Raporturile româno-ruse şi scrutinul prezidenţial

La fel, a lipsit şi o dezbatere a candidaţilor cu şanse, una care ar fi fost firească în orice democraţie neoriginală. Or, date fiind prerogativele prezidenţiale, subiectul politicii externe ar fi trebuit să domine şi campania şi inexistenta dezbatere, dimpreună cu tema independenţei justiţiei, a salvgardării democraţiei liberale, a reformării economiei şi consolidării statului de drept, ameninţat, prin corupţie, atât din interior cât şi din exterior.

E vorba, totuşi, de viitorul unei ţări aflate în proximitatea Rusiei lui Putin, ba chiar, prin românii din Republica Moldova, situate parţial în interiorul fostei Uniuni Sovietice. Este imperiul pe care tocmai încearcă să-l reclădească noul ţar, punând la bătaie toate mijloacele diplomatice, politice, economice şi militare ale unei mari puteri autoritare şi antidemocratice prin definiţie, dacă se ţine seama de reacţia alergică a Moscovei la revoluţia „demnităţii” ucrainenilor.

În fond, această revoluţie se declanşase întru apărarea valorilor democratice, europene şi occidentale, într-o Ucraină care, în bună parte, n-ar mai fi vrut să fie la cheremul Rusiei, ci să se orienteze către vest şi principiile statului de drept apusean.

Nu-i un secret că, în reacţie, Rusia lui Putin a încercat şi încearcă probabil, în continuare, din răsputeri, să destabilizeze Ucraina spre a o sili să-şi abandoneze aspiraţiile de integrare occidentală, să se reorienteze spre răsărit şi să accepte includerea ei în proiectul euro-asiatic, de reconstrucţie a URSS, promovat de Kremlin.

Anexării Crimeii i-a urmat declanşarea războiului civil din estul Ucrainei. În Doneţk şi Lugansk s-a trecut mai nou la „îngheţarea” şi cronicizarea unui nou conflict de tipul celui utilizat în Transnistria, întru şantajarea Republicii Moldova, şi a celor din Abhazia şi Osetia, menite să disciplineze elanul independentist, pro-democratic şi pro-occidental al Georgiei.

Estimarea că Vladimir Putin nu are intenţia de a se opri aici ţine de domeniul evidenţei. E destul de clar deci la ce se poate aştepta Europa. Kremlinul va continua să încerce să arunce în aer dreptul internaţional. Va continua să contracareze ordinea postbelică. Va continua să încerce să recupereze terenul pierdut în faţa democraţiilor occidentale şi să refacă Uniunea Sovietică, a cărei demolare ar fi fost, potrivit lui Putin, „catastrofa” maximă a secolului XX.

Or, această Uniune Sovietică avea zone de influenţă. O parte din ele se află azi în NATO şi UE. Ce poate fi mai firesc, prin urmare, din unghiul Kremlinului, decât ca Rusia să încerce, pe viitor, să provoace implozia alianţelor şi structurilor euro-atlantice şi să încalece statele din marginea lor? De pildă România?

În acest scop, după cum afirmă o analiză recentă a Centrului Strategic de Informaţii Euro-Asiatice, CESI, un think tank londonez, avem a ne aştepta, din 2015, la o "primăvară rusească". Abordând o năzuită alianţă între Moscova şi Budapesta, CESI consideră că „destabilizarea situaţiei în vestul Ucrainei şi în România se conformează pe deplin intereselor ruseşti în Ucraina şi Republica Moldova. În consecinţă, Moscova se foloseşte de problemele interne ale Ungariei spre a încuraja guvernul lui Victor Orban să ducă o politică regională agresivă şi să demareze acţiuni de punere pe butuci a politicii UE”.

Cum va reacţiona România la acest scenariu deloc improbabil depinde în largă măsură de opţiunea şi viziunea viitorului preşedinte. Şi de aderenţa lui la modelul democraţiei liberale. Victor Ponta bunăoară a cochetat la un moment dat cu Vladimir Putin, în ciuda unei declaraţii unioniste, care a făcut oarecari valuri, întrucât a demonstrat că la Kremlin domneşte, aparent, o concepţie schizoidă asupra aspiraţiilor naţionale. Potrivit ei ar fi legitimă, chipurile, doar dorinţa ruşilor din Crimeea de a se uni cu Federaţia Rusă, nu şi a românilor de a fi împreună cu fraţii lor basarabeni.

În ciuda acestei tardive declaraţii unioniste, cu posibil substrat electoral, a lui Ponta, cel dintâi ministru de externe al primului său guvern s-a dovedit un putinofil făţiş. Ultimul a avut nevoie de un răgaz uimitor de lung înainte de a critica sotto voce Rusia pentru episodul din Crimeea şi de a semnaliza o susţinere iniţial foarte vagă a revoluţiei şi eforturilor de reorientare spre vest şi spre valori democratice, europene, ale ucrainenilor.

În plus, în iulie anul trecut, Sabina Fati, de la România Liberă, semnala vizitele la Moscova şi Beijing ale premierului şi „reorientarea” spre est a guvernului Ponta, întrebându-se dacă temeiul ei e ideologic sau de natură economică. "Premierul român şi ministrul său de externe s-au lăsat îmbrăţişaţi de potentaţii de la Moscova şi Beijing", scria ea, semnalând sfârşitul unei politici externe marcate de orientarea fermă a României spre vest.

Nu în ultimul rând, au apărut mai nou şi în spaţiul publicistic occidental reflecţii şi interogaţii privind ameninţările autoritare şi riscul „putinizării”, al alunecării în „democraţii originale” a unor ţări esteuropene precum Ungaria, România sau Bulgaria. Cert e că tonurile naţionaliste ale campaniei sale electorale îl apropie pe Victor Ponta mai mult de Orban şi de Putin decât de liderii occidentali.

Ar fi fost, din unghi democratic, elementar ca românii să fie lămuriţi de candidaţii la preşedinţie asupra opţiunilor şi viziunilor lor politice externe. Klaus Iohannis pare hotărât să menţină România în orbita valorilor europene. Cele trei angajamente pe care şi le-a asumat cu doar câteva zile înaintea primului tur al scrutinului prezidenţial, între care garantarea independenţei justiţiei şi consolidării statului de drept sunt promiţătoare, dar vizează, din păcate, în primul rând chestiuni domestice.

La rândul lui, premierul, un răsfăţat al mai multor televiziuni, n-ar fi avut nici un fel de probleme în a facilita, sau măcar în a-şi da acordul la organizarea unei dezbateri, inclusiv pe teme diplomatice şi politice externe, cu principalii săi contracandidaţi. Că n-a făcut-o, că a refuzat-o iniţial, iar apoi s-a cantonat într-o poziţie formalistă, condiţionând o dezbatere de participarea tuturor celor 14 candidaţi, demonstrează fie că Ponta se teme de rivalii săi, fie că nu înţelege drepturile şi interesele românilor, care au dreptul şi interesul de a decide în cunoştinţă de cauză, fie, în fine, că-şi dispreţuieşte electoratul, dacă le sacrifică, din raţiuni tactice, atât de uşor.