Publicitatea comercială în şcoli: o epidemie ascunsă

Cazul ”margarina” produce reverberaţii teribile. E greu de înţeles de ce anumite subiecte au un succes monstruos în timp ce altele trec neremarcate! În orice caz, nu putem decât observa că reclama la margarină a antrenat un veritabil boule de neige. Constituţia nu ar putea rivaliza în România cu margarina şi cu Nadia Comăneci. O mare polemică, o punere la punct, un duel mediatic pe tema Constituţiei este o biată utopie, dintre acelea nutrite de o specie pe cale de dispariţie, una care mai crede că democraţia înseamnă în primul rând libertatea reflecţiei politice. În România în schimb prin democraţie se înţelege în primul rând libertatea încăierării publice şi şarja verbală. Un veritabil debateur la Bucureşti nu e omul de idei, ci omul cu replică!

Fără să intervenim în această dispută prea complicată, să arătăm că, printre altele, în focul scandalului a fost scos la iveală faptul că o firmă producătoare de margarină organizase la un moment dat o fastuoasă acţiune publicitară în Şcoala Generală nr. 11 din Bucureşti. Este un fapt adevărat şi mai răspândit decât se crede, pe care l-am semnalat de mai multe ori în trecut.

De exemplu, în multe şcoli din Bucureşti, compania Carrefour organizează de mulţi ani aşa numite concursuri de desen cu premii, pe care în primă instanţă profesorii sau învăţătorii le prezintă ca fiind obligaţii şcolare. Dacă vreun elev ”isteţ” se opune, profesorul bate în retragere, ceea ce nu face decât să sublinieze penibilul situaţiei. Dar cum se insinuează aceste ”concursuri” şi de ce unii profesori consimt să participe?

De ce, profitând de candoarea copiilor, învăţătorii şi profesorii renunţă la lecţiile lor obişnuite obligându-i pe elevi sa deseneze planşele colorate Carrefour? Dacă în regimul comunist elevii erau obligaţi să deseneze planşe festive cu 1 Mai şi 23 August în care apăreau obligatoriu simbolurile sovietismului, astăzi, în chip semiclandestin sau semioficial - în orice caz într-o zona intermediară greu de delimitat - elevii exersează reprezentarea simbolurilor societăţii de consum. Căci fără simbolurile Carrefour înscrise la vedere, planşa nu are şanse să fie premiată!

În unele şcoli, la clasele mici, reprezentanţii companiei vin direct în clasă ca şi cum ar fi cel puţin inspectori şcolari. Mai mult, se poate spune că publicitatea comercială a devenit la fel de puternică ca poliţia şi procuratura, căci doar aceste instituţii ale forţei publice ar mai putea perturba o oră de curs.

E de înţeles că televiziunea trăieşte din publicitate. Dar şcoala? Este imposibil ca toate aceste operaţiuni să se facă fără ştiinţa conducerii şi este greu de crezut că directorii manifestă un entuziasm gratuit pentru prosperitatea marilor companii de retail şi pentru educaţia ”capitalistă” a copiilor. În sfârşit concursurile de desen sunt totuşi o formă discretă, o modalitate furişată de a interfera în activitatea didactică, dar cazul reclamei la margarină depăşeşte discreţia şi tinde să transforme şcoala într-un panou ieftin pentru reclame.

Pe piaţa de publicitate, se pare că cel mai la îndemână lucru a ajuns să închiriezi o şcoală! Şi nu compania este vinovată, ci sistemul de educaţie, care devine anexă umilă a unor activităţi comerciale.

Aceste lucruri se petrec de foarte mulţi ani de zile, suficienţi, încât să putem număra cel puţin 5-6 miniştri succesivi la conducerea ministerului Educaţiei. Cu o zi în urmă, sub presiunea scandalului, conducerea actuală a ministerului a declanşat, în sfârşit, o investigaţie în cazul Şcolii nr. 11 din Bucureşti. Dar dacă anchetatorii pornesc de la premisa că este vorba de un caz izolat, de un accident oarecare, atunci investigaţia poate fi considerată de pe acum un lamentabil eşec.