1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vizita preşedintelui Vladimir Putin la Budapesta

Robert Schwartz, cs17 februarie 2015

În centrul întrevederii de la Budapesta dintre preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul ungar, Victor Orban, se vor situa, doar aparent, relaţiile bilaterale economice.

https://p.dw.com/p/1EdDc
Imagine: picture-alliance/dpa

Pe 17 februarie, ziua în care Vladimir Putin se află în vizită la Budapesta, unul sau altul dintre unguri îşi va aminti de renumitul cântec popular "Az a szép" ("Frumos e numai cel cu ochi albaştri"). Liderul de la Moscova cu ochi de un albastru glacial va încerca să-i convingă pe unguri că el este cel frumos, cel bun. Pe premierul Viktor Orban nu e nevoie să-l mai convingă. Nu odată ce acesta l-a calificat pe Putin drept model politic.

Însă Orban va trebui să fie cu băgare de seamă. Faptul că Putin va lega discuţiile privind livrările de gaze la preţuri mai mici de sprijinul faţă de politica pe care o promovează în conflictul ucrainean e un secret ştiut de toată lumea. Premierul Ungariei, un adversar al sancţiunilor europene impuse Moscovei, nu are voie să împovăreze UE prin atitudinea sa.

I-a spus-o limpede cancelara Angela Merkel, la începutul lunii februarie, în timpul vizitei fulger întrepinse de aceasta la Budapesta. Merkel l-a îndemnat pe Orban să apere valorile liberale şi să nu pună la îndoială politica Uniunii Europene.

Miezul disputei: politica Rusiei

Schimbul de replici dintre Merkel şi Orban, cu două săptămâni înaintea vizitei lui Vladimir Putin la Budapesta, a fost cea mai evidentă dovadă de până acum a disputei serioase din sânul UE pe tema politicii premierului ungar faţă de Rusia. Pentru Putin, lucrul acesta a fost un motiv în plus de a privi Ungaria ca pe un potenţial aliat.

in Budapest 2.2.2015
Angela Merkel si Viktor Orban, februarie 2015Imagine: Reuters/L. Balogh

Uniunea Europeană nu priveşte cu ochi buni strânsele relaţii dintre Viktor Orban şi Vladimir Putin. Se vehiculează termenul de "putinizare" a lui Orban, motivat şi de promovarea unei democraţii "neliberale" şi a unui curs pro-rus de către premierul de la Budapesta. Dar poate fi calificat Orban drept un al doilea Putin?

Orban, adeptul valorilor occidentale

În opinia politologului Kai-Olaf Lang, de la fundaţia berlineză "Ştiinţă şi politică", comparaţia nu este corectă. "Atât Viktor Orban cât şi Vladimir Putin sunt avizi de putere", afirmă Lang. Guvernele conduse de Orban începând din 2010 au urmat o politică de concentare a puterii, ţinând la distanţă forţele critice sau independente. Orban se simte bine în rolul politicianului care pune sub semnul întrebării valorile occidentale. Dar, spre deosebire de Putin, el acceptă "ideea de schimbare democratică".

Diferenţe clare între cei doi lideri politici constată şi sociologul maghiar Pal Tamas. Ceea ce-i uneşte însă pe cei doi este "aversiunea faţă de liberalismul occidental" care a început să domine în Europa după căderea Cortinei de Fier. Cu toate acestea, comparativ cu Putin, Orban recunoaşte valorile occidentale.

Politologul Kai-Olaf Lang este de părere că, prin deschiderea sa către Est, Viktor Orban încearcă să închege relaţii economice inclusiv cu regimurile autoritare, pentru a obţine avantaje economice şi, eventual, mai multă greutate politică. Orban vrea să păstreze Ungaria în Vest, însă vrea să-l schimbe puţin sau "măcar să creeze condiţiile propriului său drum în UE şi NATO".

Russland Gas-Station in Sudscha Archiv 2009
Imagine: picture-alliance/dpa/Maxim Shipenkov

Dependenţa de energie

Rusia este un partener important, dar nu principalul aliat economic al Ungariei. Doar 3% din exporturi sunt efectuate în Rusia. Cu toate acestea, Federaţia rămâne principalul furnizor de gaz şi petrol astfel încât se poate vorbi de o dependenţă a Budapestei de Moscova.

Ca şi-n alte ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, Rusia va încerca să creeze noi "capete de pod economice", afirmă Kai-Olaf Lang. Cooperarea ar trebui consolidată mai ales în sectorul energetic. Pe lângă extinderea unei centrale nucleare în Paks, finanţată cu credite ruseşti, în discuţie mai intră şi potenţiale afaceri în domeniul depozitării de gaz în Ungaria şi, desigur, preţul energiei. Contractul de livrare încheiat cu Gazprom expiră la jumătatea acestui an.

Sociologul Pal Tamas ţine să sublinieze calitatea de stat membru al Uniunii Europene a Ungariei şi excelentele relaţii economice ale acesteia, mai ales cu Germania. "Sub aspect pragmatic", Orban va încerca "să-şi facă jocurile cu Rusia, China şi regimurile autoritare din Est".

Măsuri de protecţie

Pentru Kai-Olaf Lang, Viktor Orban vede în Rusia un partener de rezervă în caz că, în occident, Ungaria va aluneca în izolare şi mai mult ca până acum.

Întâlnirea dintre cei doi lideri politici va arăta dacă apropierea Ungariei de Rusia va consolida poziţia lui Orban în Uniunea Europeană sau, dimpotrivă, îl vor aduce într-o situaţie de blocaj.