Recuperarea lui Hayssam şi reversul medaliei

Problema este că opinia publică nu ştie nimic despre dedesubturile afacerii Hayssam. Există jurnalişti care sugerează că ştiu, dar nu pot fi pe deplin credibili, dintr-un motiv foarte simplu. Cine are acces la anumite informaţii, este strict condiţionat de ce-l care i le oferă. Ziaristul poate încălca consemnul, dar va fi pentru ultima dată când va primi informaţii sensibile. Ca în orice profesie, există şi în jurnalism o doză de impostură. Există medici, profesori, avocaţi care, pe lângă o anumită pricepere, adaugă o aură de ştiinţă pe care în realitate nu o posedă. Aşa este şi în presă.

Nu ne rămâne decât o analiză logică a faptelor cunoscute. Omar Hayssam a plecat din ţară în perioada în care toate instituţiile de forţă erau conduse direct sau indirect de preşedintele Traian Băsescu. De altfel, după plecarea spectaculoasă a sirianului, au demisionat toţi şefii serviciilor secrete şi procurorul general.

Ce se întâmplase de fapt? Cum a fost posibil? Pe vremea aceea presa vehicula o poveste scoasă parcă dintr-un scenariu cinematografic, în care Hayssam scăpase de vigilenţa autorităţilor ascuns într-o turmă de oi. În patru labe, behăind asemenea ierbivorelor, sirianul acoperit cu un cojoc ar fi trecut prin strungă şi s-ar fi îmbarcat clandestin pentru Orientul apropiat.

Alţii au spus însă că singura explicaţie realistă ar fi că Hayssam a plecat cu voia autorităţilor.

Simplificând, există două variante: 1. Hayssam a reuşit să evadeze cu complicitatea unor persoane mărunte din sistem. 2. A fost pur şi simplu lăsat, dacă nu chiar îndemnat, să plece.

1. În prima variantă, demisia şefilor de servicii pare firească. Preşedintele, aflând de eşecul acestor instituţii, a iniţiat o schimbare radicală. Lucrurile par să se lege: preşedintele, aflat la începutul primului mandat, dorea să preia controlul deplin al serviciilor secrete şi al justiţiei şi, după o perioadă prudentă de acomodare, a profitat de circumstanţă pentru a justifica decapitarea serviciilor. Mai ales aceia care nu se împăcau cu faptul că Băsescu colabora cu şefii serviciilor numiţi de Iliescu au fost pe deplin mulţumiţi.

Totuşi, ceva nu se potriveşte. Dacă Hayssam ar fi beneficiat de complicitatea unor „gardieni” mărunţi, ar fi fost logic ca, imediat după instalarea unor noi directori la SRI, SIE şi parchet (Internele erau deja în subordinea Partidului Democrat), să se declanşeze o vastă operaţiune pentru descoperirea şi pedepsirea acestor trădători. Or, aşa ceva nu s-a întâmplat sau în orice caz nimeni nu a auzit nimic, cu toate că preşedintele a obţinut la un moment dat toate pârghiile de putere: poliţia, jandarmeria, serviciile de informaţii, parchetele, armata. Se spune astăzi că „statul” consolidat a reuşit în fine să-l readucă pe Hayssam. Dar cum a reuşit „statul” să dea de urma lui Hayssam, dacă nici până astăzi „nu ştie” cum a plecat? Vedeţi aşadar că ipoteza iniţială nu se verifică îndeajuns de bine.

Să adâncim totuşi analiza. Versiunea oficială a fost aceea că SRI nu ar fi avut absolut nicio atribuţie în ceea ce îl priveste pe Hayssam, care nu figura în fişierele lui ca fiind o ameninţare pentru siguranţa statului. Or, dacă lucrurile stau aşa, de ce preşedintele a forţat demisia directorului SRI Radu Timofte? Dacă SRI şi prin urmare directorul său nu a avut nicio vină pentru fuga lui Hayssam, înseamnă că a fost destituit dintr-un motiv strict politic. În ce-l priveşte pe directorul SIE Gheorghe Fulga, lucrurile par şi mai clare. Ar însemna însă că preşedintele s-a descotorosit în mod cinic de cei care îl ajutaseră. Nu făcuse Traian Băsescu un mare spectacol din comitetul de criză alcătuit pentru salvarea zariştilor răpiţi? Şi nu făceau parte şefii serviciilor din grupul operativ? Aşadar oamenii aceştia îl ajutaseră pe noul preşedinte să repurteze un mare succes politic şi apoi au fost destituiţi. Nu este nimic ilogic în toate acestea, mai ales dacă directorii demisionari au primit totuşi o compensaţie.

Altceva ar trebui totuşi semnalat. Dacă serviciile nu au avut nicio răspundere şi decapitarea lor a fost doar o treaptă în preluarea deplină a puterii de către preşedintele Traian Băsescu, atunci vina ar fi aparţinut mai curând Internelor sau Justiţiei. Dar, după cum bine ştim, Vasile Blaga şi Monica Macovei au rămas la locul lor (a plecat doar procurorul general, care era însă subordonat Ministrului de Justiţie). Or, omologii directorilor de servicii şi egalii lor în CSAŢ nu sunt şefii poliţiei sau procurorul general, ci miniştrii de Interne şi de Justiţie.

Putem admite însă că Vasile Blaga şi Monica Macovei erau reformatorii nou sosiţi în fruntea unei administraţii loiale încă fostei puteri şi că nu ei trebuiau să plătească, ci oamenii corupţi din sistem. Cu toate acestea, niciunul din cei doi miniştri (şi nici noul procuror general) nu au depus nici cel mai mic efort pentru a-i descoperi pe vinovaţi sau cel puţin nu au adus acest lucru la cunoştinţa opiniei publice. Iar admiţând că cei doi miniştri au fost cinstiţi şi harnici înseamnă de fapt că Hayssam nu a avut propriu-zis complici din aparatul de stat. Iată, prin urmare, că am putea deduce, în pofida ipotezei de la care am pornit, că nu a existat nicio complicitate, că nu există cu adevărat trădători şi că Hayssam a plecat pentru că nimeni nu a dorit să-l împiedice.

2. A doua variantă ia ca ipoteză chiar faptul că Hayssam a fost lăsat să plece şi că ar fi existat o complicitate la nivel înalt. Potrivit acestei ipoteze, preşedintele însuşi, după ce a reuşit readucerea în patrie a celor trei ziarişti, a avizat plecarea lui Hayssam, care devenise mai degrabă incomod.

Să admitem însă că, ţinând cont de legăturile cunoscute ale sirianului cu PSD, Traian Băsescu avea tot interesul să-l ţină în ţară pe Hayssam, ca exemplu viu şi cutremurător privind corupţia fostului partid de guvernământ. Totuşi, dacă preşedintele avea interesul să-l păstreze pe Hayssam în ţară, de ce a lăsat subiectul să moară timp de opt ani şi nu a căutat să-l exploateze într-un fel sau altul? I-a schimbat pe şefii serviciilor (care de fapt îl ajutaseră cu pricepere, din moment ce jurnaliştii au fost readuşi acasă) şi apoi nu a mai întreprins nimic.

Nu este exclusă însă nici ipoteza că serviciile au fost de fapt incompetente, că din cauza nepriceperii lor situaţia răpirii s-a complicat, că s-a ajuns la plata unei despăgubiri foarte mari şi că eliberarea lui Hayssam a fost parte a preţului. Şi că, de fapt, întreaga victorie celebrată cu focuri de artificii a fost o înfrângere dureroasă.

Ironia este că ipoteza potrivit căreia Hayssam a fost lăsat să plece din motive condamnabile şi imputabile preşedintelui nu poate fi înlăturată decât dacă admitem că succesul din 2005 a fost de fapt un eşec, pe care preşedintele Băsescu nu îl poate recunoaşte.