1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Războiul ucrainean al informaţiei

Roman Goncharenko / i.a.27 februarie 2015

Ucraina cheamă la atac împotriva "propagandei ruseşti". Cetăţenii sunt chemaţi să se implice în calitate de "războinici ai informaţiei". Se preconizează şi înfiinţarea unui post tv pentru străinătate.

https://p.dw.com/p/1EimW
Imagine: Facebook-Account des ukrainischen Informationsministeriums

"Te salut recrut XY. Ţi se adresează comandamentul trupelor de informaţii al Ucrainei. Prima ta misiune va fi foarte simplă. Invită-ţi prietenii cei mai apropiaţi şi de nădejde să se alăture trupelor de informaţii ale Ucrainei. Să se înregistreze pentru a li se trasa misiuni zilnice. Este foarte important pentru lupta noastră informaţională cu agresorul extern. Aşteaptă-ţi următoarea misiune în viitorul apropiat. Pe curând."

Ceea ce seamănă a joc pe calculator destinat adolescenţilor este în fapt iniţiativa cea mai recentă a Ministerului ucrainean al Informaţiei. Un astfel de e-mail primesc toţi cei care se înregistrează pe pagina web www.i-army.org, cu nume şi adresă de internet. Ministerul din Kiev îi invită pe toţi cetăţenii să răspândească în spaţiul virtual, mai ales pe platformele de socializare, "informaţii adevărate şi să combată propaganda rusească".

În vizorul instituţiei se află informaţiile false privind situaţia din estul Ucrainei. De la începutul conflictului, ziarişti ruşi au fost prinşi cu minciuna în repetate rânduri de colegii lor ucraineni. Vâlvă a stârnit de exemplu afirmaţia făcută pe un post public rusesc, că în oraşul Sloviansk din estul Ucrainei ar fi fost crucificat, de către militari ucraineni, un băieţel. Câteva luni mai târziu, postul cu pricina a recunoscut că s-a comis o eroare.

"Sarcina noastră este să asigurăm răspândirea rapidă a adevărului cu ajutorul internetului", a declarat pentru DW Iuri Şteţ, ministrul ucrainean al Informaţiei. Adevărul este cea mai bună propagandă, a adăugat responsabilul. Iar ministerul său este decis să înfrunte Rusia pe frontul media.

Minister controversat, condus de o rubedenie a preşedintelui

Ministerul Informaţiei constituie o noutate în Ucraina. A fost înfiinţat recent, în decembrie 2014. Titularul portofoliului, Iuri Şteţ, în vârstă de 39 de ani, este un manager cu experienţă în domeniul media şi un om de casă al preşedintelui Petro Poroşenko, cu care este înrudit prin alianţă. Până de curând, Şteţ a condus postul tv particular "Kanal 5", înfiinţat de miliardarul Poroşenko, pe care acesta nu vrea să-l vândă, deşi a fost ales între timp şef al statului.

Ministerul lui Şteţ are aproximativ 30 de angajaţi şi este dotat cu un buget anual de patru milioane de grivne, echivalentul a 100.000 de euro. Fără îndoială, este cel mai mic şi mai sărac minister ucrainean. Înfiinţarea sa a dat naştere la numeroase controverse. Adversarii au vorbit despre un "Minister al Propagandei" sau "Minister al Adevărului", cu aluzie la celebrul roman a lui Orwell "1984". Principala acuzaţie este aceea că regimul de la Kiev copiază metodele nedemocratice uzitate la Moscova. Diana Duţyk, şefa organizaţiei neguvernamentale "Telekrytyka", a declarat pentru DW în context: "Până acum nu am prea văzut o implicare a Ministerului Informaţiei în favoarea oamenilor din estul Ucrainei". Deşi tocmai această implicare a fost unul din motivele care au dus la apariţia ministerului. În autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk, separatiştii au închis posturile ucrainene, astfel că pot fi urmărite numai programele ruseşti.

Critici faţă de noua iniţiativă a Kievului s-au făcut auzite şi din străinătate. Gemma Pörzgen, o expertă în problemele Europei de Est care trăiește la Berlin, consideră că "armata informaţiei" este o nouă greşeală, care se înscrie într-o politică a informaţiei cu totul eronată. Ea consideră o greşeală şi înfiinţarea ministerului. "Cu astfel de metode, propaganda rusă nu poate fi combătută", a conchis ea.

Ukraine Armee Propaganda Bilder Facebook
Imagine: Facebook-Account des ukrainischen Informationsministeriums

Nou post tv pentru străinătate, probabil în aprilie

Guvernul de la Kiev îşi propune să devină mai activ şi la nivel internaţional. Printre noile iniţiative ale Ministerului Informaţiei se numără şi înfiinţarea unui post de ştiri care să se intituleze "Ukraine Tomorrow". Pentru început sunt prevăzute emisiuni în limbile ucraineană, rusă şi engleză, care să se adreseze publicului din străinătate. Ţelul urmărit este, potrivit ministrului Şteţ, "răspândirea poziţiei Kievului cu privire la reforme". Postul va începe să emită, potrivit planurilor, în luna aprilie. El va fi finanţat de guvern, dar există speranţa că va contribui şi occidentul cu ceva. În orice caz, Kievul a cerut deja ajutorul SUA în acest sens.

Bătălie media între oligarhi?

Aceasta este deja a treia încercare a Ucrainei de a pătrunde pe piaţa media internaţională. De ani de zile, televiziunea publică ucraineană face efortul de a răspândi din Kiev ştiri în limba engleză la nivel global, dar rezultatele sunt mai degrabă modeste.

Ukraine Armee Propaganda Bilder Facebook
Imagine: Facebook-Account des ukrainischen Informationsministeriums

Postul "Ukraine Tomorrow" va face concurenţă postului privat în limba engleză "Ukraine Today", înfiinţat în august 2014 de magnatul Igor Kolomoiski, un influent om de afaceri şi guvernator al regiunii Dnepropetrovsk. Observatorii se tem de aceea că lupta internă pentru putere dintre diverşii oligarhi se va oglindi şi în programele posturilor internaţionale de televiziune.

Ministerul de profil din Kiev şi-a propus să elaboreze până în luna mai o strategie privind siguranţa informaţiei în Ucraina, care să fie apoi votată de parlament. Dacă Ucraina ar fi formulat o astfel de strategie în urmă cu 20 de ani, ea nu ar fi pierdut în faţa Rusiei războiul informaţional în estul ţării, consideră ministrul Şteţ.