceste împrejurări în care Curtea Constituţională îşi conservă rolul de cenzor al puterii legislative, ar fi impropriu să vorbim de dictatură parlamentară.

Un alt plan relevant este acela al relaţiei dintre legislativ şi executiv. Dacă puterea executivă ar fi subordonată prea mult legislativului până la paralizarea acţiunii guvernamentale, am putea vorbi iarăşi de o dictatură a legislativului. Or nici pe acest plan, Constituţia revizuită nu aduce nicio schimbare majoră. Preşedintele devine mai slab, dar ceea ce pierde preşedintele câştigă de fapt primul ministru. Aşadar executivul în ansamblu nu iese deloc diminuat.

Dimpotrivă, prin proiectul de revizuire, Guvernul a devenit puţin mai puternic. De exemplu termenul în care Camerele sunt obligate să se pronunţe asupra unui proiect de lege a fost micşorat. Este adevărat că nu doar Guvernul, ci şi membrii Parlamentului au drept de iniţiativă legislativă, dar în practică  Guvernul păstrează un ascendent puternic din mai multe motive. În primul rând caracterul foarte tehnic al legiferării în zilele noastre impune celui care construieşte un proiect de lege un aparat logistic şi informaţii de care Guvernul dispune cu prioritate. În al doilea rând tehnica însăşi a legiferării pretinde celui care scrie o lege să ţină cont de implicaţiile bugetare şi să prezinte resursele necesare. Iată aşadar că Guvernul are un avantaj faţă de Legislativ pe care îl păstrează şi în proiectul de revizuire. În plus ceea ce se ignoră cel mai adesea este că Guvernul poate interveni în ordinea de zi a Parlamentului cerând procedură de urgenţă.

La acest capitol ar fi fost poate necesar ca Guvernul să poate stabili el ordinea de zi în întregime, ceea ce ar fi redus foarte mult recursul la ordonanţe de urgenţă. Este regretabil că puţinele comentarii calificate din ultima vreme ignoră aceste aspecte, concentrându-se pe conturul vag al unor fantasme, cum ar fi excesele viitoare ale unei majorităţi parlamentare.

Adevărata problemă este dacă sistemul va fi funcţiona, altfel spus dacă Guvernul va avea suficiente mijloace de guvernare. În pofida a ceea ce se spune de obicei, problemele româneşti s-au tras din faptul că Executivul nu avea destule mijloace la dispoziţie: Guvernul nu putea impune ordinea de zi şi trebuia să aştepte până când Camerele binevoiau să discute o lege şi, de asemenea, iniţiativa legislativă devenise în anii din urmă un procedeu prea des folosit fără să se ţină cont de resursele bugetare.

Rezultatul a fost că, prin raportare la normele în vigoare, toate guvernele, fără excepţie, aflate sub o puternică presiune internă şi externă, au abuzat. Ca să înţelegem mai bine ar trebui să facem o distincţie între starea de drept şi starea de fapt. Potrivit Constituţiei, regimul românesc de până acum a acordat Parlamentului o putere prea mare. Cu alte cuvinte, Parlamentul a fost, de drept, prea puternic, dar în fapt Executivul cu cele două ramuri ale sale şi-a depăşit limitele abuzând. 

În concluzie, una din problemele majore ale Constituţiei ar fi să reducă din puterea actuală a Parlamentului, ceea ce proiectul de revizuire nu face decât în prea mică măsură.