1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Quo vadis, Italia ?

Rodica Binder26 februarie 2013

Absenţa unor majorităţi clare la Roma, după scrutinul de duminică şi luni, ameninţă să facă Italia neguvernabilă, iscînd astfel nelinişti la Bruxelles, precum şi pe pieţele financiare.

https://p.dw.com/p/17lxE
A woman walks past electoral posters in Rome January 24, 2013. Italians will vote in the national elections on February 24 and 25. REUTERS/Tony Gentile (ITALY - Tags: POLITICS ELECTIONS)
Imagine: Reuters

Dacă situaţia Italiei după vot nu ar fi într-atît de dramatică, ea ar fi comparabilă cu o farsă. De altfel, chiar votul italienilor a fost unul de protest, cum o dovedeşte cu prisosinţă victoria lui Beppe Grillo, un ex-comediant a cărui formaţiune ar putea dispune de vreo 50 de fotolii în Senat dar care nu este deloc dispusă să colaboreze cu niciunul din aleşii poporului, provenind din alte partide.

Analiştii consideră că şi succesul electoral al acestei exotice şi bizare formaţiuni, face actualmente imposibilă guvernarea Italiei datorată, nu în ultimă instanţă, şi unor particularităţi ale legii electorale, din care motiv se fac auzite şi vocile care cer o modificare a acesteia.

Dar, surprinzătoarea şi spectaculoasa victorie a Movimento cinque stelle a lui Beppe Grillo se adevereşte a fi un obstacol real atît în calea dreptei cît şi în cea a stîngii, de a prelua puterea. Obstacol pe care Grillo nu se fereşte să-l  invoce, retoric şi strategic. Fostul comediant, pentru a cărui formaţiune a votat fiecare al patrulea italian, nu va ocupa un fotoliu în Parlament. Grillo a fost penalizat, în urma unui accident de circulaţie în care a fost implicat. Dar şi din culise, şeful Mişcării 5 Stele va putea trage foarte bine sforile. Deşi formaţiunile de centru dreapta obţin majoritatea mandatelor în parlament, în Senat majoritatea i-ar putea reveni alianţei de centru dreapta a lui Berlusconi.

Impresia de farsă tragică pe care o lasă alegerile din Italia, al căror rezultat a „zguduit” şi pieţele financiare, este amplificată grotesc şi de resuscitarea politică a ex-premierului Berlusconi, alungat cu huiduieli de la putere în 2011, implicat în continuare în tot felul de procese între care şi unul legat de prostituţia unei minore, ajutat acum de valul de nemulţumire iscat de politica de austeritate promovată de Mario Monti, să revină în prim planul scenei politice. Nu trebuie uitat însă că memoria alegătorilor, fie a celora proveniţi din il popolo minuto sau din il popolo grasso, este foarte scurtă şi că, în vremuri de criză, populismul este în floare şi amăgirile au conjunctură.

Încă unul din motivele pentru care s-a ajuns la acest impas post-electoral, a fost  incapacitatea listei lui Mario Monti de a fi cumulat suficiente voturi, deşi fostul premier consideră o performanţă cele 3,2 milioane de sufragii obţinute de o formaţiune pornită în cursa electorală abia pe 4 ianuarie.

Cele peste 60 de guverne postbelice de care a avut Italia parte, relevă dificultatea unei guvernări pe termen lung a ţării, de către una şi aceeaşi coaliţie. Simplul fapt că deja după numărătoarea voturilor şi distribuţia mandatelor în Parlament şi în Senat, incapacitatea guvernării a ieşit la iveală, impune, conform  estimărilor a nu puţini observatori politici, organizarea unui nou scrutin. Ceea ce este lipsit de precedent. Şi este cu atît mai grav cu cît el se produce în plină criză euro, într-un stat care trece încă drept unul din pilonii de bază ai edificului monetar european.