1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reflecţii la încheierea unei campanii

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti23 mai 2014

La finalul acestei campanii publicul românesc nu pare mai edificat cât priveşte problemele europene, dar este de pe acum obosit de febra gesticulaţiei electorale, crede corespondentul DW la Bucureşti, Horaţiu Pepine.

https://p.dw.com/p/1C5NI
Imagine: Fotolia/photocrew

După toată această campanie, a revenit sentimentul de saţiu pe care l-am încercat în 2009. Două campanii electorale în acelaşi an şi, după un an de pauză, o nouă campanie reprezintă prea mult. Un pasionat al dezbaterii constituţionale, Valeriu Stoica spunea, relativ recent, că introducerea mandatului de 5 ani pentru preşedinte în Constituţia din 2003 a fost o greşeală: “România este o ţară în care patima politică, la primul nivel cel puţin e atât de mare… Şi atunci când în fiecare an ai asemenea momente de fierbinţeală emoţională e foarte greu să ducem proiectele la capăt. Le începem, le abandonăm, or România are nevoie de continuitate. Cred că ar fi bine să existe simultaneitate între alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale" (interviu cu Dan Luca, Voxpublica).

Mai sunt destui alţii care gândesc la fel, dar opiniile lor nu s-au coagulat încă într-un proiect de reformă.

S-a spus de asemenea că în 2003 Adrian Năstase, care conducea procesul de revizuire a Constituţiei, s-a gândit la el însuşi. Este posibil, dar nu e mai puţin adevărat că şi opoziţia de atunci era pregătită să accepte modificarea, deoarece militase ea însăşi ani la rândul pentru decalarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare din cauza lui Ion Iliescu care crea propriului partid un mare avantaj electoral. Schimbarea s-a făcut însă cu întârziere, când Ion Iliescu ieşea din prim-planul vieţii politice şi părea să nu mai aibă niciun rost.

În orice caz, astăzi putem vedea mai bine consecinţele. În primul rând, excesul de campanii electorale care se succed la intervale scurte de timp, iar în al doilea rând, o instabilitate politică mai mare decât înainte. Se argumenta cu ani în urmă că decalarea alegerilor ar avea ca efect o decuplare a preşedinţiei de activitatea guvernamentală curentă şi implicit o mai mare obiectivitate în viaţa statului. A fost o apreciere greşită. Dimpotrivă am văzut că preşedintele şi-a creat de fiecare dată o majoritate guvernamentală care să-i fie favorabilă. După modelul din 2009, Crin Antonescu sugera la rândul său că, în cazul în care ar ajunge preşedinte, majoritatea ar putea fi din nou reformulată. Dar indiferent cine ar fi preşedinte, dacă preia funcţia la jumătatea unei legislaturi, va fi tentat să instaleze un nou guvern. Şi nu este vorba numai de ambiţia unei persoane, ci de efectul firesc al unei victorii electorale care mobilizează de fiecare dată cei mai mulţi alegători. Aşadar în condiţiile vieţii politice româneşti decalarea alegerilor accentuează mult instabilitatea.

Discuţia aceasta pare şi prematură şi întârziată. Anul trecut a fost ratat momentul modificării Constituţiei din multe pricini despre care am tot vorbit şi nu se întrevede prea curând momentul în care va procesul va fi reluat. Dar cu toate acestea e util să punem mereu în evidenţă lucrurile care ar trebui cuprinse într-un viitor proiect de reformă. În fine, un ultim argument: alegerile europene nu au fost ceea ce ar fi trebuit să fie, ci – aşa cum admite toată lumea – mai mult un preambul pentru alegerile prezidenţiale.