1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Protestele care nu ameninţă pe nimeni

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti9 septembrie 2013

În ciuda dimensiunilor sale tot mai ample, protestul împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană nu pare să aibă capacitatea de a crea o presiune puternică asupra membrilor Parlamentului.

https://p.dw.com/p/19e0K
Imagine: DW/R. Montana

Duminică seara au fost în Capitală mai mulţi manifestanţi ca niciodată. Probabil aproape 10.000 după estimări neoficiale şi totodată cei mai diverşi ca stare socială şi opinii politice. Dacă în primele zile se adunase la Universitate nucleul juvenil, cel mai entuziast şi mai energic, duminică s-au alăturat marşului de protest persoane de toate vârstele şi familii cu copii, într-o manifestaţie eterogenă care a păstrat totuşi aerul iniţial de fragilitate inofensivă.

Nucleul dur şi motorul protestelor e format din oameni foarte tineri, studenţi probabil în mare parte sau tineri profesionişti care au conservat capacitatea de a protesta dezinteresat şi de a imagina protestul ca pură gratuitate. De aici se trage energia acestor manifestaţii care se repetă de mai bine de o săptămână, seară de seară, dar şi absenţa oricărui potenţial de violenţă.

Cel puţin în stadiul actual, protestul nu are o ţintă politică precisă, evitând să devină o manifestaţie anti-guvernamentală propriu-zisă. Chiar dacă în seara de duminică s-au alătura manifestaţiei destui dintre vechii susţinători ai preşedintelui, majoritatea pare să fie totuşi ataşată de vechile proteste anti-prezidenţiale din iarna anului 2012. Cei mai mulţi sunt dezamăgiţi de guvernul actual, dar nu acceptă să facă front comun cu partizanii preşedintelui Traian Băsescu pe care îl socotesc vinovat în cea mai mare măsură. Deconcertaţi de versatilitatea premierului, ei nu uită totuşi declaraţiile agresive ale preşedintelui în favoarea RMGC.

În plus manifestanţii ştiu foarte bine că toate partidele fără excepţie au fost infiltrate cu ”avocaţi” ai companiei miniere şi că nu se pot încrede în nicio grupare politică. În acest moment nu există niciun partid capabil să preia ideile manifestanţilor şi să capteze o popularitate neliniştitoare pentru rivali. Ideea lansată de Teodor Paleologu de a se constitui o listă anti-RMGC la alegerile europene pare să fi rămas la rândul ei fără ecou.

Dar de aici se trage incapacitatea acestei manifestaţii de a produce o presiune publică suficient de puternică asupra membrilor Parlamentului. Câtă vreme protestele nu vizează pe nimeni în mod special şi nimeni nu se simte ameninţat personal cu dizgraţia publică, RMGC poate spera să-şi vadă scopul atins.

De fapt neutralitatea politică a manifestaţiei face ca ideea votului deschis din parlament să pară naivă. La prima vedere, votul nominal părea să funcţioneze împotriva RMGC, dar la o analiză mai atentă s-ar părea să fie exact invers. Dacă deputaţii şi senatorii nu au motive serioase să se teamă de protestele din stradă, ei ar putea avea în schimb motive să se teamă de ”sponsorii” lor, care, aflând cum au votat, îi vor tăia de pe lista beneficiarilor. Scriam deunăzi că votul deschis ar putea reprezenta o formă de regenerare politică a democraţiei româneşti, dar s-ar putea să ne fi înşelat. Din nefericire, oamenii nu se tem astăzi la fel de mult că îşi pierd stima semenilor, pe cât se tem că îşi ratează beneficiile.

În orice caz în ciuda protestelor din Bucureşti şi de la Cluj, reprezentanţii RMGC par foarte calmi şi încrezători în şansele lor şi se arată mai curând mulţumiţi de ”transparenţa” procedurilor parlamentare.

Horaţiu Pepine