Programul politic al lui Klaus Iohannis

Candidatul ACL Klaus Iohannis a făcut un lucru fără precedent, care ar trebui, poate, să devină pe viitor o regulă electorală: a prezentat un program politic, cuprinzând, în varianta sa scrisă, 60 de pagini în care enunţă pe larg principalele obiective politice. După 1990 partidele deprinseseră la un moment dat obiceiul de a publica înainte de alegerile parlamentare un program larg împărţit pe capitole, dar candidaţii la preşedinţie nu au expus niciodată un asemenea program.

Excepţie a făcut totuşi Emil Constantinescu, care a propus la rândul său contractul celor 100 de zile, un program al reformelor urgente şi indispensabile, menite să provoace schimbări ireversibile, dar chiar numele său arată că nu era vorba de un program pe termen lung. Klaus Iohannis propune însă un proiect politic care bate mult dincolo de limitele mandatului la care aspiră. Este un început bun, căci dacă a lipsit ceva României, e vorba chiar de incapacitatea de a proiecta pe termen lung şi, totodată, de inconsecvenţă. Politica românească chiar şi atunci când a produs schimbări în bine a fost o succesiune de improvizaţii. Sloganul său preferat, cel care aspiră să devină marca sa personală este “România lucrului bine făcut”.

Într-adevăr improvizaţia permanentă, lipsa de continuitate, nerăbdarea şi inconsecvenţa au împiedicat politica românească să construiască ceva temeinic. Reparaţia precară şi mereu reluată a drumurilor este doar aspectul cel mai reprezentativ, figura emblematică a stilului în care se face administraţia în România. Toată lumea îşi dă seama că e mare nevoie în această ţară de o hărnicie tenace şi bine direcţionată.

Programul politic al Lui Klaus Iohannis nu poate fi rezumat pentru că fiecare problemă pretinde o tratare distinctă. De aceea e de preferat să discutăm anumite aspecte ale acestui proiect politic pe rând şi mai în amănunţime. Anumite părţi din program ies însă în evidenţă din prima clipă tocmai pentru că ilustrează foarte bine înclinaţia sa de a vedea lucrurile în mare şi pe lungi perioade de timp. Capitolul 10, bunăoară, este dedicat demografiei. Este pentru prima dată când un candidat în alegerile româneşti dedică un capitol distinct acestei probleme pe care au abordat-o şi alţii, dar numai ocazional. Înainte de 2008-2009, nu se vorbea de acest aspect care nu părea la fel de dramatic ca astăzi, dar după ce a început să se facă bilanţul marii migraţii şi al scăderii continue a natalităţii, problema demografică a devenit evidentă.

Klaus Iohannis are dreptate să considere că este de datoria viitorului preşedinte să abordeze această problemă şi că ar fi de dorit să iniţieze de pe acum acele politici capabile să producă efecte inclusiv pentru generaţiile viitoare.

Diagnosticul a mai fost pus în diferite rapoarte privind situaţia socială şi economică a României, dar nu a fost niciodată luat în serios. Candidatul ACL nu ezită însă să-l expună în toată gravitatea lui: “Declinul populaţiei va însemna scăderea abruptă a forţei de muncă şi va avea consecinţe economice majore. Creşterea productivităţii şi volumului investiţiilor de capital vor fi insuficiente, chiar şi în cele mai optimiste scenarii, pentru a suplini reducerea numărului de consumatori şi a forţei de muncă. Ne vom confrunta cu un PIB în scădere, în ciuda oricăror măsuri economice luate şi cu o presiune uriaşă asupra funcţiei sociale a statului, în special asupra sistemelor de asigurări sociale. Nici modificările din sistemul de pensii nu vor fi suficiente singure pentru a răspunde acestei realităţi.”

Klaus Iohannis propune modelul francez care este cât se poate de relevant căci Franţa este singura ţară occidentală care, pusă în faţa riscului demografic, a reuşit să inverseze tendinţa. Franţa a adoptat în esenţă un sistem de subvenţii bine direcţionat către familiile cu copii şi a investit cu predilecţie în servicii dedicate cum ar fi creşe, grădiniţe, etc.

Este de semnalat mai ales aprecierea pe care Klaus Iohannis o face, implicit, politicii administraţiei Băsescu-Boc: “Pentru orizontul anilor 2015-2020, voi propune spre dezbatere mai multe direcţii de acţiune. Prima dintre ele vizează ieşirea din mentalitatea de austeritate atunci când vine vorba de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului şi adoptarea unor măsuri în acest sens care să nu descurajeze natalitatea”.

Programul conţine mai multe idei care privesc modalităţi de a subvenţiona într-un fel sau altul familiile cu copii şi depăşirea modelului în care copilul este privit, în mod izolat, ca subiect al politicii de asistenţă socială. În centrul politicilor, susţine Iohannis, ar trebui aşezată familia.

Subiectul este important nu doar prin el însuşi nu doar ca excelentă ilustrare a ceea ce înseamnă viziune pe termen lung, dar şi pentru că se constituie ca model pentru programul unui autentic partid popular. Acest proiect va trebui preluat de alianţa PNL-PDL şi promovat pe mai departe în perspectiva alegerilor din 2016.